Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Primăria reia războiul împotriva ciorilor din Grădina Romei. Aici va fi amenajată o uzină de joacă

coica si bekessyPrin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene, Primăria Satu Mare dorește amenajarea, în Grădina Romei, a unei uzine de joacă pentru copii. Acest lucru nu se poate face, însă, până când ciorile din acest parc nu vor fi alungate.

Pentru a fi găsite soluții, azi, la sediul Primăriei Satu Mare, a avut loc o ședință de lucru la care au fost invitați reprezentanții tuturor instituțiilor și ONG-urilor abilitate.

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a afirmat în cadrul conferinței de presă organizate imediat după această ședință, că au fost găsite o serie de soluții pentru alungarea ciorilor. ”Am încercat să găsim soluții pentru alungarea ciorilor din Grădina Romei pentru că acolo vor fi implementate două proiecte: unul pentru modernizarea parcului și cel de-al doilea pentru realizarea, în cadrul fostei uzine de apă, a unei uzine de joacă pentru copii. S-au încercat foarte multe variante în alte orașe. Am dorit să găsim soluții pentru crearea unui mediu ambiental propice petrecerii timpului liber într-un mod plăcut în Grădina Romei. Concluzia finală este că ar trebui să scoatem niște arbori care vor fi înlocuiți cu arbori ornamentali”, a arătat edilul șef.

Prezentă la conferința de presă, directorul APM Satu Mare, Bekessy Elisabeta, a făcut cunoscute câteva dintre soluțiile găsite pentru alungarea ciorilor. Una dintre acestea ar fi perturbarea ciorilor prin zgomot și lumini, după modelul celei aplicate în Sfântul Ghoerghe și care a dat rezultate. Pentru asta este necesară o derogare din partea Ministerului Mediului. Cea de a doua soluție ar fi vânarea ciorilor prin implicarea gestionarilor fondurilor cinegetice.

ciori

De asemenea, se mai are în vedere tăierea a circa 55 de plopi euro-americani din Grădina Romei, care au ajuns la o vârstă înaintată, unde ciorile și-au făcut cuib. Potrivit Elisabetei Bekessy, în locul acestor plopi vor fi plantați arbuști cu talie joasă. De asemenea, în jurul fostei gropi de gunoi din Satu Mare vor fi replantați plopi, astfel că se va constitui un habitat propice pentru ciori care, probabil, se vor muta acolo.

Atât primarul Dorel Coica, cât și directorul APM, Bekessy Elisabeta, au spus că aceste demersuri trebuie făcute în cel mai scurt timp. Derogarea de la Ministerul Mediului poate fi primită în cel mult o lună, astfel că imediat după aceea vor fi puse în aplicare soluțiile pentru alungarea ciorilor. De asemenea, acest lucru trebuie făcut în cel mai scurt timp posibil pentru că fondurile europene pentru reabilitarea Grădinei Romii și amenajarea uzinei de joacă trebuie cheltuite în acest an.

Primarul Coica a mai spus că sătmărenii vor fi consultați dacă sunt de acord cu implementarea proiectului cu toate demersurile care trebuie făcute pentru alungarea ciorilor.  

14 comentarii

  1. János Márk-Nagy Răspunde

    în realitate nici una dintre aceste ”soluții” nu va afecta ciorile, ele fiind doar abureli la adresa publicului.

  2. Bibiti Bogdan Stan Răspunde

    Iar va bateti joc de bietii pompieri?

  3. satmareanu' Răspunde

    Agatati-l pe Coica in Gradina Romei si problema va fi rezolvata.
    :-)))

  4. Marius Răspunde

    Asa vor fi alungate ciorile de acolo, când vor fi alungate ,,ciorile,, de pe Horea, Ostrovului si toti boschetarii din oras, adica niciodata!!!!

  5. misu Răspunde

    Am văzut o cioara cheala vreau sa o belesc.

  6. satmarean Răspunde

    Da si ciorile vor fi proaste si vor emigra in alt oras. Poate ar trebui sa intrebati niste biologi ornitologi…

  7. sophia Răspunde

    Domnule primar si doamna Elisabeta,doamna care ar trebui sa stie ce inseamna protectia mediului,SA TAIATI 55 de copaci din Gradina Romeni inseamna sa DESFIINTATI parcul.Adica rezolvam problema ciorilor in dauna copacilor????? Si asa avem mult prea putine spatii verzi!!!! Lasati orasul prada bioxidului de carbon si copiii nostri va vor multumi,vor fi pregatiti sa traiasca pe Marte!!!! Ati gandit inainte de a scoate aceasta ineptie pe gura???

    • satmarean Răspunde

      Ce mai conteaza cativa copaci batrani de sute de ani cand in gradina romei trebuie neaparat montate niste ringhispiluri? Balciuri sa avem, natura nu ne mai trebuie

  8. laurentiu Răspunde

    Beleste-o linistit Misu 🙂

  9. fuctionar public Răspunde

    Am o mare rugaminte la domnul primar Dorel Coica sa o intrebe pe doamna directoare a Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, Elisabeta Bekessy,daca mai mai vin plicurile verzi (cu euro) de la SC Florisal SA. Multumesc Anticipat.

  10. gogu Răspunde

    Daca faceti ca in Micro 17 a darimat garajele in loc sa ia impozit pe ele, acuma este plin de gunoaie partea de catre dig, va fi viitorul cubic la fel ca in Solidaritati.
    Mai scrie ca va amenaja parcarile din curtile in terioare in 17, nu-i prost omu toate sunt asfaltate va trasa doar doua dungi si vom plati loc de parcare, bine ca pe uzinei unde sunt cabinetele Coica nu se plateste parcarea, a sticat si pista biciclisti.

  11. Stefan Răspunde

    Ar trebui ca domnul primar COICA sa se mute inapoi in Oltenia sa dea sfaturi acolo ca la noi nimic nu a facut si poate ciorile din gradina Romei o sa-l urmareasca si vom scapa si de Coica si de ciori.

  12. dixi Răspunde

    chelu ca sa scape de paduchi s-a ras in cap….si crede ca tot asa merge si cu ciorile ..ca daca razi copacii o sa zboare de acolo…ca n-or mai fi copaci in oras…sau poate vrea sa rada de tot, toti copacii din tot orasul…sau poate tot orasul ca sa stim o treaba!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.