Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Concurs Caiac Slalom pe Someș, sâmbătă, sub podul Decebal

conferinta Concurs Slalom pe Somes (24)Clubul Nomad Kaiak din Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean va organiza sâmbătă, 29 august, prima ediție a Concursului Caiac Slalom pe Someș. Mai multe detalii cu privire la acest eveniment au fost oferite astăzi în cadrul unei conferințe de presă de către președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef și reprezentantul Clubului Nomad Kaiak, Ionuț Stancovici.

Adrian Ștef a declarat că va renaște un eveniment interesant care va fi pe placul sătmărenilor și care va fi susținut de Consiliul Județean.

”Va renaște un eveniment interesant, șigur poate țineți minte că pe Someș mai vedeam din când în când caiace, dar nu le mai vedem de mult. Tocmai de aceea, ca și acțiune, ca și competiție ne-am gândit să ne punem amprenta și aici, să încercăm să ajutăm și acest sport”, a spus Ștef.

În ceea ce privește competiția, în calitate de organizator, Ionuț Stancovici a anunțat că evenimentul va începe sâmbătă la ora 10.00 și se va desfășura sub podul Decebal. Vor fi cinci categorii, se va începe cu caiacele de slalom, urmând caiacele de cric. De asemenea, vor fi două categorii pentru femei și copii și o categorie open pentru amatori, care se vor putea da cu orice fel de bărci.

Amatorii care doresc să participe la acest concurs se pot înscrie vineri, la ora 18.00 la baza podului Decebal și sâmbătă la ora 10.00. Li se vor oferi caiace, vâsle și tot echipamentul. Competiția se va desfășura pe un traseu de 100 m.

Concursul demonstrativ se va termina la ora 19.00, când va avea loc și festivitatea de premiere.

Cu acest prilej, Ionuț Stancovici a mai anunțat că anul acesta sau cel târziu anul viitor va deschide o Școală de Caiac Slalom la Satu Mare.

”Suntem în discuții cu cei de afară pentru echipamentul necesar pentru această școală. Dacă reușim și le primim anul acesta putem să începem, dacă nu, sigur anul viitor. Vor fi două antrenamente pe săptămână. Antrenamentele pentru copii se vor face pe lac, până vor învăța tehnicile de bază. Vâsta la care copiii se pot înscrie pentru acest sport este de la 8 ani. Cei interesați vor putea primi informații sâmbătă, la concurs”, a afirmat Ionuț Stancovici.

conferinta Concurs Slalom pe Somes (30)

2 comentarii

  1. Marius Răspunde

    Idiotul asta crede ca de aia primeste salariu ca sa faca tot felulul de evenimente, asta are in fisa postului sau sa aduca bani sa faca investitii sa arate cumva judetul asta, daca nu ar fi Govor nici atata nu am fi primit bani, mare smecherie ce naiba face Stef ca sef al CJ, numai chefuri si tot felul de evenimente care ii mai dau prlejul sa mai apara si el la televiziunea lui.

  2. satmarean Răspunde

    Ar trebui sa te dai si tu cu barca sa simti cum e valul care te duce, ca la anul si tu te vei duce pe apa sambetei ACASA cu tine stef,stefut. Festival intreg esti ca doar la asta te pricepi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.