Pasageri mai mulţi la Aeroportul Satu Mare. Modernizarea se va finaliza în luna iunie

1 martie 2016 | 1 comentariu

Nicolae Fechete, Adrian StefPreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi directorul Aeroportului Satu Mare, Nicolae Fechete, au prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, activitatea pe anul trecut, arătând că după finalizarea proiectului de modernizare sunt foarte mari şanse ca de aici să se zboare către destinaţii din vestul Europei.

Conform statisticii prezentate, faţă de 2014 a crescut numărul pasagerilor, de la 12.644 la 17.212, dar şi cel al mişcărilor de nave de la 994 la 1.132. În anul 2015, compania TAROM a fost singurul operator aerian care are curse regulate pe relaţia Satu Mare – Bucureşti (Otopeni). Anul 2015 a însemnat o creştere a numărului de curse charter (business) implicit şi a numărului de pasageri pe acest segment. Michelin Air Service a fost compania care a operat regulat curse pe Aeroportul Satu Mare pe o perioadă de 6 luni.
În perioada 11-15 aprilie 2015, delegația Aeroportului Satu Mare a participat la  Routes Europe 2015 (Aberdeen, Scotia) cel mai mare forum Aviatic European, însumând peste 1400 de delegați, 120 de companii aeriene și 380 de aeroporturi. Aici reprezentanţii Aeroportului Satu Mare au avut ocazia să  poarte discutii oficiale cu  operatorii aerieni, precum Lufthansa, Pegasus, Vueling, Air Berlin, Wizz Air etc., în vederea dezvoltării unor oportunităţi comune. Deocamdată nu se ştie dacă vor fi introduse noi curse, însă Fechete a precizat că după terminarea lucrărilor vor fi continuate discuţiile.

În privinţa proiectului de modernizare, Adrian Ştef a declarat că acesta va fi terminat până în luna iunie, conform graficului de lucru al executantului.

Lucrările vor cuprinde reabilitarea totală a pistei de aterizare/decolare de 2500 m, prin refacerea dalelor din beton deteriorate, aceasta primind în final un strat subţire de covor asfaltic; se vor reface suprafeţele de beton ale căii de rulare şi platforma de îmbarcare, precum şi toate categoriile de rosturi aferente; se va moderniza sistemul de balizaj de la CAT I în prezent la CAT II; se va reface  sistemul de canalizare pluvială şi drenaje.

În urma finalizării proiectului de extindere a Aeroportului Satu Mare, acesta va beneficia de un terminal nou de plecări/sosiri, extins în proporţie de 82,66% faţă de cel existent, fapt ce va duce la creşterea capacităţii de operare la 200 de pasageri/oră de vârf/flux/sosiri/plecări, sisteme performante de securitate şi procesare bagaje, un design modern cu grad de confort şi servicii aduse la standarde europene.

La  finele anului 2015 proiectul era realizat în proporţie de 53,03 %, urmând ca acesta să fie finalizat 100% în luna mai 2016 iar cel târziu în iunie să fie depus ultimul decont.  

 

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. nicu spune:

    Cluj,Arad,Timisoara,Tirgu Mures,Sibiu v-au luat fata demult cu zborurile low-cost externe.Daca da faliment Tarom s-ar putea sa inchideti pravalia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest