Ultima actualizare: azi, 07:48

Locale

Raul Zarzu, micul campion, are nevoie de ajutor

raul zarzu2Micul dar inimosul campion sătmărean,  Raul Zarzu, s-a aflat ieri în platourile unei televiziuni naționale, fiind invitatul special al lui Cătălin Măruța în cadrul emisiunii sale. La doar 13 ani, Raul Zarzu a devenit deja de trei ori campion naţional la lupte, ceea ce i-a şi adus o bursă din care îşi susţine familia, care numără nu mai puțin de zece guri de hrănit. Campionul trăiește alături de familia sa, de bunici și de familia unei mătuși în Terebești. Practică luptele greco-romane la clubul sportiv din Mădăras condus de antrenorul Tudor Barbul.

Măruța la prezentat pe Raul Zarzu întregii țări ca pe un erou care își susține întreaga sa familie a cărei venituri nu depășesc 850 de lei pe lună.

În cadrul emisiunii a intervenit telefonic  și antrenorul său, Tudor Barbul. ”Acest copil este un fenomen. A atras privirile tuturor de la primul turneu. Când am fost la Torino, cei de acolo au spus că vor să îl transfere în Italia, unde îi oferă casă, masă, condiţii foarte bune de pregătire, plus multe alte beneficii. Şi din ţară sunt multe cluburi care ar dori să îl aibă în curtea lor. Merită sprijin acest copil minunat”, a spus antrenorul său, Tudor Barbul.

raulz zarzu

Raul Zarzu are nevoie de ajutorul tuturor oamenilor cu suflet mare. Orice ajutor material, oricât de mic, îl poate ajuta pe Raul să continue lupta pentru a-și ajuta familia.

”Păcat să irosim un asemenea campion în devenire, care din cauza situaţiei materiale se poate pierde, la fel ca multe alte talente neşlefuite”. Acesta este apelul antrenorului său Tudor Barbul către comunitatea sătmăreană.

2 comentarii

  1. Robert Răspunde

    Din câte știu el e singurul care aduce un venit în casă. Părinții lui cu ce se ocupă?

  2. enache Răspunde

    felicitari asta da exemplu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.