Strategie pentru atragerea de medici specialiști la Satu Mare. Continuă investițiile în aparatură și modernizare la Spitalul Județean

22 februarie 2016 | 3 comentarii

manageri spitale satu marePentru anul 2016 sunt prevăzute o serie de lucrări de reparații atât la cele două unități spitalicești ce aparțin de Spitalul Județean de Urgență Satu Mare cât și la Spitalul de Pneumoftiziologie. De asemenea, la Spitalul Județean vor continua investițiile în aparatură și a fost elaborată o strategie pentru aducerea la Satu Mare a medicilor specialiști. Managerii celor două spitale, Marcela Papici, respectiv Ioan Sergiu, au prezentat azi principalele obiective pentru 2016 a celor două spitale, în cadrul unei conferințe de presă la care a mai participat președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, și vicepreședintele Rudolf Riedl.

Accent pe resursa umană la Spitalul Județean

Managerul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, Marcela Papici, a mulțumit Consiliului Județean pentru ajutorul financiar dat spitalului pentru buna funcționare a acestuia și a adăugat că, pentru 2016, accentul se va pune în primul rând pe resursa umană, fiind dezvoltată o strategie ca medicii să vină la Satu Mare. În luna ianuarie au venit trei medici noi la Satu Mare pe trei specialități diferite, iar în cursul acestui an vor mai veni și alți medici specialiști care vor fi prezentați fiecare pe rând, în funcție de cum vor ajunge în spital.

În ceea ce privește aparatura medicală, conducerea Spitalului Județean intenționează să achiziționeze aparatură din același lot din care s-a achiziționat în 2015 aparatele radiologice, noile aparate costând circa 13 milioane de lei, mizându-se pe sprijinul Ministerului Sănătății în acest sens.

Din punct de vedere al consițiilor hoteliere, se va continua reabilitările și anume etajul unu de la Spitalul Județean I, secțiile ORL, ginecologie-obstetrică, chirurgie generală și plastică, precum și terapia intensivă. La fiecare din aceste secții se va interveni cu reparații, contractul de înlocuire a geamurilor și ușilor fiind deja semnat, iar după ce aceste lucrări vor fi finalizate se vor face igienizări și chiar recompartimentări. De asemenea, vor fi făcute igienizări la secția de urologie și va fi amenajată garderoba.

La Spitalul Județean II vor intra în reparații secția de neurologie, singura care nu a fost reabilitată, și secția de oftalmologie. La diabetologie vor fi regândite circuitele funcționale, și va fi reabilitată zona destinată spitalizării de zi de la secția oncologie.

Consiliul Județean alocă suma 5,97 de milioane de lei pentru funcționare, care este împărțită în două tranșe egale pe fiecare semestru din acest an. Marcela Papici spune că suma a fost gândită în așa fel încât Spitalul Județean să-și poată achita datoriile și să nu mai facă arierate. De asemenea, Consiliul Județean a alocat pentru investiții suma de 1,29 milioane de lei, pe baza unui proiect de reabilitare termică a Spitalului Județean II. Datoriile Spitalului Județean în acest moment sunt de 7,6 milioane de lei, dar sunt datorii în termen.

2015, an bun pentru Spitalul de Pneumoftiziologie

Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare, Ioan Sergiu, a arătat că 2015 a reprezentat un an bun pentru acest spital în cadrul căruia au fost realizate multe lucruri bune, cu sprijinul Consiliului Județean. A trecut în revistă și o serie de obiective care nu au putut fi realizate în cursul anului trecut printre care includerea Dispensarului de Pneumoftiziologie în programul PNDL sau introducerea apei potabile la Bixad.

În acest an, conducerea spitalului va încerca să pună în funcțiune aparatul Roentgen achiziționat anul trecut. În ceea ce privește lucrările de întreținere, în acest an se va pune accent pe repararea acoperișurilor de la Spitalul din Satu Mare și Secția din Bixad, se va încerca reabilitarea instalațiilor de apă și canalizare atât la Satu Mare, cât și la Bixad, extinderea prin utilizarea unor garaje pe post de birouri și dotarea cu aparatură modernă și performantă. La Satu Mare s-a reușit optimizarea infrastructurii de securitate a spitalului, care va fi extins și la Bixad. Se va încerca dezvoltarea cabinetului de somnologie, unde, în prezent, se lucrează cu un singur aparat poligraf.

Managerul a mai adăugat că spitalul a fost acreditat, de curând, de Agenția Națională de Management al Calității. În ceea ce privește incidența tuberculozei, aceasta se situează la nivelul de 70,6 la suta de mii de locuitori, aproximativ la același nivel ca și cel național. 

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Marius spune:

    Ioai, iarasi Stef, ala care zice ca cei de la ALDE sunt adevaratii liberali, dar când e sa candideze ar cam vrea de la PSD :)) Mai are scapari de genul…,,impreuna cu colegul si prietenul meu Mircea Govor…aaaa acum e Rudolf Riedl”. Mai Rudi, da unde ti-e tableta? Ca fara ea, te cam plictisesti la munca…

  2. stefan spune:

    ce caută Riedl în această fotografie, ce rol are ?

  3. satmarean spune:

    Mai bine v-ati ocupa sa-i schimbati pe cei vinovati de moartea in 2015 a Ancai Cozma, o femeie tanara, ce s-a dus sa nasca al doilea copil, avand o stare de sanatate buna!Cine era manager atunci? Tot Varadi e sefa de sectie? Nu aveti mustrari de constiinta cand mor asemenea oameni si raman in urma copii minori?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest