Astăzi s-a sărbătorit Ziua Cenaclului Cronograf din Satu Mare

22 ianuarie 2016 | 0 comentarii

cenaclu 2Din acest an, Cenaclul Scriitorilor Sătmăreni poartă denumirea de Cenaclul Cronograf. Membrii acestuia au decis ca pe 22 ianuarie în fiecare an, să sărbătorească Ziua Cenaclului.

La evenimentul de azi, de la sala bibliotecă a Muzeului Judeţean, au participat scriitorii cenaclului, iubitori de poezie, ziarişti, membri ai asociaţiei ‘Prietenii Muzeului”, membri ai Cenaclului Alfazet.  Dintre personalităţile cunoscute prezente, amintim pe Felician Pop, Robert Laszlo, Teodor Curpaş, George Terziu, Pop Nicolae, Loredana Ştirbu şi alţii.  Cu aceasta ocazie, au fost premiaţi scriitorii cenaclului care anul trecut au publicat o carte sau mai multe: Francisc Edmund Balogh pentru volumul de poezie ‘Clarobscur şi Fum’ (vol bilingv româno maghiar, traducerea aparţinând tocmai autorului), Teodor Curpaş cu volumul “Secret la vedere”, George Terziu cu volumul de “Proză bipedă” şi Vasile Bărbuş Crăţu cu romanul poliţist “Crimă şi drog”.

S-a anunţat de asemenea lansarea revistei cenaclului Revista Cronograf precum şi a unui blog. S-au prezentat şi câteva idei, modalităţi de a sprijini eficient publicarea şi popularizarea cărţilor membrilor cenaclului. Aceste idei izvorăsc din dorinţa de-a nu repeta istoria când scriitori, poeţi talentaţi  ai Sătmarului nu au fost sprijiniţi şi popularizaţi suficient, făcându-se referire la Emil Matei, Ion Baias.

cenacluEvenimentul s-a încheiat cu două momente muzicale susţinute pe rând de folkistul George Negrea şi de percuţionistul Balogh Francisc. Atmosfera a fost una prietenească, destinsă, de sărbătoare.

 

 

 

 

Etichete: , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest