Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

Copreşedintele PNL Satu Mare, Petre Mureşan, a demisionat

petre muresanCopreşedintele PNL Satu Mare, Petre Mureşan, a demisionat din funcţie. Anunţul l-a făcut marţi seara într-o şedinţă de partid iar miercuri dimineaţa şi-a înregistrat demisia scrisă la partid şi a înaintat-o Biroului Permanent Naţional.

Petre Mureşan a declarat că şi-a dat demisia deoarece intenţionează să se ocupe mai mult de societăţile pe care le deţine şi de familie.

“Motivele sunt personale. Urmează o perioadă grea din punct de vedere al activităţii politice în PNL Satu Mare. Personal am luat decizia să mă împlic mai mult în firmele pe care le deţin şi în familie. De luni de zile intenţionez să-mi dau demisia, conducerea partidului a fost anunţată. Rămân în continuare alături de partid, nu plec la alte partide, sunt alături de colegi, dar nu în calitate de copreşedinte”, a sus Mureşan.

El rămâne în continuare în conducerea PNL Satu Mare, fiind ales atât în conducerea Comitetului Judeţean Executiv cât și în Biroul Permanent Județean.

30 comentarii

  1. florica Răspunde

    Dute mai epava politica , mai putin cu un golan in politica Satmareana,, s-au vine vreun dosarel din urma si de frica fugi ?

  2. satmarean Răspunde

    E un semnal clar de reintoarcere in PNL a lui Ovidiu Silaghi, chiar daca deputatul a negat intr-o interventie acest lucru.

  3. stefan Răspunde

    E conduita politica a lu Ovidiu Silaghi sa spuna una si sa faca alta!

  4. sorin Răspunde

    Scurt drum si trista soarta au avut in politica pucistii din 2012 din PDL care l-au indepartat din politica pa Holdis, amu nu ca ala ar fi fost mult mai potrivit, ca inafara de a da bani la popi din Satu Mare, n-am vazut mare lucru in mandatul lui. Un Claudiu Ardelean tragandu-si zilele din firimuturile aruncate de Govor cu slujba de la Groapa de gunoi, un Sami Tantas cam tot p-acolo, Alexandru Panea dandu-i limbi la Stef in sedintele de CJ, poate mai prinde un mandat ca si-asa nare servici. Promitatoru Ciote Florin, tinut in servici pentru competentele nevestei(si nu-i o gluma proasta),Ghilea cu functie mare dar neputand sa scoata capul din cauza contractelor si incompatibilitatilor, Beniamin Kira, la marginea politicii pe care-o iubea si uite-l pe promitatorul Petre Muresan, invins de sistem(asta chiar e o gluma!)

  5. Sătmărean Răspunde

    Sa fi vandut Blaga PNL Satu Mare gruparii “Silaghi- Stef”? Oare cu ce pret? Silaghi sa fie din nou deputat si Stef candidat la Primaria Satu Mare sau viceprimar?!!

  6. Horea Răspunde

    Au aflat cei conducerea PNL despre relatia de afaceri dintre Muresan si Govor?

  7. Traian Răspunde

    Romeo Nicoara nu pleaca? Daca vine Sisi, sigur se duce. Oare pleaca in Ferentari?

  8. geo Răspunde

    In 2016 vom alege intre hotii din Psd si lista dreptei formata din clubul lui Silaghi si angajatii lui Petre Muresan! Si ne mai miram ca suntem la marginea civilizatiei!

  9. Vestea saptamanii Răspunde

    Foarte bine!!! A scapat PNL de un prefacut si un nesimtit! Nu va plange nimeni dupa el!
    Cozma tu ce faci? Nu vrei sa iei exemplu?

  10. florin Răspunde

    i-ai uitat pe PMPistii lui teparul Salajan, inchis un an jumate in trecut si plantat intro slujba buna la spitaal de stim nooi cine!

  11. Scarbit de politica Răspunde

    No, acum sa vezi futai cu ceai in PNL. Incepe bataia pe ciolan. Daca vine Vopsitu de SiSy cu Stef la pachet si mai aduce si cele cateva pitipoance din ALDE-le inexistent la nivel national, atunci sa vezi batai intre astia si Vass Andrea cu Blidarita et. comp. pentru ciolan !!!!!!!De amaratul ala de Dormeo Romeo nici nu mai spun nimic…. !!!! Toti oamenii cu cap se vor retrage si vor fi inlocuiti de lepre si taraturi ahtiate dupa functii !!!!

