Consilierii locali au aprobat 12 noi staţii de autobuz

10 septembrie 2015 | 1 comentariu

sedinta Consiliul Local (2)Consilierii locali, întruniți astăzi în ședință extraordinară, au aprobat locațiile stațiilor de pe raza municipiului Satu Mare folosite de autovehiculele care execută serviciul public de transport persoane. Stația de sub Podul Decebal rămâne deschisă iar alte 12 noi stații au fost înființate.

Viceprimarul Radu Roca a declarat, după încheierea ședinței, că pentru fiecare rută de intrare pe raza municipiului Satu Mare s-a stabilit punctele de oprire în stații iar acestea vor fi prevăzute cu alveole pentru siguranța persoanelor.

Au fost reașezate aceste puncte și stații de oprire, am ținut cont de operatorii care execută acest transport județean și interjudețean, am ținut cont de programul de funcționare și de stațiile Transurban. Pentru fiecare rută de intrare pe raza municipiului Satu Mare sunt stabilite stații care sunt avizate de Inspectoratul Județean de Poliție. De asemenea, am pus mare accent ca aceste stații să fie cu alveolă pentru a respecta și a preveni accidentele, ținând cont că începe anul nou școlar”, a afirmat Radu Roca.

Lista cu locațiile stațiilor din municipiul Satu Mare:

1. punct de îmbarcare/debarcare parcare Pod Decebal ;

2. bstaţia publică de pe Drum Botiz (intersecţie cu str. Şoimoşeni) – pe ambele sensuri;

3. staţia publică de pe Drum Botiz la Biserica Ortodoxă Petru şi Pavel- pe ambele sensuri;

4. staţia publică Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş”- pe sensul de ieşire,

5. punct de îmbarcare/debarcare str. Corvinilor ;

6. staţia publică de pe str. Odoreului (în zona Restaurant Pescăruş) – pe ambele sensuri;

7. staţia publică de pe b-dul. Lucian Blaga ( vis a vis de fosta cantina Unio)- pe ambele sensuri;

8. staţie publică Pod Decebal (pe sensul de intrare – Burdea);

9. staţia publică str. Careiului (staţia de lângă Mol şi Fabrica de Pâine)- pe ambele sensuri;

10. staţia publică de pe b-dul Cloşca (de la Biserica Greco-Catolică Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel);

11. punct de îmbarcare/debarcare la intrarea în Parcul Industrial ( pe ambele sensuri);

12. staţia publică de pe b-dul. Lucian Blaga (zona Ceprom) – pe sensul de ieşire;

13. staţia publică de pe b-dul. Lucian Blaga (lângă OMV) – pe sensul de intrare;

14. staţia publică de pe Drumul Careiului (lângă Lebăda);

15. staţia publică de pe Drumul Careiului (vis a vis de CEC);

16. staţia publică de pe Drumul Careiului (în zona Auchan);

17. staţia publică pe str. Aurel Vlaicu (zona Rachel, pe ambele sensuri),

18. staţia publică pe str. Aurel Vlaicu (zona Parcul Unirii) – pe ambele sensuri;

19. staţia publică din P-ţa Eroilor Revoluţiei – Spitalul Judeţean II – pe sensul de intrare

20. staţia publică de pe str. Ştefan cel Mare (Biserica Romano – Catolică- Zarda);

21. staţia publică de pe str. N. Golescu (la P-ţa de alimente nr.1) – îmbarcare/debarcare;

22. staţia publică de pe str. Gheorghe Bariţiu (intersecţia cu drumul dinspre Lazuri)- pe ambele sensuri;

23. staţia publică de pe str. Gheorghe Bariţiu (Biserica Ortodoxă Sf. Gheorghe) – pe ambele sensuri;

24. staţia publică de pe str. Iuliu Maniu – pe sensul de intrare;

25. staţia publică de pe str. Prahova (la Spitalul Judeţean);

26. staţia publică de la urcare pe Pod Golescu – Biserica Ortodoxă Sfinţii Constantin şi Elena ;

27. staţia publică de pe str. Ion Vidu (zona Parcul Ufo) – pe ambele sensuri;

28. staţia publică de pe str. Rodnei (în zona Bisericii Greco – Catolice Sf. Francisc) – pe ambele sensuri.

Harta cu locațiile stațiilor poate fi vizionată pe site-ul Primăriei Satu Mare (www.satu-mare.ro)

  

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Sătmărean spune:

    Mai pesedistilor, voi n-aveti o persoana capabila sa-si faca datoria de director la Transurban? Ati pus acolo un tanar ce habar nu are de transport. Mai bine il lasati pe domnul Simion Ivan in functia de director. Dansul era profesionist si era cu bun-simt. Rusine, PSD! Promovati numai incompetenti si mai vreti sa castigati alegerile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest