Ultima actualizare: ieri, 21:48

Publicitate

Încep activităţile de informare în GAL Zona Sătmarului. Fermierii sunt aşteptaţi la întâlnirile publice

gal zona satmaruluiGAL Zona Sătmarului este beneficiarul proiectului „Pregătirea elaborării strategiei de dezvoltare locală a Asociaţiei de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului”, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, măsura 19 – LEADER – Submăsura 19.1 – ”Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală”.

Proiectul urmăreşte realizarea unei strategii participative, în care membrii comunității și factorii interesați să fie încurajați să își spună cuvântul, să își asume responsabilități față de deciziile care îi afectează, să contribuie activ la dezvoltarea durabilă a teritoriului în care trăiesc. Durata proiectului este de trei luni.

Structura parteneriatului care propune noua strategie de dezvoltare locală va fi diferită față de parteneriatul de implementare a strategiei aferente perioadei de programare 2007-2013, urmând ca noul acord să fie formalizat în măsura în care strategia va fi selectată pentru finanțare. Localităţile care intră în componenţa teritoriului GAL Zona Sătmarului sunt: Livada, Ardud, Agriş, Halmeu, Turulung, Porumbeşti, Micula, Lazuri, Dorolţ, Botiz, Odoreu, Vetiş, Viile Satu Mare, Păuleşti, Socond şi Bicaz (MM).

În perioada imediat următoare vor demara activitățile de informare ce presupun întâlniri cu parteneri din cele 16 localităţi ale GAL Zona Sătmarului, actorii rurali cei mai activi în iniţiativele locale fiind: fermierii, profesionişti din exteriorul sectorului agricol şi microîntreprinderi, asociaţiile profesionale, furnizorii de servicii culturale şi comunitare, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi alţii.

În perioada 25-29 ianuarie, planificarea întâlnirilor în teritoriul este:

Luni, 25 ianuarie:

Ora 09:00 – Dorolţ, sala de consiliu a primăriei

Ora 11:00 – Lazuri, sala de consiliu a primăriei

Ora 13:00 – Micula, sala de consiliu a primăriei

Marţi, 26 ianuarie:

Ora 09:00 – Botiz, sala de consiliu a primăriei

Ora 11:00 – Agriş, sala de consiliu a primăriei

Ora 13:00 – Livada, sala de consiliu a primăriei

Miercuri, 27 ianuarie:

Ora 09:00 – Turulung, sala de consiliu a primăriei

Ora 11:00 – Halmeu, sala de consiliu a primăriei

Ora 13:00 – Porumbeşti, sala de consiliu a primăriei

Joi, 28 ianuarie:

Ora 09:00 – Odoreu, sala de consiliu a primăriei

Ora 11:00 – Vetiş, sala de consiliu a primăriei

Ora 13:00 – Păuleşti, sala de consiliu a primăriei

Ora 15:00 – Viile Satu Mare, sala de consiliu a primăriei

Vineri, 29 ianuarie

Ora 09:00 – Ardud, sala de consiliu a primăriei

Ora 11:00 – Socond, sala de consiliu a primăriei

Ora 13:00 – Bicaz (MM), sala de consiliu a primăriei

La aceste întâlniri cu echipa de proiect a GAL Zona Sătmarului sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi de programul LEADER în teritoriu, activităţi prin care se vor identifica nevoile existente la nivelul fiecărei comunităţi în parte, precum şi identificarea de noi idei de proiecte care pot fi implementate prin programul LEADER.

 logopndr2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.