Ultima actualizare: azi, 14:10

Locale

Amenzi de 30.000 lei, date de pompieri în cluburile și barurile din Satu Mare

images (3)Conform Hotărârii de Guvern nr. 915/2015, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare în baza Ordinului Inspectoratului General nr. 156885 din 04.11.2015 a constituit Planul de acţiune şi verificare a unităţilor încadrate în categoria cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf/spectacole, mall din judeţul Satu Mare. Din cadrul acestui plan de acţiune fac parte reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş”, Inspectoratului de Jandarmi judeţean şi ai Inspectoratului de Poliţie al judeţului Satu Mare.

Astfel, conform centralizatorului acţiunilor şi a rezultatelor obținute în cadrul acestui plan în 30 noiembrie – 6 decembrie rezultă următoarele date: în cadrul acestor acţiuni au fost angrenate un număr de 23 de forţe participante la activităţi preventive şi au fost întreprinse cinci controale de prevenire la cluburi, discoteci, baruri, din care au rezultat 38 de deficienţe constatate, şase deficienţe înlăturate şi s-au aplicat 27 de avertismente şi cinci amenzi în valoare totală de 30.000 lei.  Din cele 38 de constatări la faţa locului, la cinci agenţi economici au fost identificate deficienţe privind organizarea activitaţii la apărare împotriva incendiilor, nereguli din punct de vedere al prevenirii situaţiilor de urgenţă, având caracter tehnic, identificate în obiectiv şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, în cazul obiectivelor care necesită a deţine acel document. În nici una dintre situaţii nu s-a dispus oprirea funcţionării localului. Totodată au fost desfăşurate cinci exerciţii de evacuare la care au participat 65 de persoane.

 Pe baza acestor rapoarte săptămânale este întocmit un Centralizator al rezultatelor obținute care este prezentat în fiecare zi de luni, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi prefectului județului. Analiza acestor rezultate, obstacolele întâmpinate și propunerile de măsuri sunt discutate apoi în ședințele Grupului de lucru care au loc săptămânal. Prefectul dr. Eugeniu Avram cere instuţiilor abilitate, vigilenţă, profesionalism şi implicare totală în vederea unui control cât mai eficient.

Sursa: Prefectura Satu Mare

 

3 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Ati luat si luati mita cat nu va este rusine. Acum v-ati pus sa dati amenzi si sa va si laudati. Puturosi spagari ce sunteti! Nu aveti un pic de rusine. Fara caracter, paraziti, nesimtiti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.