Ultima actualizare: azi, 15:17

Sport

Olimpia, victorie clară cu FC Zalău. Sătmărenii au transferat un mijlocaș de la Dinamo

Amical Olimpia - FC Zalau (130)FC Olimpia a disputat sâmbătă un amical cu divizionara C, FC Zalău. Sătmărenii au dominat în totalitate meciul și au învins cu 3-0, până la finalul partidei disputat pe stadionul Olimpia. Băieții antrenorului Tiberiu Csik par să fie pregătiți pentru sezonul care va debuta pe 29 august.

Olimpia a început cu Băican – Ciul, Tătaru, Heil, Iuhas – Takacs, Selagea, Villand, Bîgiu- Unguru, Faur. Noutatea din lotul sătmărenilor este Daniel Unguru, un mijlocaș de 21 de ani care a fost crescut de Pandurii Târgu Jiu, a evoluat un sezon la Minerul Motru și jucat în sezonul 2014/2015 pentru echipa secundă a clubului FC Dinamo București.

Sătmărenii au deschis repede scorul, în minutul 10, după ce Unguru deviază pe spate în careul mic, unde Faur era liber și execută o simplă formalitate: șut plasat pentru 1-0. După doar șase minute, Villand scoate un penalty după ce este faultat în careu de portarul Man și Selagea transformă cu siguranță. Scorul a rămas 2-0 pentru restul primei reprize, deși Bîgiu are două ocazii mari de a înscrie.

În debutul reprizei secunde, Tiberiu Csik îi introduce pe Cădar, Roatiș, Rus, Lukacs, Bura, Socaci și Boștină. Și în această formulă Olimpia domină clar partida, iar în minutul 57 Cădar iese la rampă cu o cursă excepțională în care driblează toată apărarea adversă, iese în dreapta pentru centrare, îi trimite lui Boștină care înscrie cu latul din 4 metri, sub transversală. Singură fază notabilă pentru oaspeții din Zalău este lovitura liberă, din minutul 50. Stanciu trimite din 18 metri în bara transversală a porții sătmărenilor. Până la finalul partidei, mai irosesc ocazii uriașe Cădar, Boștină și Rus. Scorul rămâne 3 – 0 până la fluierul final al centralului Ovidiu Mazilu.

Noile achiziții, fundașul Tătaru și mijlocașul Unguru, au lăsat o impresie bună. Olimpia mai are programate săptămâna viitoare două amicale, cu CSM Sighet și Unirea Jucu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.