Medalion Cultural ”Petru Bran -195”

19 ianuarie 2016 | 0 comentarii

AFIS CORECTAT (1)Joi 21 ianuarie de la ora 13:00, la Colegiul Național „Doamna Stanca” va avea loc Medalionul Cultural ”Petru Bran- 195” în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în colaborare cu Muzeul Județean și cu sprijinul Consiliului Județean.

Petru Bran s-a născut la 21 ianuarie 1821 în comuna Tohat din judeţul Sălaj, într-o străveche familie de preoţi. Înfiinţează prima catedră de limba română în  cadrul Gimnaziului Catolic Regal la 12 octombrie 1859 şi pune bazele unei „Societăţi de lectură a elevilor români din Satu Mare. În 1874 tipăreşte volumul „Mărgăritare seu sentintie poetice”, prima carte în limba română tipărită la Satu Mare.

După ani de îndelungi şi nemiloase hărţuieli, Petru Bran iese din învăţământ în  1876 şi peste un an – în 1877 – se stinge din viaţă la 56 de ani, doar la câteva luni după moartea soţiei sale care nu a trăit nici ea prea mult, stingâdu-se la 50 de ani.

O lapidară, dar importantă referire la Petru Bran face și Ioan Slavici. Prezența lui Ioan Slavici la Satu Mare a fost legată de faptul că marele scriitor și-a dat în 1868 examenul de bacalaureat la Satu Mare.

Slavici este declarat ”maturus”, iar la limba română va obține calificativul de ”laudabilis” (foarte bine). Fără îndoială că examenul de limba română l-a susținut cu profesorul Petru Bran, căruia, după rezultatele obținute, Slavici i-a lăsat o excelentă impresie.

Sursa: Centrul de Creație Satu Mare

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest