Fetiță operată în Franța și adusă acasă de ambulanțierii sătmăreni (FOTO)

13 octombrie 2015 | 2 comentarii

Ambulanta Satu Mare, Petea (13)O fetiță de doar 13 ani din Satu Mare a  primit o nouă șansă la viață fiind tratară medical de specialiștii din Franța. Copila este în plasament la o asistentă maternală și s-a născut cu o malformație arteriovenoasă a vaselor cerebrale, iar în luna august a suferit o hemoragie intracerebrală în cerebel. De atunci fetița a fost internată atât la Spitalul Clinic de Urgență Cluj Napoca cât și la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni din București. Toate soluțiile terapeutice pentru fetiță au fost analizate și considerate riscante datorită localizării malformației. Din fericire remediul a fost găsit în Franța la Centre Hospitalier Universitaire Limoges.

Pentru ca fetița să ajungă la acest spital, cele mai mari eforturi au fost făcute de către asistenta maternală în grija căreia se află copila. Femeia a încercat tot ce i-a stat în putință pentru a-și salva copilul. Văzând că la cele două spitale din România nu a putut face nimic a apelat la o fundație sătmăreană iar cu sprijinul conducerii DGASPC și a Serviciului de Ambulanță Satu Mare a reușit să obțină suma necesară și transportul acesteia din Satu Mare până în Franța cu o ambulanță, transport realizat pentru prima dată de ambulanțierii sătmăreni.

Astăzi, 13 octombrie, în jurul orei 12:00, fetița a ajuns în Satu Mare, împreună cu asistenta maternală și cei trei asistenți medicali din cadrul Serviciului de Ambulanță Satu Mare. Toți au fost întâmpinați la vama Petea de directorul Serviciului de Ambulanță Satu Mare, Gabriela Opriș și de directorul adjunct DGASPC, Ardelean Eugenia.

Este prima dată când în cadrul serviciului nostru s-a dorit și ne-am implicat să realizăm acest transport. Profesionalismul încă o dată și-a dat dovadă, pentru că acest copil a fost dus și adus după această intervenție de amploare în condiții optime. Băieții au rămas și au așteptat cazul în Franța pentru ca venirea ei acasă să fie în condiții optime. Suntem mândri de ei și îi felicit. Transmitem tuturor sătmărenilor că noi suntem în stare și putem să facem față oricărei solicitări indiferent de gravitatea cazului”, a declarat Gabriela Opriș.

Emilia Pop, asistenta maternală a copilei, s-a declarat extrem de fericită și împlinită că a reușit să facă tot posibilul pentru a salva viața fetei.

Mă bucur foarte mult, pentru că este un copil care chiar a meritat această șansă. Eu cred că toți părinții ar face acest gest pentru copiii lor și spun asta pentru că ea este ca și copilul meu, o cresc de patru ani și înseamnă că e a mea și trebuie să lupt pentru ea. Dacă noi nu luptăm, atunci cine?”, a declarat Pop Emilia.

Asistenți medicali ai Serviciului de Ambulanță sătmărean care au însoțit pacienta pe tot parcursul drumului s-au arătat încântați de sistemul medical din Franța.

A fost o experiență inedită și este pentru prima dată când mergem la un drum așa de lung. Ne bucurăm că am ajuns cu bine și în special că fetița a fost bine. Din punct de vedere medical nu am avut absolut nicio problemă. Acolo am cunoscut un alt sistem, condițiile în spital au fost incomparabile cu cele de la noi iar modul lor de abordare și comportamentul este unul exemplar. Când s-a externat fetița ne-au dat la pachet mâncarea pe care ar fi trebuit să o primească în acea zi și medicamente pentru drum. Eu nu am mai văzut așa ceva și mă bucur că fetița a avut șansa să cunoască oamenii de acolo și să facă intervenția respectivă” a declarat asistent medical Claudiu Sigartău.

 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. felicitari si ma bucur ca a/ti ajuns cu bine

  2. Kovacs Heni spune:

    Sunteti minunati toti de la AMBULANTA SATU MARE!mA BUCUR SI EU PENTRU COPILUL SALVAT :)

  3. Kovacs Heni spune:

    Sunteti minunati toti de la AMBULANTA SATU MARE!mA BUCUR SI EU PENTRU COPILUL SALVAT :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest