Tezaurul lui Ioniţă G. Andron se întoarce la Satu Mare

17 septembrie 2015 | 3 comentarii

Arhiva Ionita G. Andron (12)Întreaga colecţie de clişee realizată de Ioniţă G. Andron cât şi cărţile şi corespondenţa acestuia au fost achiziţionate de către Muzeul Judeţean Satu Mare, cu suma de 60.000 de euro, prin finanţarea asigurată de către Consiliul Judeţean.

Preşedintele CJ, Adrian Ștef, managerul Muzeului Județean, Felician Pop și istoricul Claudiu Porumbăceanu au prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, detalii cu privire la această tranzacţie, în urma căreia tezaurul ajunge acasă.

Cei doi copii ai fotografului, stabiliți în Brașov, au cerut inițial 100.000 de euro pentru cele aproape 100.000 de clișee, dar până la urmă au acceptat oferta de 60.000 de euro din partea Muzeului Județean.

Noi am fost cei mai rapizi pentru că după aceea s-au interesat foarte multe muzee, inclusiv Academia Română, Muzeul din Cluj sau cel din Baia Mare. Din fericire noi ne-am mişcat foarte repede, locul acestei colecţii este la Satu Mare. Avem aici un tezaur uriaş şi invităm cercetătorii să se aplece asupra acestor documente pentru să spiritualitatea Oaşului pe o perioadă de 60 de ani este toată aici, salvată“, a declarat Felician Pop.

Preşedintele CJ, Adrian Ştef, a precizat că aducerea acestei colecţii valoroase la Satu Mare este de fapt un deziderat al oşenilor.

Chiar la Sâmbra Oilor am spus că este un deziderat al oşenilor prin intermediul instituţiei din subordine să reuşim să aducem acasă aceste clişee fotografice. Eu cred că tot ce aparţine de Satu Mare şi cu amprentă sătmăreană trebuie să fie acasă. Cred că este un lucru de bun simţ şi este ceva ce corespunde aşteptărilor din municipiu şi judeţ“, a spus Adrian Ştef.

Preşedintele le-a cerut celor doi oameni de cultură să gândească un proiect pe termen lung astfel încât toate valorile ce ţin de Satu Mare să se întoarcă acasă.

Istoricul Claudiu Porumbăcean a precizat că au fost inventariate în total 92.712 clişee cu cataloagele aferente, a fost o muncă imensă, dar din fericire colecţia este una foarte bine organizată.

Am avut norocul ca această expoziţie să fie extraordinar de bine organizată. Toate cele aproape 100.000 de clişee au corespondenţă pe cataloage. Există o anumită logică, eu am reuşit să o deprind stând în apartamentul domnului Andron. Cataloagele sunt grupate pe tipuri de activităţi, Portul şi tipu, Crăciunul, Boboteaza, Paştele, Oieritul, Nunta, Înmormântarea, Vânătoarea. Suportul documentar şi cel  fotografic permit realizarea unor lucrări de excepţie. Practic nu poţi vorbi astăzi de o istorie, de o monografie a Oaşului sau a unor localităţi fără să consulţi această arhivă“, a spus Claudiu Porumbăceanu.

Deocamdată publicului sunt cunoscute doar 500 din cele aproape 100.000 de clişee, şi urmează ca la finalul procesului să fie organizate expoziţii.

Consiliul Judeţean a mai alocat fonduri pentru realizarea unui bust al fotografului în Negreşti Oaş.

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Marian spune:

    Felician Pop a făcut pentru Muzeul Județean în trei luni cât ceilalți directori n-au făcut în 25 de ani.

  2. lingau mare de a lui coica spune:

    felician pop marele lui ghinion ca nu s-o indragostit ELTON JHON de el , in rst a facut multe la multi …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest