Cartea profesorului Titus Doboș – ”Nostalgii pozitive”, lansată la Carei

21 septembrie 2015 | 0 comentarii

DSC_0734mDuminică, 20 septembrie 2015, începând cu ora 17.00 în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Municipiul Carei a avut loc lansarea cărții profesorului Titus Doboș, intitulată „Nostalgii pozitive”. Aceasta este de-a doua carte a autorului, după ce în luna ianuarie a acestui an a lansat cartea cu titlul „Amalgam”.

Evenimentul a fost deschis de Bogdan Georgescu, director al Direcției de Cultură a Municipiului Carei, după care a urmat un scurt moment artistic de muzică și poezie susținut de elevii Borbély Patricia, Niculina Pop și Virgil Sava pregătiți de profesorii Adrian Țineghe și Szűcs József.

În cadrul manifestării au luat cuvântul profesorul universitar Ioan Ardelean, profesorul Adrian Țineghe și bineînțeles autorul, profesorul Titus Doboș, care au vorbit atât despre carte, cât și despre amintiri, întâmplări inedite, una peste alta, despre… nostalgiile pozitive. După alocuțiunile invitaților și persoanele din public au avut posibilitatea să spună câteva cuvinte.

Bogdan Georgescu a înmânat din partea Consiliului Local al Municipiului Carei, domnului Titus Doboș, diploma de excelență pentru contribuția adusă dezvoltării actului cultural în Carei.

La final, toți cei prezenți au primit câte o carte, cu autograf din partea autorului. La eveniment au fost prezenți profesori, foști colegi, prieteni și familia profesorului Doboș.

Sursa: Direcția de Cultură Carei

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest