Ultima actualizare: azi, 21:29

Locale

Campania Școala Siguranței Tedi, la Livada și Racșa

siguranta tediCampania naţională Şcoala Siguranţei Tedi, derulată de Poliţia Română, aduce poliţiştii în mijlocul elevilor de clasa a I-a, dornici să înveţe cum să se protejeze pe stradă, acasă sau la şcoală.

Săptămâna aceasta a fost rândul elevilor din Livada să primească vizita atât de aşteptată a poliţiştilor. Şcolarii din clasele a I-a A şi a I-a B, coordonaţi de doamnele învăţătoare Goga Elisabeta şi Kato Nicoleta şi de consilierul şcolar prof. Dongi Edina, s-au întâlnit miercuri, 2 martie 2016, cu reprezentanta Poliţiei Judeţene, doamna inspector principal Hrihorişan Felicia din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Agenda întâlnirii a inclus descoperirea împreună a celor mai utile reguli pentru siguranţa lor pe care copiii le-au învăţat în familie, urmate apoi de învăţarea unor noi reguli necesare copiilor în calitate de mici pietoni, pasageri ori biciclişti. Teoria a fost completată de exemple practice, prezentarea ppt fiind deosebit de utilă copiilor pentru a înţelege mai bine traficul rutier văzut şi prin ochii şoferilor. Astfel, cei mici au realizat cât de importante sunt elementele reflectorizante ori purtarea hainelor de culoare deschisă la lăsarea întunericului, dar şi riscurile la care se expun dacă se joacă în apropierea străzilor.

La  finalul discuţiilor, elevii au reprezentat ceea ce au  învăţat în desene sau mici gânduri aşternute pe hârtie.

O activitate asemănătoare a fost susţinută în data de 3 martie 2016, la Şcoala Gimnazială din Racşa, şcoală înscrisă, de asemenea, în rândul celor 14 unităţi de învăţământ sătmărene care participă la proiectul Şcoala Siguranţei Tedi. Copiii din clasa a I-a, sub îndrumarea doamnei învăţătoare Cozma Valerica, au primit cu interes sfaturile poliţiştilor prezenţi şi au oferit în schimbul informaţiilor primite un scurt moment artistic având ca temă siguranţa rutieră. Prin cântec, poezie şi ghicitori, elevii din Racşa au arătat că se pregătesc să fie participanţi responsabili în trafic, oriunde în lume s-ar afla la un moment dat din viaţa lor.

Dacă cei mai mici dintre elevi au aderat cu bucurie la Şcoala Siguranţei Tedi, elevii mai mari, respectiv cei din clasele a VII-a şi a VIII-a, au avut întâlniri în aceleaşi zile cu reprezentanţi ai Poliţiei şi Centrului de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog, axate pe subiectul consumului şi traficului de droguri.

În cadrul întâlnirilor avute cu specialiştii au fost discutate aspecte legate de consumul drogurilor legale şi ilegale, precum şi despre  infracţiunile legate de aceste substanţe.

Activităţile au fost primite cu interes de elevi care au avut ocazia să afle adevărul despre droguri, dincolo de reclama, adeseori pozitivă,  care li se face acestor substanţe de către cei ce doresc să le ofere tinerilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.