Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Satu Mare se află în continuare în topul județelor cu mulți pensionari

Eugenia SabouÎn primele nouă luni ale acestui an peste 2700 de pensionari din județul Satu Mare au murit, au fost întocmite 2000 de noi dosare de pensie și soluționate 3000 de solicitări de modificare a drepturilor de pensii, conform datelor statistice oferite astăzi în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, de directoarea Casei de Pensii Satu Mare, Eugenia Sabou.

Potrivit raportului prezentat, județul Satu Mare se află printre primele locuri ca număr de pensionari de invaliditate, 11.000 de persoane fiind expertizate medical pentru a se reverifica criteriile și încadrarea în grade de invaliditate, doar în acest an.

Am fost nominalizați printre județele cu foarte mare număr de pensionari de invaliditate. La un moment dat s-a făcut o revizuire la nivel central și sigur cu supărare, fără supărare dar au fost tăiați foarte mulți pensionari de invaliditate pentru că nu erau încadrați corect și nu îndeplineau acele criterii”, a relatat Eugenia Sabou.

O altă problemă cu care se confruntă instituția este legată de pensiile agricultorilor, care au generat 200 de procese pe rol, prin care pensionarii solicită recalcularea și revizuirea dosarelor.

Cele mai multe probleme le avem cu agricultorii, suntem în proces cu ei. Majoritatea din 200 și ceva de procese, 200 sunt numai cazuri de agricultori care solicită recalcularea, revizuirea dosarelor, întrucât aceștia consideră că nu li s-a dat corect acel calcul, care s-a făcut la data respectivă”, a declarat directoarea.

Vârsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. În acest an femeile născute în anul 1955, pot să intre în pensie de limită de vârstă dar cu stagii de peste 30 de ani.

Un comentariu

  1. satmarean Răspunde

    CE exprimari! ,, au fost taiati”…,,Cele mai multe probleme le avem cu agricultorii…” ,, peste 2700 au murit” Acestea sunt realizari ? Jigniri la adresa unor oameni care nu cer privilegii ci drepturile lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.