Primarul Coica acuză UDMR-ul că blochează proiectul mall-ului de pe Careiului

23 decembrie 2015 | 65 comentarii

mega mall satu mare 3Situația viitorului mall al orașului Satu Mare, care presupune o investiție de 40 milioane euro, este incertă, având în vedere faptul că grupul UDMR din Consiliul Local se opune demarării unei astfel de investiții. Această afirmație a fost făcută de primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, care a precizat că orașul ar pierde un milion de euro anual din taxele și impozitele acestei investiții. Consilierii UDMR solicită tot felul de clarificări pentru a aproba acest proiect și astfel, de fiecare dată, aceștia se abțin la vot sau votează împotrivă.

“Investiţia este de 40 de milioane de euro, iar din activitatea centrului va intra în bugetul municipiului minim un milion de euro pe an. Faptul că unii consilieri UDMR declară că există un mall la Debrecen şi unul la Baia Mare pe mine nu mă încălzeşte. Şi dacă unii afirmă acest lucru, înseamnă că atitudinea tuturor este aceasta. Ştiţi foarte bine că de un an de zile se agaţă de tot felul de chichiţe. Ba sunt contra, ba se abţin pentru a nu avea majoritate, şi fără ei, trebuie să recunoaştem, nu avem majoritate. Chiar dacă ar vota toate partidele şi nu votează consilierii de la UDMR, clar nu se pot obţine 16 voturi şi nu se poate face nimic. Deci, nu noi suntem cei care nu ne dorim (…) Probabil că aşteaptă să ajungă domnul Kereskenyi primar şi vor da drumul la mall. Dar noi vom introduce proiectul din nou în ianuarie”, a afirmat primarul Dorel Coica.

Potrivit hotărârilor actuale, pe o parte a terenului mall-ului ar fi trebuit să se construiască bazinul de înot iar conform unei alte hotărâri bazinul va fi construit în cadrul unui complex sportiv, în zona fostului stadion UNIO și se va întinde pe șase hectare. Prima hotărâre nu a fost revocată, iar consilierii UDMR invocă faptul că s-au deschis unele procese de către foștii proprietari de dinainte de expropriere.

Consilierul UDMR Maskulik Csaba a susținut în cadrul ședinței de joi a Consiliului Local, că în prezent există două procese deschise de foștii proprietari ai terenurilor, nu există o clarificare din partea Companiei Naționale de Investiții cu privire la mutarea locației bazinului olimpic, și astfel grupul UDMR nu poate aproba proiectul mall-ului, până nu se clarifică toate aceste aspecte ce pot pune în dificultate construcția unui astfel de mall în Satu Mare.

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (65)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. laurentiu spune:

    Sarbatori fericite Dottore!

  2. anjel spune:

    Un primar iresponsabil,orasul este distrus si el continua cu circuri si scandal,rusine oltene poate te salta si pe tine mascatii .

    • cetatean spune:

      Sa le fie rusine ordinarilor de consilieri .este un proiect pentru satmareni.

    • radu. spune:

      Este un primar chiar foarte responsabil! De ce pana acum niciunul nu s-a gandit sa atraga asa investitii mari in oras? Bravoo actualului primar! E singurul care se gandeste la viitorul acestui oras!

  3. dr cotas spune:

    MINCINOS ORDINAR, CARA-TE IN OLTENIA JEGOSULEEEEE!!!! NU MAI CREDEM NIMIC, NICI DACA NE SPUI BUNA ZIUA

  4. sm spune:

    Bravo celor de la udmr. Macar ei se gandesc cat de cat. Dorele, ai dova procese pentru acele terenuri si tu vrei sa fie construit mall pe acel teren? Daca proprietarul castiga procesul pentru acele terenuri ce vei face? Va trebui despagubit proprietarul terenului? din ce bani? din banii satmarenilor sigur. Cine ar vrea sa construiasca pe un teren pe care nu este cert nici macar cine este proprietarul si pentru care este un proces pe rol?

    • Ion spune:

      Sa-i despagubiti voi, udemeristii, ca ati f…t buha pana s-a ajuns in situatia asta. La ora asta mall-ul putea sa fie pe jumate gata si la vara sa se deschida, daca nu puneati voi talpi.
      Pai da, de ce sa se deschida si Coica sa fie cel care il va inaugura? Da ati “gandit” prost, ca de obicei.
      Din cauza a ceea ce ati facut o veti lua mai tare-n freza la vara. Satmarenii nu-s prosti!

  5. Ita spune:

    Normal ca doar mai bine mergem la Baia Mare sau in Ungaria.Sa va fie rusine.

  6. gogu spune:

    Incredibil sa se impotriveasca la o asemenea investitie?

  7. Stela spune:

    Nu se poate asa ceva cand sa se faca si la noi un Mall vin acesti consilieri iresponsabili cu argumente penibile.

  8. ion spune:

    Afara din oras excrocilor de consilieri.

