Controale OPC şi amenzi în prag de sărbători

9 decembrie 2015 | 0 comentarii

descărcare (7)Inspectorii Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Satu Mare desfășoară acțiuni de control pe raza județului Satu Mare, la operatorii economici care vând produse specifice sărbătorilor de iarnă, respectiv produse din carne, produse zaharoase și produse de patiserie. Acțiunea de control a început din data de 23.11.2015 și se va desfășura până în data de 18.12.2015.

Până în prezent, inspectorii au verificat 14 operatori economici din care 11 operatori cu abateri. În urma acțiunilor de verificare s-au aplicat sancțiuni contravenționale cu avertisment și  amenzi  în  valoare de  29.000 lei. Totodata au fost dispuse urmatoarele măsuri:

- oprire temporară de la comercializare a 62,5 kg produse, în valoare totală de 598,26 lei;

- oprire definitivă și retragerea din circuitul consumului uman a 9,34 kg produse, în valoare de 319,7 lei.

Deficiențele constatate:

Informare incorectă a consumatorilor asupra elementelor de identificare şi caracterizare a produselor existente la comercializare în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

-Trei operatori economici din  Satu Mare și un operator economic din  Botiz, aveau la comercializare ficat de pui congelat, prajituri la caserola și aripi de pui congelate, fără elemetele de identificare și caracterizare ale acestora (denumirea produsului, lista ingredientelor-pentru părjituri, condițiile de păstrare) înscrise pe etichete și în limba română.

- Doi operatori din  Livada, aveau la comercializare picioare de porc congelate, fără a avea eticheta cu mențiunile obligatorii (denumirea produsului, cantitatea netă, condiții speciale de păstrare, numele sau denumirea comercială și adresa operatorului) conform prevederilor art.9 din Regulamentul (UE) nr.1169/2011 privind informarea cosumatorilor cu privire la produsele alimentare și ale art.19 din OG 21/1992 privind protecția consumatorilor.

- Doi operatori economici din Satu Mare, aveau la comercializare “carne tocată amestec” și “mici formați amestec”, fără a menționa pe etichetele produselor % de carne de porc, respectiv carne de vită.

Neîncadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător;

Un operator economic din  Satu Mare, avea la comercializare ciocolata, fursecuri, prajituri (cu crema capsuni, alune), biscuiți (cu unt, miere, crema caramel), cafea (boabe și solubilă) cu data durabilității minimale depășită de 11 zile- 115 zile. Cantitatea de 9,34 kg produse în valoare totală de 319,7 lei, a fost oprită definitiv de la comercializare și retrasă din circuitul consumului uman, iar operatorul economic a fost sancționat contravențional conform prevederilor art.5 din OG 21/1992 privind protecția consumatorilor cu modificările ulterioare.       

Lipsa afișare preturi

Trei operatori economici din  Negrești Oaș, nu aveau afișate prețurile vizibil și neechivoc la  următoarele produse alimentare: mini prăjituri, ciocolată albă, produse congelate (foietaj plăcintă, ștrudel cu mere și stafide, carne tocată preparată, baton Lion).

Sursa: OPC Satu Mare

 

 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest