Dinu Birtoc, viceprimar Călinesti Oaş: Poliţia Satu Mare induce în eroare opinia publică

2 februarie 2016 | 10 comentarii

Dinu BirtocViceprimarul comunei Călineşti Oaş, Dinu Birtoc, a transmis în această seară un drept la replică referitor la comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean în care se precizează că este cercetat penal pentru că a sustras documente din sediul Primăriei.

Redăm dreptul la replică:

            La fel ca în multe alte dăţi, primarul PSD-ist al comunei Călinesti Oaş, Gheorghe Copil, a iscat un scandal monstru, aducându-mi o serie de acuzaţii false pe care le voi demonta in faţa organelor de ancheta prin înregistrari telefonice şi prin declaraţiile consilierului Gherman Ioan, aflat cu mine în incinta Primăriei, pe tot parcursul evenimentelor.

            În primul rînd, vreau să  informez opinia publica că cele trei clasoare erau luate din propriul birou pe care îl ocup în  Primaria Calineşti Oas, în calitate de viceprimar. Cele trei clasoare ,,cu documente”, conţineau, în fapt, copii eliberate de către Primăria Calineşti Oaş,  în urma solicitărilor mele scrise.  Respectivele acte  îmi erau necesare a doua zi, în data de 2 februarie 2016,  la DNA Oradea,  unde urma sa fiu audiat ca martor în dosarul de şantaj şi ameninţare al vicepreşedintelui  PSD  Mircea Govor, comis împotriva consilierilor locali.

            Datorită faptului că Gheorghe Copil ştia că a doua zi sunt citat la DNA Oradea  şi  aflând de la femeia de serviciu că încă suntem în interiorul Primăriei, aşa cum se întâmpla în mod frecvent de când el nu se mai ocupă de treburile comunităţii, i-a confiscat acesteia cheile( ca să nu vina să ne deschidă dacă am fi solicitat-o) şi pur şi simplu ne-a închis înauntru.

            De aici cronologia evenimentului, susţinută de apelurile şi înregistările mele telefonice, diferă complet de comunicatul Poliţiei Satu Mare. Motivele sper să fie elucidate repede şi cu responsabilitate. Astfel, în momentul în care am realizat că suntem închişi înauntru l-am sunat la ora 20:00 pe comisarul şef care răspunde de Sectia 8 Gherţa Mică şi l-am întrebat ce sa facem, acesta ne-a spus să ieşim pe geam, dar explicându-i că cunoştem metodele  primarului şi îi bănuim intenţiile , în cele din urmă ne-a recomandat să sunăm la 112. Astfel că la ora 20:26 am sunat la 112, în prezenţa patrulei de Poliţie care ajunsese la Primărie, la solicitarea lui Gheorghe Copil. În comunicatul Poliţiei se citeaza ora 20:45 ca oră la care Gheorghe Copil a sesizat Poliţia Gherta Mica (!). Dorind să aplaneze conflictul, patrula de Poliţie a încercat să negocieze telefonic cu primarul Gheorghe Copil, însă datorită faptului că acesta era băut şi avea un limbaj sub orice critică, ameninţa şi înjura încontinuu(dovada înregistrarea telefonică) s-a trecut la inventarierea documentelor din cele trei clasoare. În final, acestea mi-au fost lăsate în custodie, pe bază de proces-verbal, astfel ca astăzi am putut să mă prezint cu ele la DNA Oradea.

             Susţin hotărât că  tot acest scandal a fost iscat pentru ca eu să nu ajung să depun probele care mi-au fost  solicitate de către  DNA Oradea. În ciuda tuturor manipulărilor şi a acuzaţiilor nefondate privind  reputaţia mea, aduse de un personaj care a adus numai ruşine comunitătii pe care ar trebui s-o cinstească şi s-o ridice, am încredere că până la urmă, adevărul va ieşi la iveală, iar cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere.

 

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (10)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Gyerek Janoș spune:

    Oșeni prosti.
    Unde e osan tot timpul e scandal.

  2. bogdan spune:

    adevarat

  3. ionut spune:

    valea hotule la dna cu tine, birtoc lasa ne lasa ne!

  4. OSENI ANALFABETI spune:

    ar trebui ca cei din calinesti sa le interzica indivizilor acestia sa mai candideze pe plan local pentru ca au facut doar rau comunei iar ambilor sa l-i se deschida dosare penale!

  5. contribuabil spune:

    Profesionistii din Politia Satu Mare sa ne lamureasca pe noi, cei care platim impozite sa-si primeasca ei salariile, i s-a deschis dosar penal pt FURT sau i s-au lasat Actele in custodie, pe baza de proces verbal??

  6. Povesti Nemuritoare spune:

    Referitor la documente,daca e asa cum spune vicele,DNA-ul trebuia sa solicite acele documente pe cale legala,nu sa le sustraga noaptea din primarie.Nu cred ca DNA-ul i-a recomandat sa faca xeroxuri noaptea in primarie dupa care sa le duca pe sestache la Oradea.

  7. aldo spune:

    mai bine lua : xeroxul, 2 monitoare, o imprimanta…

  8. bla bla spune:

    birtoc asta e dus cu pluta rau

  9. griga spune:

    Na da primaria are documente SECRET DE STAT ???, no no , secrete NATO? daca le lua de pe siet-ul primariei, unde trebuiau puse, era furt?
    Militia mai e condusa de ,,generalu” lu govor, Costicuta Talosescu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest