Linie telefonică specială înființată pentru pensionarii MAI

6 ianuarie 2016 | 1 comentariu

images (3)Ministrul de Interne, Petre Tobă, a dispus înființarea unei linii speciale pentru pensionarii MAI.

În condiţiile intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus o serie de măsuri pentru informarea pensionarilor MAI referitor la noile prevederi legislative, printre care şi înfiinţarea unei linii telefonice speciale. Linia telefonică 021 264 8505 va funcţiona de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00, fiind gestionată de specialişti ai Casei de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, MAI a luat măsurile necesare pentru ca pe talonul de pensie pe care pensionarii îl vor primi în luna ianuarie 2016 să se introducă o mențiune prin care aceştia sunt informaţi că, până la data de 30.06.2016, îşi pot exprima opţiunea cu privire la perioada de timp avută în vedere pentru realizarea recalculării pensiei, conform art. 109 sau 110 din Legea nr. 223/2015.  

Cei interesaţi pot transmite solicitări de informaţii privind noul cadru legal aplicabil pensiilor militare la adresa de e-mail casapensii@mai.gov.ro sau la adresa de corespondenţă a Casei de Pensii a MAI – Bucureşti, Strada George Georgescu nr. 3, sector 4, Cod Poştal 040131.

În plus, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, www.mai.gov.ro, pe prima pagină, la secţiunea ”UTILE”, a fost creat un link către pagina Casei de Pensii a MAI (http://www.mai.gov.ro/index03_3_04.html), unde pot fi găsite informaţii referitoare la noile prevederi legale privind pensiile militare,  răspunsuri la întrebări frecvente şi modalităţile de contact ale specialiştilor de la Casa de Pensii a MAI.

Aceste iniţiative au ca scop sprijinirea celor care doresc să beneficieze de prevederile acestei legi, informarea rapidă şi corectă a pensionarilor MAI şi creşterea nivelului de transparenţă privind implementarea şi aplicarea noii legislaţii în domeniul pensiilor militare de stat.

Sursa: Poliția Română

 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Dan Moisa spune:

    Un ministru profesionist și pragmatic !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest