Ultima actualizare: azi, 21:29

Locale

Percheziții domiciliare în 22 de județe, inclusiv Satu Mare

mascati

mascati

Poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase efectuează astăzi, 50 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în 22 de judeţe din ţară, într-un dosar penal de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice şi comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Activităţile se desfăşoară sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R. şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

La data de 23 decembrie a.c., poliţiştii specializaţi în arme explozivi şi substanţe periculoase, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R. şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, efectuează 50 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Vaslui.

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Timiş, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice şi comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

În fapt, începând cu luna iunie a.c., reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Timişoara ar fi comercializat persoanelor vizate articole pirotehnice din categoriile celor interzise la deţinere persoanelor fizice neautorizate şi destinate folosirii exclusiv de către pirotehnicieni.

Articolele pirotehnice ar fi fost comandate şi primite de către persoanele vizate prin intermediul unor firme de curierat, evitând astfel eventuale controale din partea autorităţilor.

Poliţiştii vor pune în executare 50 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediile inspectoratelor de poliţie pe raza cărora se efectuează percheziţii.

Activităţile beneficiază de sprijinul de specialitate al S.R.I. şi al D.I.P.I..

Un comentariu

  1. Florica Naghi Răspunde

    Recomand vizita organelor abilitate si in Satu Mare ,micro 14 aleea mures nr 18 bloc 61 sc d parter pe colt unde zilnic se vand zeci de cartuse cu tigari de contrabanda si petarde de toate felurile,atat la geam cat si la usa apartamentului unui clan de romi.de multe ori inca se face rand in fata geamului de diversi cumparatori…..asteptam rezolvari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.