Ultima actualizare: azi, 14:14

Locale

Săptămâna voleiului pe plajă la Satu Mare

descărcare (13)Un eveniment sportiv de anvergură va avea loc începând de joi, 6 august, la Satu Mare. Platoul din Centrul Nou va găzdui Trofeul Sătmarului la volei pe plajă. De joi și până sâmbătă vom vedea la lucru cele mai bune echipe din țară dar și de peste hotare.

” Marți seara vom avea în mare parte confirmarea echipelor participante și vom putea stabili programul. Sper să fie un spectacol de calitate de altfel voleiul pe plajă a crescut foarte mult ca imagine în ultimii ani și atrage publicul. Mi-aș dori ca sătmărenii să umple platoul din Centru Nou” a declarat organizatorul competiției, Adrian Pricop. Acesta a completat că deja de marți se va instala terenul în Centru Nou și că vor fi surprize pentru sătmărenii iubitori de volei.

Competiţia este dedicată senioarelor, iar printre echipele înscrise în concurs vor fi şi cel puţin două antrenate de Adrian Pricop, proaspetele campioane ale României la junioare, Beata Vaida şi Adriana Matei. În funcţie de numărul echipelor înscrise se va juca şi între 4 şi 6 august în calificări, iar partidele de pe tabloul de 16 se vor disputa în week-end. De remarcat că premiile totale ajung la 2000 euro!

Organizatori principali sunt Consiliul Judeţean, Primăria Satu Mare, Consiliul Local şi CS ADEP Satu Mare. Turneul este unul de top şi este inclus în calendarul FR de Volei. S-a dorit refacerea tradiţiei acestui sport la Satu Mare şi a turneelor internaţionale care, la începutul anilor 2000 umpleau platoul din Centrul Nou cu spectatori.

Sursa: CSM Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.