Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

PNL cere demisia lui Mircea Govor de la conducerea Consiliului Judeţean

Consiliul Judetean (15)Consilierii județeni PNL au înaintat astăzi o interpelare conducerii instituției prin care solicită demisia de onoare a lui Mircea Govor din funcția de vicepreședinte, în urma acuzațiilor făcute de DNA.

În numele celor şase consilieri PNL, Alexandru Panea a citit interpelarea, în care arată că toţi aleşii au depus un jurământ de credinţă, care, încălcat, dezonorează atât persoana respectivă cât şi instituţia. 

Pentru ca partidul din care face parte să nu aibă prea mult de suferit, domnul preşedinte Govor şi-a dat demisia din funcţia pe care o deţinea la partid dar a rămas în continuare vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare. Deducem că partidul este mult mai important decât judeţul Satu Mare. Domnule Govor, cunoscându-vă de bună credinţă şi cu frică de Dumnezeu, subsemnaţii acestei interpelări, consilieri judeţeni din partea PNL, vă cerem să vă prezentaţi demisia de onoare din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare. Aşa cum aţi jurat la începutul mandatului, pentru binele locuitorilor judeţului, dar şi pentru a nu afecta prestigiul şi şansele de dezvoltare pe termen lung ale judeţului Satu Mare“, a spus Alexandru Panea.

În interpelarea adresată, Panea a arătat că dacă Govor nu-şi va da demisia, preşedintele Adrian Ştef are responsabilitatea morală de a convoca în luna ianuarie o şedinţă în care Mircea Govor să fie eliberat din funcţie.

Directorul Direcției Juridice, Marius Mândruţ, a afirmat că nu a primit nicio comunicare oficială referitoare la măsurile împotriva lui Govor, iar până când instituția nu primește o astfel de adresă nu se pot lua măsuri. Mai mult, reucursul cu privire la arestarea la domiciliu a lui Mircea Govor este judecat chiar astăzi.

În apărarea lui Mircea Govor a sărit colegul său de partid Ioan Viman, care le-a spus liberalilor să aibă puţină răbdare până se clarifică lucrurile, şi i-a acuzat pe aceştia că politizează acţiunea.

16 comentarii

  1. Marius Răspunde

    Fostul securist Govor mai e sustinut de fostul securist Virgil Magureanu??

  2. Zis Oierul Răspunde

    http://m.evz.ro/batalia-pentru-putere-in-usl-si-in-psd-documentul-incendiar-cu-care-era-santajat-mircea-govor-arestat-la-domiciliu-pentru-coruptie-nume-de-cod-oierul-exclusiv-premium.html

    Poponețul Govoride a primit botezul săpunului scăpat pe jos in arestul beciul domnesc.Noul lui nume de cod este Manuela.Pe când era ospătar la IAS jupânul Govoras o lua la cioc si in dos ca sa toarne la Secu ,probabil șantajat in urma delapidărilor din gestiunea cantinei.Un mare caracter.I se spunea Oierul probabil sa nu fie confundat cu tac-su care era Ciurdarul.

  3. florica Răspunde

    Sunt intru totul deacort ca Govor sa demisioneze dar ma intreb PNL pe cine doreste sa propuna pentru functia vicepresedinte pe fostul prefect Jurca sub obladuirea caruia sa devalizat tot judetul cu retrocedari numai de el stiute asta ar trebui ca DNA sa ia la puricat !!!

  4. Radu Răspunde

    Sa ii ziceti va rog lui Stef sa nu mai circule cu masina sa Audi, cu o mana la volan si alta cu telefonul in mana ca nu e el mai smecher ca toti. Si ieri seara de unde a venit era in strada Iuliua Maniu, de la amanta?

  5. Viorel Lobonț Răspunde

    Oameni puternici nu dau cu parul in omul căzut la pământ ! Nu-l apar pe Govoride, dar mă intriga faptul că o altă lichea politica tip căpușă ( de zeci de ani trăiește din politica si de pe urma funcțiilor si serviciilor arondare politicii !, ) , un trădător notoriu si lipsit de scrupule pe numele de buletin Panea, se găsește sa profite de situație si sa facă pe deontologilor. Rușine lichea ordinară !

    • nelu Răspunde

      Bulangiul de panea sa zica cat a furat cat a fost primar in halmeu,cum a lins dosuri in pnl prima data pe urma in pdl si iar in pnl,traseistul,oportunistul puli,asta are tupeu sa ridice falca!!!

    • secretwolf Răspunde

      Panea ……AVORTON !!!!!, apropos doamna…????????

      • emil Răspunde

        Mare sefa la soferi din Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Satu Mare….O AROGANTA MAXIMA!

  6. vlad Răspunde

    Domnule panea ar fi bine sa va vedeti de sanatate,nu sa exprimati dorinte pe car nici dumneavoastra nu le intelegeti,ati fost sunteti si veti ramane o lichea politica,care a profitat de pe urma tuturor pe care ati putut sa ii lingeti in cur!!!.

  7. Vierme Răspunde

    Cine si-a gasit sa faca pe lupul moralist! Panea, vierme fara coloana vertebrala, ce esti, tu ti-ai gasit sa comentezi, tu cu sclerozatul ala de Giurca, cel mai de kkt prefect pe care a avut ghinion judetul asta sa-l aiba! A si mai e si ametita ai cu privire blajina care se visa deputat sau ce dracu! Ma, sunteti o echipa acolo, de te-o ferit bunul Dumnezeu! Chiar nu aveti un simnt minim al penibilului?!

  8. ana Răspunde

    astia sunt o adunatura de oportunisti handicapati fara perspectiva de viitor……vrem CV-urile lor!

  9. marcelina Răspunde

    in fond esti extraordinara,speram sa te remarce si Marc Adrian!https://www.youtube.com/watch?v=Fvh38W4yKvc&list=PL2F9B67823C846F1A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.