Ultima actualizare: azi, 10:34

Locale

Confruntare nouă în Consiliul Judeţean: “Trâmbiţează prostii jenante”!

sedinta Consiliul JudeteanDeşi a fost o întâlnire liniştită până la epuizarea ordinii de zi, şedinţa Consiliului Judeţean de astăzi s-a terminat după mai multe schimburi de replici între conducerea formată din preşedintele Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor, respectiv consilierul Adrian Cozma. Nici consilierii n-au mai avut răbdare să audă finalul schimbului de replici şi mulţi dintre ei s-au ridicat să plece înainte ca şedinţa să fie declarată închisă.

Cel care a început discuţiile a fost vicepreşedintele Mircea Govor, deranjat de faptul că într-o conferinţă de presă, consilierul Adrian Cozma a acuzat Consiliul Judeţean că face recepţii din birouri şi a criticat calitatea asfaltării de pe drumul Careiului. Govor s-a arătat revoltat de acuzaţiile aduse, spunând că nu acceptă ca vreo persoană să-şi bată joc de o instituţie ca şi Consiliului Judeţean, cu atât mai mult cu cât Adrian Cozma, în calitate de consilier judeţean, s-ar fi putut documenta despre problemele ridicate la aparatul de specialitate. În opinia lui Govor, Cozma nu face altceva decât “trâmbiţează prostii jenante”. Preşedintele Ştef i-a răspuns consilierului PNL tot cu o întrebare, şi anume el pe banii cui a fost în delegaţie la Viena şi ce a făcut acolo cu delegaţia Consiliului Judeţean. Asta după ce Cozma a cerut detalii despre deplasările în străinătate de Consiliului Judeţean. De altfel, Adrian Ştef a spus că aceste vizite au deja rezultate şi poate demonstra că gradul de ocupare a hotelurilor din Satu Mare a crescut cu 5-9%.

sedinta Consiliul Judetean2

La rândul său, consilierul Adrian Cozma a încercat să-şi explice acuzaţiile din conferinţă prin faptul că asemenea acţiuni “prind bine” în partid, şi a sugerat conducerii judeţului să se adreseze instanţei dacă se simte lezată de afirmaţiile sale.

Replicile au continuat, Ştef şi Govor l-au întrebat pe Cozma de unde sunt banii pentru asfaltarea drumului Careiului, acesta neputând da un răspuns concret. Govor l-a mai acuzat pe Cozma că face o politică jenantă, spunându-i că aşteaptă de la el decenţă, corectitudine şi să iniţieze măcar un proiect pentru judeţ.

În discuţii au mai intervenit Virgin Enătescu şi Alexandru Panea, iar la un moment dat, sătui de acest schimb de replici, mai mulţi consilieri s-au ridicat şi au plecat, după care şedinţa a fost închisă.

6 comentarii

  1. Zorro is back Răspunde

    Domnule avocat, nu reprezentati judetul Satu Mare! Mie rusine ca ai ajuns consilier judetean si nu esti in stare de nimic!!!

    • Cozma micul ceapist Răspunde

      Ăla mic cu capu mare nu a ajuns consilier ca doar nu l-a votat nimeni.A fost pus consilier in schimbul unor donații la partid.Nu se cunoaște dacă donațiile erau cu filtru sau fără filtru cert este ca erau de contrabanda.

  2. griga Răspunde

    va e frica de el de il atacati mereu , frica , frica? govorila?

  3. florica Răspunde

    Govorica mai incet cu laudele ca dupa cum se vede si DNA oradea a inceput arestari in lant. sa nu cumva sa te contrazica si pe tine si sa avem vreo surpriza ca ai mai fost in vizita pe acolo

  4. Cristi Răspunde

    Deci ce teatru ieftin.Govr vrea ca Cozma sa prinda o functie acum ca Muresan a disparit si se prefac ca nu il suporta pe cozma.Fosti pdlisti nu va lasati mintiti.Cozma a ajuns consilier pt ca a fost avocatul lui Govor in disputa cu Valer Marian.Nu uitati caCOzma nu are capacitati organozatorice.Este doar un profitor.Aveti grija…caCOzma e omul lui Govor

  5. gigi Răspunde

    Cosma a venit cu circul dupa el in CJ SM, stilul caracteristic, mai urmeaza sa faca ceva miting in oras cu copiii de la gradinitele pnl-ului numa ca sa iasa si el cu ceva in evidenta, mai bine ar iesi cu un dosar de mare anvergura castigat in instanta ca ar fi mai rasunator, dar nu e capabil de asa ceva, ci doar de firimituri si de circ ieftin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.