Ultima actualizare: azi, 12:35

Locale

Bătăile și agresiunile s-au ţinut lanţ în weekend

bataieLa data de 19.09.2015, orele 02:50, patrula de siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Carei a fost sesizată prin apel 112 de către P. Ioan de 21 ani din comuna Sanislău, jud. Satu Mare, despre faptul că în timp ce se afla la un bar din municipiu, a fost lovit cu pumnii și palma la nivelul feței de către T. Vasile de 29 ani și B. Istvan de 24 ani, ambii din Carei. În cauză se efectuează cercetări faţă de cei doi sub aspectul săvârşirii infracțiunii de loviri sau alte violenţe.

La data de 19.09.2015, orele 21,00, lucrătorii Biroului de Ordine Publică din Carei au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe strada Doina s-a produs un scandal. Patrula de siguranță publică sosită la fața locului a stabilit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, D. Francisc de 28 ani din Carei i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și palmele concubinei sale B. Simona de 26 ani, fără ca aceasta să sufere vătămări corporale care să necesite tratament de specialitate. În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.

La data de 19.09.2015, la orele 23:30, lucrătorii Secției 1 Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în localitatea Păulești, V. Zoltan de 39 ani, din Păulești, a fost agresat fizic. În fapt, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe stradă, acesta a fost tras de pe bicicletă de către D. Teofil de 29 ani, cu domiciliul în comuna Păulești. În urma acestui fapt, V. Zoltan a căzut și s-a lovit la cap. Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Satu Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.

În data de 19.09.2015, în jurul orelor 23.10, I. Monica de 36 ani, din comuna Lazuri, sat Pelișor, în timp ce se afla în fața locuinței sale a fost lovită cu pumnul în zona abdomenului de către B. Janos, de 22 ani, din aceeași localitate.

La fața locului a fost solicitată ambulanța, întrucât I. Monica este însărcinată și acuza dureri în zona abdomenului, însă aceasta a refuzat să fie transportată la Spitalul Județean Satu Mare pentru investigații și acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.

În data de 20.09.2015, în jurul orelor 00:35, lucrătorii Secției 4 Poliţie Rurală Beltiug au fost sesizaţi de către B. Andrei de 42 ani, domiciliat în comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti, despre faptul că în jurul orelor 00:10, în timp ce se afla pe stradă, în dreptul unui imobil din localitatea Pişcari, G. Nicolae de 28 ani, domiciliat în comuna Terebeşti, sat Pişcari, l-a lovit cu o bâtă în zona capului, provocându-i leziuni. Agresorului i-a fost întocmit dosarul penal pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violenţe.

În data de 20.09.2015, în jurul orelor 00:15, lucrătorii Secției 4 Poliţie Rurală Beltiug au fost sesizaţi prin apel 112, de către G. Soneta de 26 ani, din comuna Terebeşti, sat Pişcari, despre faptul că în jurul orelor 00:05, B. Andrei de 42 ani, domiciliat în comuna Viile Satu Mare, sat Tătărăşti, a pătruns fără drept în curtea imobilului ei, după care a încercat să pătrundă în locuinţă pe uşă şi pe fereastră, lucru pe care nu a reuşit să-l facă. În momentul în care persoana vătămată i-a solicitat să părăsească curtea, B. Andrei a refuzat și i-a adresat ameninţări cu moartea. Numitului B. Andrei i-a fost întocmit dosarul penal pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu și ameninţare.

Sursa: Poliția Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.