Ultima actualizare: azi, 14:40

Locale

Festival de Datini la Negreşti Oaş. Mătuşa Floare Finta, cetăţean de onoare (FOTO)

festival datini negresti oas (16)Mătușa Floare Finta din Negrești Oaș, cea care a primit titlul de tezaurul uman viu, a primit astăzi diploma de cetăţean de onoare al acestui oraş. Înmânarea titului a fost făcută de către primarul Aurelia Fedorca, în deschiderea celei de-a XVIII-a ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă, eveniment care a avut loc de data aceasta în Muzeul în Aer liber din capitala Ţării Oaşului.

Festivalul a început cu parada costumelor, traseul fiinde de această dată de la catedrala ortodoxă până la Muzeul în aer liber. Aici, pe scenă, alături de directorul festivalului, Natalia Lazăr, au urcat oficialităţile judeţene, printre cei care au luat cuvântul numărându-se europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul Aurelia Fedorca. Invitaţii au ţinut să-i felicite pe oşeni pentru modul în care îşi păstrează tradiţia, după care le-au urat sărbători fericite în continuare.

Un moment deosebit l-a constituit înmânarea diplomei de cetăţean de onoare mătuşii Floare Finta, în vârstă de 82 de ani, declarată tezaur uman viu de către Ministerul Culturii. Emoţionată, mătuşa Floare Finta a spus doar că mulţumeşte tuturor şi lui Dumnezeu pentru că a ajuns la această vârstă.

Pe urmă, rând pe rând, pe scenă au evoluat invitaţii, fiind prezente ansambluri din trei ţări. Pe lângă cei din județul nostru și Maramureș pe scenă au fost prezenți și români din Ucraina şi Moldova.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.