    • Vasi Răspunde

      Asta a fost tare, asta cu “toti oamenii cu cap” care se vor retrage :))) ca si sunt multi pe acolo :))))

  12. GIGI Răspunde

    BUFONU SEF, I-AI SI PE BUFONII DE DORMEO SI COSMA SI PLECATI CU ” CIRCUL” DIN SM!.

  13. scroafa cu purcei Răspunde

    sper ca nu vine porcul de SISI inapoi?? acel porc a fugit la psd sa scape de arestare , astia vor sa-l aduca inapoi in pnl , ce oameni timpiti , eu sunt impotriva intoarcerii porcului de sisi si cu cei 400.000.euro de la NELU IORDACHE ., si aparatul de bruiaj???

  14. anda Răspunde

    Pai vine sigur la Pnl, da cu tot cu cei 400 ooo de euro si cu Nelu Iordache si cu aparatul de bruiaj! Nici nu cred ca are sanse altfel, ca nici Pdlistii nus prosti, numai asa dau impresia!

  15. Vasile Răspunde

    Se zvoneste in targ ca fosta PDL ista Laura Bota preia PNL !!!
    Nici nu ar fi un lucru rau pentru ei !

  16. Vasile Răspunde

    Regele si regina se reintorc , adica noul cuplu care conduce din umbra Silaghi si Bota

  17. De Bubo Răspunde

    Câte fantezii debitați măi băieți! E clar ca se duce dracului șandramaua! Doar nu ați crezut ca fuziunea asta era o treabă serioasă?
    Mureșan a făcut o mișcare foarte inteligentă: nu vrea să fie responsabil pentru dezastrul de la alegerile locale din 2016! Că pentru PNL Satu Mare, va fi un mare dezastru! Mișcare deșteaptă, domnule Mureșan!

  18. unu' Răspunde

    A lasat partidul ca un LASH! Pleaca de tot,de ce sa mai ramai? Ca sa bagi strambe,unora ,care vreau sa duca partidul mai departe,independent de Sisi si stef + govor? Oricum ,membrii,corecti,au simtit,o raceala,o tradare, dar si un comportament de lup,la stana de oi! Firmele sale,au contracte pe bani grasi,cu statul ( C.J. ,primarie),condus de psd-alde! Cum sa-i critici ,pe cei care-ti dau banii!? PLEACA DE TOT!

  19. satmarean Răspunde

    sa revina Babasan..singurul care are curaj sa se lupte cu baronii locali!poate asa scapam de ei!va plange gazetarul cand va castiga procesul Babasan pt calomnie!!

  20. miha Răspunde

    N-ajunge Bota la PNL ca acolo-i Edita Ghilea,ma fraierilor, si ies scantei

  21. Mihai Răspunde

    Da cine-i ma rog Edita, o bucatareasa ce se vrea sefa. Sa plece lasul Petre Muresan DE TOT, sa nu amestece in continuare ra…tul.Sa vina Sergiu Babasan care are curaj si lupta impotriva nesimtitilor.Bota sa ramina acolo unde a ajuns , in groapa de gunoi a politicii romanesti.Ghilea incompatibilul propus presedinte ? prostilor.:)

  22. Fotbalist de cluj Răspunde

    Babasan Teparul? Penalul cu Micul? Sunteți chiar nebuni?
    Cei doi care au jefuit primăriile din toată țara?

  23. Vasile Răspunde

    Deci fratilor tot Bota a ramas !

  24. Fotbalist de sm Răspunde

    Ma fotbalist..esti de a lui govor de pui botul la prostiile lui :))

  25. Florin Răspunde

    Da mai, trebuie sa ii traga careva in teapa pe toata banda lui govor.Si daca ziceti ca babasan se picepe sa faca asta sa vina si sa dovedeasca ca ne-am saturat de prefacuti…

  26. satmar Răspunde

    pai mai florin nu ai vazut cat s-au dat la fund in urma scandalului cu Babasan>>??se tem de el zic eu..se vede!!iar toti stim gazeta lui z.govor in ce interese o foloseste..santaj..intimidare..etc!da pe ei Babasan..

    • Nicolicea Răspunde

      Govor este doar exponentul unei parti din serviciile secrete. Govor ca si persoana nu exista, ci doar grupul de interese care il papuseaza din umbra. Nimeni nu se poate lupta cu acesta grup de interese intrucat el controleaza justitia, politia, parchetul si administratia din judetul Satu Mare.

  27. Gerula Răspunde

    Eu propun ca in PNL sa ramana doar vechii membrii PNL care nu au dezertat impreuna cu Sisi si Stef, restul care umbla cu cioara vopsita din portocaliu in galben la groaopa de gunoi a lui Ardelean…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.