  9. Walter spune:

    Cel mai mare interes al are Bud sa nu se deschida pentru ca e mort financiar.

  10. Vasile spune:

    Au ajuns consilierii undemerostii si osenii sa dicteze in oras.au pus mana pe toate cladirile din oras si au disstrus totul.romanii sunt fraieriti.

  11. Andrei spune:

    Cata iresponsabilitate sa opreasca o investitie de 40 milioane euro.Este incredibil ce se intampla.

  12. voicu spune:

    Ar trebui sa iasa satmarenii in strada .

  13. Jorj spune:

    Osanul Bud sa si vada de treba sa nu opreasca el o asemenea investitie.

  14. Olimpia 67 spune:

    Vor plati in fata cetatenilor domnii consilieri.

  15. Lupu spune:

    Au vandut strandul si hotelul Dacia si acum se impotrivesc dezvoltarii orasului .Este jenant.

  16. HORVAT spune:

    Cadoul consilierilor de Craciun pentru noi.Muktumim anticipat.

  17. Alex spune:

    Primarul Coica a punctat foarte bine! Ungurii nenorociti asteapta sa ajunga Kereskeny primar si dupa vor fi si ei de acord cu mall-ul! RUSINE !!!

  18. Vasile spune:

    Satmarenii ar trebui sa fie constienti de faptul ca pe noi nu ne incalzeste cu nimic faptul ca exista un mall la Debrecen sau Baia Mare si ca daca atunci cand vom avea acest mall in oras va fi doar datorita actualului primar Dr.Coica!

  19. Diu spune:

    Felicitar primarului Coica !Din cate se vede in curand vor incepe lucrarile pentru mall! Inca 100 de mandate!!!

  20. ulises spune:

    Ungurii sa isi vada de treaba! Nimic nu au facut pentru acest oras inafara de degradarea acestuia! Forta Coica!!!

  21. florin spune:

    Niste nesimtiti consilierii astia UDMR! Iar nu vor sa ne fie bine!

  22. Johnny spune:

    Inca o data UDMR-ul se impotriveste dezvoltarii orasului!
    Acest primar trebuie sustinut pana la capat! Mult succes in alegeri domnule primar, aveti votul meu!

  23. aurel nica spune:

    Coica nu te lasa ! Ai inceput un lucru foarte bun ! Te sustin!

  24. Dana spune:

    Din acest motiv a ramas orasul in urma fata de altele acesta e exemplul viu al oraului.

    • danielaemilia spune:

      In urma l-au lasat fostii conducatori! Coica chiar a reparat ce au lasat altii stricat si vad ca se lupta pana si acum cu unii care se tot impotrivesc proiectelor care ar aduce bani orasului.

  25. profesor spune:

    Acum in prag de sarbatori cand toata lumea ar trebui sa fie mai buna ,ei ,UDMR -istii iar se gandesc numai la buzunarul lor. Rusine sa va fie!

  26. Ema spune:

    Nu mi vine sa cred ! Iar se impotrivesc astia! Da ce naiba si cand au facut ei ceva bun pentru oras?Niciodata!

  27. Emilia Vancea spune:

    Domnul Coica cel mai cumsecade primar din istoria Satmarului!

  28. popica spune:

    Zici ca am avea inca doua mall-uri in oras asa cu darzenie se impotrivesc ungurii astia. Da mearga ei la mall in Ungaria eu vreau sa merg in Satu Mare ca aici locuiesc!

  29. Tudor spune:

    Astia care se impotrivesc dezvoltarii orasului nostru ne vor conduce daca nu ne trezim la timp!!! Primarul Coica trebuie sa ramana cel putin inca un mandat pentru a continua proiectele incepute ! A demonstrat ca e cel mai bun primar dintre cati au fost!

  30. Voicu spune:

    Rusine celor de la UDMR! ca de obicei se impotrviesc in orice ar putea aduce beneficii si ceva profitabil orasului! Asteapta sa ajunga ungurul primar si dupa 100% vor fi si ei de acord, probabil cred ca o sa il poata vinde si asta la fel ca si dacia sau strandul!

  31. Istvan spune:

    Revoltator.Ce consileri ar avea curajul sa se impotriveascaxunei investitii intr un oras?

  32. Yanis spune:

    La zidul rusinii cu voi detractorilor.

  33. Popovici spune:

    Sper ca vorbele spuse de domnul primar sa ajunga la urechile satmarenilor si sa constientizeze ceea ce a spus! Acesti nenorociti sunt in stare sa ne intreg orasul fratilor!

  34. Misu spune:

    SUSTINERE TOTALA DOREL COICA!

  35. satmarean spune:

    Dar voi, postaci, despre respectarea legilor ati auzit?

  36. Nick spune:

    Inainte de toate trebuie sa ne uitam putin in spate si vom constientiza tot ce a facut acest primar pentru Satu Mare, defapt ar fi suficient sa privim doar anul asta si ne putem da seama ca e cel mai bun primar pe care l-am avut vreodata! Acesti nenorociti de unguri au credibilitate zero dupa toate dezastrele si gaurile in care au dus orasul!

