Ultima actualizare: azi, 13:06

Locale

Trei biciclişti răniţi în accidente

biciclist accidentat,Vineri, la ora 10.42, la intersecţia DN19A cu DC 62, pe raza localităţii Dorolţ. Judeţul Satu Mare, a avut loc un accident de circulaţie.

          Poliţiştii Biroului Rutier au stabilit din cercetările efectuate că un tânăr, în vârstă de 25 de ani, a condus autoturismul, marca Seat, iar pe fondul neacordării priorităţii de trecere a accidentat grav pe Maria B., care, se deplasa cu bicicleta, pe drumul prioritar.

           Victima, în vârstă de 59 de ani, a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, de asemenea i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

      Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vineri după-amiază, poliţiştii rutieri sătmăreni au intervenit la faţa locului, la un accident de circulaţie produs pe raza localităţii Cioncheşti, judeţul Satu Mare.

           Din investigaţiile efectuate a rezultat faptul că, evenimentul s-a produs în următoarele împrejurări: un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a condus autoturismul marca Volkswagen, accidentând grav pe Iosif  E., care circulând cu bicicleta nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga şi a pătruns pe sensul opus de circulaţie.

      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, totodată i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. 

      În această situaţie se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

             La data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii rutieri negreşteni au fost sesizaţi despre faptul că, pe raza localităţii Lechinţa a avut loc un eveniment rutier.

        Din cercetările efectuate la faţa locului oamenii legii au stabilit că un tânăr în vârstă de 16 ani, a circulat cu bicicleta neechipată corespunzător, pe strada Cocăreni, din localitatea Lechinţa, judeţul Satu Mare, şi a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracţiune animală, care circula din sens opus, şi care de asemenea nu era echipată cu elemente reflectorizante. Conducătorul vericulului cu tracţiune animală a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, fiind identificat la scurt timp, fiind vorba despre Ionas G.

       În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a biciclistului, care a fost transportat la Spitalul Negreşti Oaş, unde în urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că a suferit o fractură la un deget a membrului superior stâng.

       Conducătorul căruţei, în vârstă de 75 de ani, a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

       În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor şi refuzul conducătorului  unui vehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sursa: Poliția Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.