Ultima actualizare: azi, 11:29

Locale

Caravana TIFF Satu Mare: Poveştile Trăznite, pe placul sătmărenilor (FOTO)

tiff satu mare 3 (103)Ultima seară a Caravanei TIFF a readus în Pasajul Corneliu Coposu sute de sătmăreni iubitori de film. Proiecţia savuroasei comedii negre “Poveşti trăsnite” a binedispus audienţa, cele şase poveşti înlănţuite fiind pe placul spectatorilor. Un film gradat, cu umor, cu mult imprevizibil și cu niște actori foarte bine aleși.

Trădare în dragoste, umilințe din copilărie, întâmplări întunecate din trecut sau pur și simplu un context nefavorabil, toate sunt prezente în Poveștile trăsnite.

O excepțională comedie neagră, în care umorul te cucerește și până să apuci să te îngrozești se trece la următoarea poveste. Tânărul regizor Damian Szifron stăpânește perfect ritmul povestirilor și timpul, astfel încât spectatorii sătmăreni a rămas captivaţi vreme de două ore cât durează poveștile.

Filmul Wild Tales a primit o nominalizare la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2015.

În țara de origine, Argentina, filmul a avut un succes fără precedent: peste trei milioane de spectatori. Un argument în plus pentru Wild Tales: producător este Pedro Almodovar.

Caravana TIFF ajunsă pentru prima oară la Satu Mare s-a încheiat, urmând ca de anul viitor să aducă noi filme premiate, noi surprize, iar oraşul Satu Mare a fost astfel introdus pe traseul minunatei caravane TIFF. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.