Radu Bud, noul prefect al județului Satu Mare

18 februarie 2016 | 16 comentarii

radu budNoul prefect al județului Satu Mare este Radu Bud, care îl înlocuiește astfel pe Eugeniu Avram, demis azi de premierul Dacian Cioloș. Din toate modificările făcute la nivel naţional, Radu Bud este singurul prefect numit pe funcție, fiind inspector guvernamental, având cursul de înalt funcționar public, și agreat de PNL. În județul Dâmbovița pe funcția de prefect a fost numit subprefectul, restul sunt numiri temporare, prin detașare în condițiile legii. Pentru a fi oficial, se așteaptă ca noile numiri să fie publicate în Monitorul Oficial al României.

Odată cu demiterea lui Eugeniu Avram, Guvernul a mai demis alți opt prefecți din țară și doi subprefecți. Măsura a fost luată deoarece premierul a anunțat că este nemulțumit de activitatea multora dintre prefecții din țară. De altfel, Dacian Ciolos a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaților, că le-a cerut prefecților și subprefecților care doresc să candideze la alegerile de anul acesta să renunțe la funcție.

Radu Bud a mai ocupat funcția de prefect din ianuarie 2005 până la începutul anului 2009. El a fost președinte al organizației municipale a PNL Satu Mare, a candidat la funcția de primar în 2004 din partea PNL, pierzând în turul II. 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (16)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Vladimir spune:

    Tati ne bucuram ca ai revenit. Te asteptam acasa!

  2. Vladimir spune:

    Daca nenea Cintos te/a numit, sa il aduci si pe unchiu Molnar!

  3. Leonard Capraru spune:

    Cu aceasta ocazie sper ca “Nea’ Sandu” sa fie uns din nou sef al Corpului de Control al Prefecturii!!Doamne,in ce tara traim??!!

  4. OM spune:

    Experienta dobandita in administratie il va ajuta sa-si indeplineasca cu succes atributiile. DACA ISI VA ALEGE CONSILIERI COMPETENTI VA PERFORMA. Comentariile facute sunt putin rautacioase. Prostia se mai poate ierta dar rautatea nu. SUCCES !

    • Stefan spune:

      pffff doar a mai fost prefect acum stie cum sta treaba , a avut timp sa invete mai bn cum se fac ”mismasurile ”
      :)))
      mna sa vedem cat il va ajuta experienta in atributi ca prefect nu ca smechereas in prefectura

    • viorel spune:

      nu are vreme de selectat ca pana selecteaza e ca si plecat din prefectura, trebuie sa continue treaba buna/rea facuta de avram si se ridice la nivelul lui ca altfel cu tot cu, curs pica in nas, dar fiind prefect acuma zece ani a uitat ce trebuie sa faca si trebuie sa o ia de la zero asa ca nexam experienta

  5. ovi spune:

    O singura concluzie se poate trage pnl ul si a pus om la satu mare, sa l ajute pe cozma la primarie dar asta nu iese primar nici daca isisul il sustine,in rest cu ce e mai bun asta ca si celalalt cu nimica

  6. budescu spune:

    Acest guvern a lui ciolanel este ilegitim nu are girul populatiei,acesta trebuie doar actele strict ce tin de bunul mers la tarii sa le faca nu sa schimbe ei pt nu stiu cate luni prefecti secretari de stat directori,dar tara arde si baba se pieptana ca altceva mai important nu avem,avem cumva raspuns dl ciolos din ce caua au murit bebelusii acolo nu s au facut controale? Esti aceeasi mizerie si tu ciolos ca si politicienii degeaba te dai tu mare tehnocrat in bascula

  7. Alin spune:

    Rusine rusine….nu se face asemena lucru…
    Credeam ca acest premier va fi mai ok…dar este si el un corupt ce face parte din PNL

  8. vasile spune:

    Felicitări.

  9. bud-a spune:

    Avand cursul de inalt functionar public …ha ha ha…parca si tigani scoliti de madalin voicu aveau ceva cursuri facute nu-i asa…impostor cu ochi si un bisnitar de joasa speta, asta e reprezentantul lui cilos in satu mare…vai de noi

  10. Neumann spune:

    Jenanta si sub orice critica numirea acestui bisnitar, care mai mult ca sigur si-l va duce acolo la corpul de control pe si mai marele bisnitar si escroc, “unchiu’ Sandu Molnar. De plans in ce tara traim. Dar in tot raul si un bine: macar va avea d-na Pop Veronica de la Urbanism-Primarie unde sa-si petreaca cu folos si “placere” cele 6-7 ore de serviciu (in slujba contribuabilului)- in biroul ascuns al tovarasului Molnar, precum pe vremuri, in timpul mandatului anterior. Felicitari Ciolos, ai facut si tu un act de caritate pentru cineva.

  11. Chelu cu vitrina sparta spune:

    Eu zic ca-i bine!I-a dat si lui Bud săracu statul o ocupație.Nu ați văzut ca de ceva timp era poster in vitrina la cafenea pe Horea?Statea săracu in vitrina cât ii ziulica de lunga si își umplea pletele de fum,ținea chiar si ședințe ,nu mai aveai loc la o cafea de atâția simpatizanți.Acu gata ,are ditai prefectura si cafea moca de protocol.Sa vina si sor-sa Ani si unchiu Molnar si sa-i dea drumu la treaba ,frate!Ca de cât au stat pe uscat si la câte cafele si limonade au consumat au o foame-n ei grozava! E de bine ,încet încet ne luam țara înapoi!

  12. el spune:

    acum il aduce la furat si pe comunistul ala de stramb gheorghe, ca doar au casa gard in gard la lazuri

  13. eu spune:

    a inceput depesedizarea si totodata PNLizarea prefecturilor ce schimbari face si ciolos si cand o mai auzi pe ghorghiu ca vrea administratie eficienta si oameni noi care sa traga pt ei, ca spera si astia sa iasa cosmza traficantu primar dar asta nu iese in cinci vieti cu toate manevrele pnlistilor

  14. Mira spune:

    PNL-ist pana in panzele albe dupa cravata care o poarta :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest