Sătmăreanca Laura Porcza, desemnată cel mai bun student român din Marea Britanie

9 decembrie 2015 | 16 comentarii
Laura Porcza alături de ambasaborul Cosmin Onisii

Laura Porcza alături de ambasaborul Cosmin Onisii

Sătmăreanca Laura Porcza a fost premiată de ambasadorul României din Marea Britanie, Cosmin Onisii, luând locul I  în cadrul celei de-a VIII-a ediție a Conferinței Studenților, Profesorilor și Cercetătorilor Români din Marea Britanie, cu tema ”Building our place în Europe – Young Romanians Making Difference”. Tânăra Laura Porcza s-a clasat pe locul întâi la categoria ”Undergraduate”, iar decernarea Diplomei Ambasadorului îi recunoaște activitatea academică și impactul în comunitatea românească din Marea Britanie.

Povestea Laurei este impresionantă și te face să te înclini în fața ambiției și perseverenței unui copil. Laura a urmat Colegiul Național Mihai Eminescu, având printre altele ca hobby şi teatrul. A crescut în mediul medicinei, tatăl ei fiind tehnician dentar, iar în familie sunt mai mulți medici stomatologi. Laura voia să urmeze Facultatea de Stomatologie dar a ales să meargă în Anglia la Facultatea de Științe Biomedicale. Taxele de școlarizare au fost subvenționate guvernamental de statul englez, bani care trebuie returnați în 30 de ani, iar pentru a-și achita chiria și întreținerea, Laura a fost nevoită să lucreze part-time în diverse locuri, magazine, azil de bătrâni, la curățenie sau spălat de mașini. În fiecare vacanță tânăra muncea și strângea banii necesari pentru întreținere la renumita școală englezească, și din păcate nu şi-a permis nici măcar o vizită până acasă pentru a-și vedea mama pensionară.

În ciuda greutăților unui tânăr student român în Anglia, Laura s-a clasat în fiecare an pe locul întâi, iar la absolvire a fost șefă de promoție, performanță care a fost răsplătită cu 10.000 lire sterline din partea universității. La ceremonia de absolvire a facultății, sătmăreanca Laura Porcza a ținut discursul din partea studenților, colegii ei ovaționând cuvintele emoționante ale tinerei absolvente.

Laura Porcza (11)

Laura a ajuns să fie foarte cunoscută în mediul academic britanic tocmai datorită implicării ei în activitățile universității. La introducerea unui nou curs în facultate Laura este invitată să aducă îmbunătățiri și chiar idei noi. Toate eforturile ei au fost răsplătite cu numeroase premii de excelență din partea profesorilor.

Laura Porcza (10)

Cu banii primiți din partea facultății Laura și-a achitat școlarizarea pe mai departe, continuând cu masterul în domeniul științelor biomedicale. Cu siguranță, pregătirea va continua cu doctoratul, Laura urmând să devină un cercetător român în renumita Anglie.

Laura Porcza nu s-a oprit doar la școală și la munca ei de zi cu zi pentru a se întreține. Ea este și președinta Uniunii Studenților de Medicină și Farmacie din Portsmouth, dar și mentor pentru studenții din anii mai mici, fiind de nenumărate ori premiată și intervievată în revistele școlii. Îşi continuă hobby-ul ei, teatrul, și în Anglia, susținând zilele acestea și diverse spectacole în care deține rolul principal.

Liga Studenților Români din Străinătate – Filiala Marea Britanie (LSRS UK), Societatea Studenților Români de la University of Oxford (SSR Oxford) și Societatea Studenților Români de la University of Cambridge (SSR Cambridge), sub înaltul patronaj al Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și cu sprijinul Camerei de Comerț Romano-Britanice și a Fundației Rațiu, au organizat în data de 21 noiembrie 2015, la St. Catherine’s College, University of Oxford, cea de-a VIII-a ediție a Conferinței Studenților, Profesorilor și Cercetătorilor Români din Marea Britanie (CSPCR UK), cu tema “Building our place in Europe – Young Romanians Making a Difference”. La eveniment au fost prezenți peste 200 de participanți și 13 speakeri.

Laura Porcza (5)

Câștigătorii de anul aceasta sunt:

1. Categoria ‘Undergraduate” – Laura Melinda Porcza (Uni. of Portsmouth)
2. Categoria “Postgraduate” – Alexandra Bulat (Uni. of Cambridge)
3. Categoria “Researchers” – Mariela Neagu (Uni. of Oxford) si Ioan Poleniuc (Uni. of York)
4. Categoria “Romanian Student Society” – Cambridge Romanian Society
5. Categoria “Romanian Community” – Nicolae Daniel Popescu

Perseverența, ambiția, altruismul, dragostea de viață, responsabilitatea, fac din sătmăreanca Laura Porcza o persoană de care putem fi mândri și nu doar ca sătmăreni ci ca români. Este o dovadă vie de reușită și poate fi dat un exemplu tuturor celor care sunt înzestrați dar nu au curajul de a-și lua propria viață în mâini.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (16)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. sm spune:

    FELICITĂRI !!!!! Nu o cunosc dar prin ea sunt și eu mândră că sunt sătmăreancă! MULȚUMESC LAURA !!!!!!!

  2. FELICITARII O BORSANCA ADEVARATA CU CARE NE MANDRIM

  3. Sm spune:

    Felicitari!!!

  4. FELICITARI !!! O MANDRIE PENTRU ROMANIA !!!!

  5. Nistor Maria spune:

    FELICITARI BUNUL DUMNEZEU SA TE OCROTEASCA

  6. any timis spune:

    Felicitari copil inteligent.,felicitari si cinste parintilor, Ileana si Atilo, esti o mandrie pentru Romania!

  7. Cocolino spune:

    Felicitari !!!! Ma bucur tare pentru reusitele tale !!! Stiu ca ti-a fost foarte greu departe de familie dar macar acolo ai o sansa la o viata mai mult decit decenta. NU VENII INAPOI !!! Aici nu te asteapta decit SARACIE sau HOTIE !!!

  8. Oau, it dau lacrimile de mandrie, Bravooooo!

  9. Bravo Laura! Mereu mai sus!

  10. IOANA spune:

    Acuma e romanca ????????………daca facea ceva lucru negativ ,era ….
    Tata ei Porcza Attila , mama Ilona si e romanca ????????
    Sa va laudati cu abilitatile voastre.
    Rusine sa va fie !!!!!!

    • Bea spune:

      D-na sau d-ra Ioana,eu cred ca toti care ne-am nascut in aceasta tara suntem cetateni romani,indiferent de nume…si eu sunt jumatate romanca,jumatate unguroaica,dar nu imi este rusine sa spun ca sunt cetatean roman,asa cum nu ii este nici Laurei,care face parte dintr-o familie mixta,tata maghiar si mama romanca,si iata acuma ne reprezinta tara si urbea noastra….pacat ca ai o judecata stramba,de aceea tu n-o sa ai niciodata perfomantele Laurei…Toate cele bune!

      • Norick spune:

        Pentru Ioana problema initiala este,ca numai max. 10 clase are absolivit in provincie (intelegi:la tara).
        Din fericire deja au si internet,asa ca posibilitatea lor de a comunica cu oameni civilizati a crescut de la 0 (zero) la 1 (unu)
        :-D:-D:-D

  11. Norick spune:

    P.S. Ceva sa scriu legat de subiect: felicitari Laura !

  12. paul spune:

    Stefaneala cu Govorila acesti cercopiteci ai judetului ar trebui sa priveasca catre aceasta d-soara si sa o premieze……dar din asta nu ies voturi de la prostime!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest