Elevii sătmăreni faţă în faţă cu consecinţele consumului de alcool

25 noiembrie 2015 | 0 comentarii

DSC_0904Sâmbătă, 21 noiembrie 2015, a avut loc un nou eveniment din seria Programelor Educaţionale Loga Dance School, o discotecă controlată pentru elevii sătmăreni de gimnaziu. Partea de dans şi socializare a fost completată, ca de fiecare dată, de o mică lecţie de prevenire, susţinută de reprezentanţi ai Poliţiei.

Evenimentul de sâmbăta a avut-o ca invitată pe doamna inspector principal de poliţie Hrihorişan Felicia, ofiţer sociolog în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare.

Tema pusă în discuţie de această dată a fost legată de consumul de alcool şi consecinţele acestuia în plan fizic, psihic, medical, social şi penal. Reprezentanta Poliţiei le-a vorbit celor 150 de elevi de gimnaziu prezenţi, despre fazele imediate  prin care trece cel care a consumat alcool, dar şi despre problemele pe care le poate crea acest drog, legal şi atât de accesibil, de la violenţe, la accidente rutiere, de la boli, la sărăcie.

Elevii au înţeles mai bine în urma prezentarii făcute de ce nu ar trebui să urce niciodată în maşina condusă de un şofer băut, indiferent de cantitatea consumată de acesta, întrucât ambele faze prin care trece un consumator imediat sunt periculoase în trafic, prin comportamentele imprudente pe care le pot genera, dar şi prin alterarea funcţiilor normale ale creierului.

Accentul a căzut pe învăţarea faptului că anumite categorii de persoane nu ar trebui să consume nicicând alcool. Cei care au indicat corect una dintre categoriile vizate, respectiv copii-minori, şoferi, femei însărcinate, bolnavi psihic, au fost recompensaţi cu brelocuri realizate în cadrul campaniei Alcoolul şi urmările lui, inscripţionate cu mesajul Alcoolul distruge vieţi! Zero la mie, mesajul amintind de faptul că, în legislaţia română, şoferilor nu le este permis să consume alcool.

De altfel, această activitate a fost ultima din cadrul unui lung şir de întâlniri şi evenimente menite să conştientizeze elevii şi tinerii asupra consecinţelor negative ale consumului de alcool şi implicaţiile legale ale acestuia.

Sursa: IPJ Satu Mare

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest