Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

Taxa de mediu va fi eliminată. Se transformă în impozit anual!

taxa-autoTimbrul de mediu pentru autovehicule va fi transformat în impozit anual, cu un cuantum mai mare al taxei pentru mașini noi și, în principal, second-hand, dar plătit eșalonat în timp, pe durata de utilizare a mașinii, cu o tranșă mai mică la început, dar a cărei valoare va crește în fiecare an, potrivit unui proiect de lege. Suma finală de plată nu va mai fi calculată cu un coeficient de reducere, ci, dimpotrivă, va fi ajustată în creștere cu un coeficient a cărui valoare va crește în fiecare an în care mașina funcționează și poluează, potrivit profit.ro.

În prezent, timbrul de mediu este calculat în funcție de nivelul emisiilor de dioxid de carbon, dar cu o cotă de reducere cu atât mai mare cu cât mașina este mai veche, în ideea că o mașină veche, deși poluează mai mult decât un autovehicul nou, funcționează pentru o perioadă mai scurtă și, astfel, poluează mai puțin în timp.

Proiectul, care va fi discutat de Parlament, menține regula conform căreia suma de plată este calculată în raport cu emisiile de noxe, dar elimină posibilitatea de acordare a unei reduceri. Mai mult, timbrul de mediu, care la acest moment este plătit o singură dată în anumite cazuri – precum la momentul înmatriculării, la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, dacă proprietarul a primit înapoi valoarea reziduală a timbrului atunci când a scos mașina din parcul auto și la transcrierea dreptului de proprietate asupra mașinii pentru care nu a fost achitată o taxă – va fi transformat într-un impozit anual, pe care proprietarii de mașini vor fi obligați să îl plătească în fiecare an, odată cu taxele și impozitele locale.

Proiectul precizează și situația proprietarilor de mașini care au achitat deja integral timbrul de mediu. Astfel, aceștia vor avea posibilitatea să opteze între restituirea diferenței dintre suma plătită și timbrul anual datorat pentru parametrul de ajustare corespunzând perioadei scurse în ani de la dobândirea dreptului de proprietate a autovehiculului sau înscrierea sumei plătite cu titlu de timbru anual achitat anticipat, urmând ca autoritatea fiscală să deducă în fiecare an cuantumul timbrului datorat, până la concurența celor două sume.

Timbrul de mediu a fost introdus în martie 2013, majorând atunci cu circa 10% suma de plată pentru mașini Euro 4 și Euro 3 și reducând cu 60-90% taxa pentru mașini Euro 2, Euro 1 și non-euro.

Un comentariu

  1. Razvi Bussu Răspunde

    În UK nu se plătește nici o taxa de înmatriculare
    Este doar asigurarea obligatorie și rotax care înseamnă impozit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.