Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Reînvie CSM-ul? Valeriu Neagu vrea să-și prezinte demisia

Valeriu Neagu, presedinte CSM Satu MareDupă ce a fost supus tirului presei locale, a opiniei publice și a suporterilor CSM Satu Mare, președintele clubului, Valeriu Neagu, și-a anunțat demisia. Surse din cadrul clubului sătmărean confirmă că Neagu și-a anunțat încă de ieri colaboratorii că va renunța la funcție în cursul acestei săptămâni. Acesta a declarat că așteaptă să fie convocat de primarul Dorel Coica la o conferință de presă, deoarece la cele organizate de dânsul, presa din Satu Mare nu participă. Amintim că la ultima conferință organizată de președintele CSM, Valeriu Neagu, acum două săptămâni, nu s-a prezentat niciun reprezentant al presei locale, în semn de protest față de managementul defectuos al clubului.

Valeriu Neagu ocupă funcția de președinte al clubului CSM Satu Mare din septembrie 2012, timp în care clubul a excelat doar prin lipsă de transparență, absența unei strategii clare și rezultate slabe la sporturile de echipă. Mai mult, majoritatea sportivilor au restanțe salariale de peste trei luni. Este important de menționat că membrii Consiliului Local Satu Mare au pus ca și condiție pentru rectificarea bugetului clubului, demisia președintelui Valeriu Neagu.

Din ultimele informații, se pare că CSM-ul va avea un președinte interimar până în mai 2015. Asta pentru că o strategie clară pentru următorii ani din viața clubului sătmărean va fi făcută doar după alegerile locale. Astfel, se încheie un capitol negru din istoria Clubului Sportiv Municipal Satu Mare, trei ani în care clubul s-a scufundat încet până aproape de pragul falimentului. Dar după evenimentele din această săptămână, suporterii și sportivii pot în sfârșit spera la un viitor mai bun.

2 comentarii

  1. adraiana Răspunde

    Si Coica sa plece cu el,a distrus tot in jurul lui.

  2. dr cotas Răspunde

    Sa plece si celalalt oltean de la primarie!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.