Rata de absorbție pe POR este de doar 55% pe Satu Mare. 9 proiecte în pericol

16 septembrie 2015 | 0 comentarii

por satu marePrioritățile de investiții prin Programul Operațional Regional 2014-2020 au fost prezentate sătmărenilor, astăzi, la hotel Melody, în prezența președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef. Conferința a fost susținută de Marcel Boloș, director general ADR Nord-Vest, Sanda Cătană, director executiv implementare POR și Călin Măgurean, șef departament Evaluare-Contractare POR.

Înainte de a se prezenta succint axele prioritare pentru exercițiul  financiar 2014-2020, conducerea ADR Nord-Vest a prezentat stadiul implemtării POR 2007-2013 atât pe regiunea de dezvoltare Nord-Vest cât și pe județul Satu Mare. În această sesiune s-au depus proiecte în valoare de aproape 100 milioane euro, dar rata de absorbție a fost de 55%.

Un număr de nouă proiecte sunt cu probleme în implementare, dintre care amintim: ”Implementarea măsurilor de eficiență energetică la blocurile de locuințe din Municipiul Satu Mare”, la care contractele de lucrări s-au semnat în luna august, iar întârzierea în atribuirea contractului de lucrări pune în pericol finalizarea proiectelor până la 31 decembrie 2015. Școlile Ion Creangă și Bălcescu-Petofi la care tot Primăria Satu Mare a depus două proiecte de eficientizare energetică au contractele de lucrări semnate în august 2015. Proiectul Primăriei Satu Mare ”Sistem integrat de creștere a siguranței cetățenilor din municipiul Satu Mare”, în valoare de 2.527.261,27 lei, cu termenul de finalizare decembrie 2015, are contractul de lucrări neatribuit. Cele nouă proiecte cu risc în implementare au o valoare de peste 16 milioane lei, iar conducerea ADR Nord-Vest a atras atenția asupra faptului că toate proiectele trebuie finalizate până în 31 decembrie 2015, dată până la care se pot face decontările.

Printre proiectele de succes implementate în județul Satu Mare se numără: Modernizarea ambulatoriului Integrat al Spitalului Orășenesc Negrești Oaș, Restaurarea și valorificarea durabilă a bisericii romano-catolice Calvaria; Extindere și reabilitare la Liceul Teoretic Carei; Reabilitare, extindere și modernizare Centre de zi pentru copii și persoane vârstnice din cadrul parohiei Reformate nr. 1 Carei; Circuitul târgurilor medievale din Transilvania de Nord- Castelul Karolyi Carei, Cetatea Ardud; Parc acvatic Aquastar; Centrul multifuncțional social al SPAS Satu Mare; Sistem de supraveghere video pentru siguranța spațiilor publice din municipiul Satu Mare.

Pentru Regiunea de Nord-Vest pentru perioada de programare 2014-2020, bugetul integral este de 735 milioane de euro. Conferința s-a încheiat cu sesiunea de întrebări venite din partea consultanților și primarilor sătmăreni prezenți în sală, la care experții ADR Nord-Vest au răspuns punctual.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest