Accident tragic în Germania. Doi români au murit şi alte 5 persoane sunt grav rănite (FOTO)

7 august 2015 | 0 comentarii

accident germania (1)Doi români, inclusiv o adolescentă în vârstă de 15 ani, au murit, iar alţi cinci au fost grav răniţi după ce un microbuz a intrat în coliziune cu un camion, pe o autostradă din sud-estul Germaniei, informează presa germană.

Potrivit site-ului Idowa.de, accidentul a avut loc vineri dimineaţă pe Autostrada A3, în zona Metten, în apropierea orăşelului Deggendorf, în sud-estul Germaniei.

Pe un segment în care viteza maximă era limitată la 80 de km/h din cauza unor lucrări, şoferul unui microbuz în care erau români a lovit din spate un autocamion cu remorcă staţionat. Vehiculul pentru lucrări de întreţinere era staţionat legal în afara zonei de rulare, pe o bandă temporar închisă circulaţiei, scrie Mediafax.

Şoferul microbuzului, un român în vârstă de 35 de ani, şi o adolescentă de 15 ani, tot româncă, au murit în accident.

Alte cinci persoane din microbuz – patru femei şi un bărbat – au fost rănite grav în accident. Cei cinci răniţi au fost transportaţi la spitale din regiune.

“Răniţii sunt în stare critică, dar nu există risc vital”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei germane.

Sursa: realitatea.net

Din cauza accidentului, circulaţia a fost blocată câteva ore pe Autostrada A3, în sud-estul Germaniei.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest