UPDATE: Accident grav la ieșire din localitatea Decebal. O persoană a decedat (FOTO)

22 octombrie 2015 | 0 comentarii

accident Decebal

UPDATE – Comunicatul Poliției

Un tragic eveniment rutier s-a petrecut în această dimineaţă, în jurul orei 10.00, pe DN 19 A, în afara localităţii Decebal, judeţul Satu Mare, un bărbat şi-a pierdut viaţa  şi alte două persoane au fost rănite, în acest accident.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri la faţa locului a rezultat că autoturismul condus de  Emeric F., de 64 de ani, din direcţia Carei spre Satu Mare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule format din cap tractor, marca Daf şi semiremorcă, condus regulamentar de Cosmin P., de 29 de ani.

În urma impactului conducătorul autoturismului a decedat, iar alte două persoane de sex feminin, de 58 şi respectiv 81 de ani, pasagere în autoturism, au fost  transportate  la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, de asemenea i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

UPDATE, ora 12:00 - Astăzi, în jurul orei 10:03, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui accident rutier, pe drumul ce leagă localităţile Decebal cu Doba.

La faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială cu modul de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două ambulanţe tip S.M.U.R.D., care au intervenit în colaborare cu o altă ambulanţă din cadrul serviciului de ambulanţă judeţean (S.A.J. Satu Mare).

Personalul sosit la faţa locului, după efectuarea recunoaşterii, a constatat că, în urma coliziunii între un camion TIR şi un autoturism, au rezultat trei victime dintre care o persoană încarcerată între fiarele contorsionate ale maşinii.

Din nefericire, în ciuda efectuării manevrelor de resuscitare de către personalul specializat, victima, care se afla în stop cardio respirator la momentul sosirii pompierilor, nu a supravieţuit.

accident mortal Decebal (4)

Pompierii, paramedicii şi personalul medical au intervenit şi pentru acordarea primului ajutor medical celorlalte două victime, acestea, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare.

accident mortal Decebal (2)

Ora 11:20 – Un grav accident rutier soldat cu trei victime rămase încarcerate, a avut loc astăzi, 22 octombrie, la ieșire din localitatea Decebal.

La fața locului s-au deplasat echipaje de la Poliție, Serviciul de descarcerare din cadrul ISU Someș Satu Mare, Ambulanță și SMURD.

Sursa: ISU Someș Satu Mare

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest