Fotograful Remus Țiplea, pe lista scurtă a Sony World Photography Awards 2016 cu ”Ciurdarii satului”

23 februarie 2016 | 1 comentariu

Remus-TipleaInstantaneele suprinse de fotograful negreștean Remus Țiplea, reunite sub denumirea de ”Ciurdarii satului”, au fost selectate recent pe lista scurtă a Sony World Photography Awards 2016, cea mai mare competiție de fotografie din lume. Prin aceste fotografii, zece la număr, Remus Țiplea surprinde povestea lui Gusti și Frăguța, ciurdarii cartierului Tur din orașul Negrești-Oaș.

În competiție au fost înscrise în total 230.103 fotografii realizate de 270 de fotografi profesioniști sau amatori din 186 de țări, astfel că performanța artistului negreștean este demnă de luat în seamă.

Remus Țiplea a declarat pentru Jurnal de Oaș că fost extrem de emoționat când a primit vestea și că este cea mai mare performanță a sa.

”Nominalizarea mea pe lista scurtă a Sony World Photography este cea mai importantă recunoaștere pe care am primit-o până acum. Sunt fericit că fotografiile din proiectul ”Ciurdarii satului” au fost apreciate la nivel internațional. Am muncit foarte mult la această serie și pot să spun după atâta timp că m-am atașat cumva de protagoniști, oameni simpli, harnici și calzi. Când am primit vestea că am fost selectat pe lista scurtă, m-au încercat cele mai mari emoții pe care le-am avut vreodată”, a afirmat fotograful.

ciurdarii-satului-remus-tiplea6

Fotografiile câştigătoare vor fi prezentate în expoziţia „Sony World Photography Awards 2016″ de la Somerset House, Londra, între 22 aprilie şi 8 mai, şi vor fi publicate în catalogul „Sony World Photography Awards 2016″.

Negreșteanul Remus Ţiplea a mai fost premiat la Photo Romania Festival și s-a evidențiat prin expoziţiile naţionale anuale organizate la Negreşti-Oaş, dar și prin pozele publicate în National Geographic, The Guardian sau The Telegraph.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Superbe fotografiile si felicitari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest