Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

Petiție on-line pentru modificarea Legii Antifumat. Unde poate fi semnată

legea antifumatLa nici trei zile după ce Legea Antifumat a intrat în vigoare, interval de timp în care localurile din Satu Mare sunt pustii, în care cluburile s-au închis înainte de miezul nopții și după ce unele baruri au tras obloanele sau se gândesc serios să o facă, în mediul on-line a apărut recent o petiție de modificare a acestei legi. Autorii acestei petiții își doresc să obțină cel puțin 100 de mii de semnături astfel încât să determine Guvernul să modifice Legea Antifumat printr-o Ordonanță de Urgență permițând exercitarea acestui viciu în unele localuri. 

Fumatul Permis in Locuri Special Amenajate in Spatiile Publice – Semneaza si da Share !

Cerem modificarea legii interzicerii fumatului prin Ordonanta de Urgenta prin care fumatorii sa beneficieze de SPATII SPECIAL AMENAJATE IN LOCURILE PUBLICE. Putem obtine modificarea legii prin ordonanta de urgenta deci semnati si transmiteti mai departe! Asta ca s-a tot vorbit de tari civilizate. Daca nu obtinem acum modificarea legii dureaza 6 luni pana la reevaluare. Nu va lasati intimidati de cei care va limiteaza dreptul la Liberul Arbitru.
Chiar daca nu exista nicaieri undeva scris dreptul fumatorului sau dreptul la fumat, exista dreptul de a alege unde si cand sa imi desfasor activitatile bune sau rele atata timp cat sunt legale. Nu are nimeni dreptul sa ne judece viciile și cu atât mai mult sa le limiteze atata timp cat sunt Legale!
Orice lege care are la baza protejarea cetateanului reprezinta o prioritate si un lucru bun. Atata timp cat aceasta lege nu este discriminatorie si este bine facuta si nu este dusa la extrem.
Putem strange 100 000 de semnaturi? Eu cred ca putem daca dati share cu incredere”, explică autorii petiției.

De asemenea, în cadrul documentului publicat pe internet sunt înșiruite o serie de argumente pentru schimbarea Legii Antifumat și mai arată că ”Nu datorita fumatului nu suntem la standardele Europene ci datorita mentalitatii si usurintei cu care acceptam de fiecare data sa fim furati, manipulati, conditionati si privati de anumite drepturi si libertati”.

În doar două zile, petiția a fost semnată de aproape 20.000 de români.

Petiția poate fi semnată la http://www.petitieonline.com/fumatul_permis_in_cafenele.

27 comentarii

  1. Cezar Ionescu Răspunde

    Cand se va interzice respiratia pe strada din cauza gazelor de esapament? Poate va fi obligatorie purtarea mastii de gaze cand circulam in afara spatiilor de locuit sau poate interzicem deschiderea geamurilor ca sa nu ne intoxicam? Ce gandire de guvernant de referinta! Am mai multe de spus dar poate e mai bine sa ma abtin!!!!!!!!!

  2. Nume Răspunde

    Atat timp cat activitatea ta afecteaza sanatatea celorlalti e absolut normal sa iti fie impuse anumite limitari. Nu va ia nimeni libertatea de a fuma, vezi art 34 1) si 2) din constitutie. Conform ins doar 1 din 5 romani fumeaza.

    • Sorin Alin Răspunde

      Atata timp cat accizele tigarilor fumate si de mine ajuta plozii tai sa beneficieze de scoala gratuita , sanatate gratuita , etc ,etc , consider ca am dreptul la un spatiu special pt fumat in orice loc .Probabil ca nu prea ai mers prin europa , drags.

      • Janika Răspunde

        Nu ineptiile si acciza ta amarata imi educa mie copiii Alinuta, fumul tau imbolnaveste pe cei din jur! Daca vrei sa te gazezi at nu ai decat sa iti construiesti, ai TOT dreptul, un cotet dotat cu cafea ieftina si cu vodca de 1.2 lei in care sa fumezi. Ai TOT dreptul sa atentezi la propria ta viata, poti sa bei, sa iti intepi venele, poti sa te sinucizi caci nu ma afecteaza. Nu poti sa ma obligi insa sa iti inhalez fumurile ukrainiene caci nu iti sunt dator nici tie si nici statului sa imi puneti sanatatea la bataie. TU, mare umblaret prin Europa care esti tu, un umblat ratacit, esuat in pitoreasca Romanie ce esti! Care esti…

  3. nuconteaza Răspunde

    Nu e vorba de libertatea de a fuma. Ideea e ca daca esti fumator, iarna trebuie sa iesi afara pana fumezi tigara (adica sa stai in frig). Normal ar fi sa existe spatii special amenajate pentru fumatori, dar la noi e mai ieftin sa faci doar o sala mare pentru toti si sa ii bagi in acelasi loc pe fumator si pe nefumator. Nu cred ca e interzis in lege sa se faca locuri special amenajate pentru fumatori, dar asta e la dorinta patronilor. Acea petitie pare a fi pentru a permite fumatul in cafenele, nu pentru a cere autoritatilor sa le dea o mana de ajutor cafenelelor sa creeze si zone special amenajate pentru fumatori.