  37. Titi spune:

    Ce mai vreti ma ordinarilor?! Ce vreti sa mai furati din acest oras? pe ce vreti sa mai puneti mana ca sa vindeti ? Mergeti voi la mall in Debrecen sau in Baia Mare oricum in Satu Mare nu va mai suporta nimeni!

  38. Denis spune:

    Felicitari primarul care le tine piept cu brio acestor derbedei ! Inca 10 mandate domnule primar!

  39. Quiqli spune:

    Oare ce argumente au consilierii?

  40. sandu chioru spune:

    Miroase urat treba asta.Bud are vreo legatura?Ce fac organele statului?

  41. Hany spune:

    Consilierii sunt coordonati de sovinul Gabor.

  42. csabi spune:

    Gabor Kherescheny succes la alegeri.cine te mai alege dupa aceasta jmecherie?

  43. O.Z.N. spune:

    Faptul ca se opreste o investitie in oras ce are?se face in alta parte.noi ramanem tot la fel.fraierii Udmr ului.

  44. cretu lenuta spune:

    Asemenea consilieri nu au ce cauta la conducerea orasului.Sa le fie rusine!

  45. gyuri spune:

    Eu nu mai votez cu ei desi am votat . Il votez pe Coica ca macar el face bine

  46. rocotarc spune:

    Iar se impotrivesc astia investitiilor din oras? Era de asteptat de la asemenea oameni.Tot timpul au spus nu atunci cand trebuiau sa spuna da.

  47. asder spune:

    Nu pot sa cred ca cineva din SM, mai are incredere in construirea : podului, centurA OCOLITOARE, malluri, piscine, sala polivalenta, parcari…etc..etc..
    SA FIM SERIOSI.

  48. Olteanu spune:

    PSD = coruptie
    Govor – puscarias, oier
    Coica – dobitoc mizerabil, hot ordinar, mincinos, puscariabil
    Sexy Manuela – curva
    Babtan – lingau, poponar
    Petric – Bombo, retardat, oligofren
    Roca – lingau, homosexual dovedit
    etc., etc…..
    Ne-am saturat de voi. Chiar si ungurii au mai mult bun simti decat idiotii de psd-isti. Sa va ia dracul chiar de Craciun.
    JOS CIUMA ROSIE!!!

  49. mirela spune:

    RUSINE CONSILIERILOR UDMR! A-TI AVUT ZECI DE ANI ORASUL PE MANA SI NU S-A FACUT NIMIC IAR ACUM IMPIEDICATI ORICE PROIECT PENTRU CA SUNTETI IN CAMPANIE!RUSINE SA VA FIE CU UDMR-UL VOSTRU DE DOI LEI!!!

  50. gigi spune:

    afara cu ungurii din tara, cand in cons.local din debrecen se va vorbi romaneste si romanii vor bloca proiecte de hotarari ale orasului debrecen atunci o sa aveti si voi dreptul sa “omorati” acest oras care in vremea lui ilyes timp de 8 ani a fost capusat de unguri, afara cu voi si mucles!

  51. Viitorul suna prost spune:

    Ilyes este fără doar si poate groparul acestui oraș si la propriu si la figurat.Un idiot retardat,hot si șovin!Coica a spulberat prafu lăsat de Gyulea.Per total in mandatul lui Coica au venit mai mulți bani in SM .Chestiunea este ca nu se știe exact cât a furat si cât a investit.O alta problema a lui Coica este ca este un om limitat ,zero barat in administrație publica,dar si mai nefericit înconjurat de lingăi idioți ,prosti făcuți grămada gen Babut puși in funcții pe criterii politice obscure.
    Partea proasta abia acum începe …cine vine? Ei aici e nașpa rău! Ori Coica ,ori Kermit ,un bețiv puturos,șovin ordinar!

  52. Dana spune:

    In 2012 l-am votat pe Coica pentru ca am crezut ca dupa Illes mai rau nu se poate… Si se vede: doamne fereste in ce hal este acest oras. Cu toate ca sunt romanca am sa-l votez te Kereskeny singurul care are sange in instalatie.

  53. laurentiu spune:

    Kereskeni are sange in… alcool… eventual :)

  54. satmarean spune:

    Normal ca doar domnul om de afaceri de origine oseneasca Vasile Bud i -a felicitat pe consilierii UDMR dupa sedinta de consiliu local in care au respins proiectul de investitie de la Mall.Halal consilieri.Asta este interesul lor

  55. george spune:

    udmr danseaza oseneste sau osanu danseaza ceardas?nu conteaza,noi majoritatea vrem proiecte finantate sau nu in orasul nostru si de cand Coica e primar avem si proiecte si realizari si asta vede tot satmareanul despre ce vorbim?
    Tineti-o tot asa domnule primar Coica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest