Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

Infracţiunile contra persoanei, în creştere la Satu Mare

alcoolemie recordInspectoratul de Poliție Județean Satu Mare lansează azi, 15 septembrie 2015, campania de prevenire Alcoolul și urmările lui, vizând conștientizarea cetățenilor față de implicațiile consumului de alcool din perspectivă medicală, socială și juridică.

Perioada de derulare a campaniei este   15 septembrie–15 octombrie 2015.

Tendința de creștere a faptelor de violență, în special a lovirilor pe fondul consumului de alcool a devenit tot mai evidentă în ultimele luni. Infracțiunile de loviri și alte violențe se situează, după furturi, pe locul 2 ca frecvență în spectrul infracțional al județului nostru.

Numărul de infracțiuni contra persoanei sesizate în județul nostru în primele 7 luni ale anului 2015 a crescut cu 28%, ajungând la un total de 943 de infracțiuni.

Inițierea acestei campanii este justificată pe de o parte de creșterea violențelor înregistrate ca urmare a consumului de alcool, dar și de anumite evenimente rutiere grave produse în județul nostru în acest an, care, chiar dacă nu au un impact statistic semnificativ, prin consecințele lor deosebite, afectează percepția asupra siguranței publice și conduc spre ideea unei nevoi de informare a participanților la trafic cu privire la consumul de alcool.

Studiile sociologice indică corelații strânse între consumul de alcool și creșterea agresivității individuale și de grup. Dacă în primul caz individul își poate îndrepta agresivitatea spre sine, ajungând la automutilări sau chiar suicid (legătura dintre suicid și alcoolism fiind demonstrată în numeroase cercetări), în grup agresivitatea tinde să se manifeste mai degrabă împotriva celorlalți, decât împotriva propriei persoane, caz în care poate lua forma unor tentative demonstrative de suicid.

Deși legal și chiar încurajat în anumite situații în societatea românească, consumul de alcool este frecvent asociat cu probleme medicale, sociale și de natură juridică. Infracțiunile legate de consumul de alcool îmbracă o paletă largă de fapte, de la infracțiuni comise cu violență: loviri, vătămări corporale grave, lovituri cauzatoare de moarte, omoruri, tâlhării și până la pierderi de vieți omenești ca urmare a accidentelor rutiere.

Alcoolul consumat peste măsură este un factor ce conduce atât la infracționalitate, cât și la victimizare.

Publicul ţintă al campaniei îl reprezintă un număr de aproximativ 1.000 de tineri cu vârsta între 16-35 ani, în special din mediul rural.

În cadrul campaniei vor fi organizate activități de informare în licee,în  școli de șoferi, organizarea unei caravane de prevenire a faptelor comise pe fondul consumului de alcool în mediul rural, organizarea de evenimente publice vizând conștientizarea efectelor consumului abuziv de alcool. De asemenea, vor fi distribuite peste 3000 de broșuri informative privind consecințele consumului de alcool.

          Partenerii campaniei sunt Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Satu Mare, Direcția de Sănătate Publică Satu Mare; Radio Transilvania Satu Mare; Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Serviciul de Probațiune.

          Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.