Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

”Iată, vin colindătorii”– Serbare de Crăciun la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă

Serbare de Craciun  (46)Sub genericul ” Iată, vin colindătorii” copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare, au realizat în cursul dimineții de astăzi una dintre cele mai frumoase și emoționante serbări de Crăciun, alături de elevi și coordonatori de la alte unități de învățământ din Satu Mare. Astfel, pe parcursul întregului spectacol, copiii cu dizabilități au arătat că sunt talentați și că știu să cânte colinde și să spună cele mai frumoase poezii.

Serbarea a debutat cu reprezentanța elevilor de la Liceul de Arte ”Aurel Pop”, care au interpretat colinde la pian, pe urmă au urmat copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, oferindu-le celor prezenți un moment emoționant, în care au recitat poezii și au colindat alături de alți elevi de la Școala Generală ”Ion Creangă”.

Sunt niște copii minunați, speciali și vreau să vă spun că sunt foarte bucuroși și vor să vă introducă în magia colindelor. Îmi doresc din suflet ca în aceste momente, să lăsăm grijile cotidiene iar versurile recitate de ei să fie o rugăciune pentru fiecare”, a declarat directoarea centrului, Ramona Costin.

Și pentru a pătrunde mai mult în atmosfera sărbătorilor de iarnă, corul de la Liceul Ortodox Nicolae Steinhardt, a bucurat sufletele celor prezenți cu cele mai frumoase colinde de Crăciun.

Pe tot parcursul spectacolului, Moș Crăciun i-a urmărit pe toți copiii iar la final i-a răsplătit cu cadouri, oferite de el însuși.

Evenimentul a avut loc în sala de festivități a Centrulului Școlar pentru Educație Incluzivă, care a devenit neîncăpătoare, fiind prezenți părinții acestor copii speciali, profesorii îndrumători și conducerea centrului. De asemenea, a fost invitat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef și inspectorul școlar general al ISJ Satu Mare, Călin Durla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.