Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

Plopstock 2015 s-a încheiat într-o atmosferă relaxantă (FOTO)

plopstock 2015 (94)Ultima zi de Plopstock s-a desfășurat într-o ambianță relaxantă, tinerii strângându-se alene în jurul scenei RotarAct pentru a-i asculta pe cei care urmau să concerteze.

Bucuroși de revederea celor pe care îi întâlneau sau preocupați să-și convoace prietenii prin telefon, tinerii adunați păreau fără griji și în căutarea unui loc pentru a se așeza la povești. Voluntarii Plopstock făceau ultimele retușări pentru ca finalul festivalului Plopstock să mulțumească pe toată lumea.

Vacanța e pe sfârșite, de luni începe școala, și parcă o umbră se așternea ușor peste chipurile tinerilor. Studenții erau mai bine dispuși, iar cei maturi prezenți printre cei tineri își retrăiau probabil propriile amintiri legate de atmosfera unui festival.

Chiar dacă vremea nu a fost tocmai favorabilă pentru festival, Plopstock va rămâne și de această dată în amintirea sătmărenilor, tocmai pentru atmosfera pe care a insuflat-o fiecare ediție de până acum, pentru implicarea tinerilor voluntari care și-au creat propriul eveniment. Tinerii din Satu Mare merită aprecierea pentru munca depusă în desfășurarea unor reușite evenimente pentru ei, mai exact șase ediții de Plopstock și două ediții de La Dâmburi, festivaluri realizate de tineri pentru tineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.