    • satmarean Răspunde

      Dar majoritatea localurilor unde se fumeaza sunt mici… iar instalatiile de ventilatie ineficiente.
      Iar dupa ce nefumatorii ani de zile au evitat localurile unde nu puteau respira, sa nu se astepte nimeni sa dea navala din data de 17 martie. Hai sa vedem ce se va intampla intr-o saptamana doua trei.
      Nu cred ca tara asta este locuita doar de fumatori.
      Nu prea gasesc respectul pentru nefumatori in petitia asta, doar grija pentru asocierea cafelei cu tigara, fara de care tara asta va intra in colaps financiar in curand…

  4. x-ulescu Răspunde

    Nu sunt fumator ..dar se vede cat de ,,despepti “sunt politicienii nostrii … sunt persoane dependente de fumat internate in spital …daca nu fumeaza devin nervosi..de unde
    conflite cu personalul sanitar sau cu cielalti bolnavi..
    Este vreo solutie in lege pentru astfel de cazuri ??
    Pe de alta parte sunt cazuri cant in magazine stai la coada..si se baga in fata un client care isi cupara tigari ..este enervant ..standul de tigari ar trebui sa fie cat mai in spate la magazin ..si cine vrea sa cumpere tigari sa stea la coada ca ceilalti cumparatori

  5. Camelian Propinatiu Răspunde

    E in joc soarta ţării. PSD umbla cu focul în an electoral. Nedezbatută serios, legea funcţionează ca un cadou electoral catre PNL. Disputa vine de la stilul populist fesenist: apelul la delaţiune, desfacerea contractului de muncă, tratarea iliesciana a fumatorilor ca pe golanii din Piaţa Universităţii, drept o minoritate de anormali de reeducat cu forţa de catre majoritatea strivitoare. Protectia nefumatorilor si diminuarea consumului nicotinic se puteau face si fara umilire. Nu au cerut alegatorii nefumatori izgonirea fumatorilor din salile oricum rezervate lor: http://propinatiu.blogspot.ro/2016/03/niciun-vot-de-la-faust-fesenistilor.html
    http://www.dezvaluiri.ro/opinii/editorial/511221-nespalatii-de-germani-nu-au-interzis-fumatul-bine-ca-suntem-noi-mai-civilizati
    http://www.ziardecluj.ro/liviu-dragnea-ii-da-peste-nas-aureliei-cristea-cu-legea-antifumat
    Dl Dragnea stie ca recunostinta nefumatorilor e incerta, iar pe voturile fumatorilor nu mai poate conta!

  6. Cerbu Răspunde

    De acord! Eu ies afară să fumez dacă scoateți accizele la țigări ! Păi banii mei vă plac ? Ăsta e jaf la drumul mare !

  7. Bogdan Constantinescu Răspunde

    Dragi români,de ce nu putem respecta o lege?
    Suntem multi care mergem in statele cu legea in vigoare (ex: Anglia)si acolo o putem respecta,de ce nu petem si acasă ?
    Acolo nimeni nu se ridica cu pretentii,dar aici da,sunteti si cei care in Anglia fumati afara ca toti ceilalti,de ce cand s-a dat acceasi lege si in Romania ,ati sărit ca arzi ?
    Hai sa lăsăm o lege ,care era mult asteptata ,sa ramana lege!!!!

  8. Bogdan Constantinescu Răspunde

  9. Bogdan Constantinescu Răspunde

    • Tasnadi Attila Andrei Răspunde

      Auzi ba desteptule tu poti trai fara mâncare?daca vreti sa ne luati viețile luatile dar țigările ba. ca atunci suntem în stare să vă luam noi viețile.eu sunt pe principiul asta lucrez in doua locuri ca sa imi permit luxul ăsta asa ca veziti tu de treaba ta ca fumători nu fumează pe bani lui maicata.din cauza asta merge România bine ca ne preocupă tot ce nu traba.ce nu se baga legea pt bandiții putrezi de bogați,parlamentari etc sa fie executat cu moartea cel care fura peste 100de mii de euro si asa mai departe,eu am lucrat dincolo si aici in tara in 3 locuri de munca si nu am reușit să îmi iau o casa in timp ce alti fac cadouri maybakuri.ii bn asa i cu fumatul traba sa incepem?asta ii o lege pt a mai face bani din amenzi sa aiba ce fura toți parlamentarii. Sunteți tari ue.

  10. Bogdan Constantinescu Răspunde

    Dragi români,de ce nu putem respecta o lege?
    Suntem multi care mergem in statele cu legea in vigoare (ex: Anglia)si acolo o putem respecta,de ce nu petem si acasă ?
    Acolo nimeni nu se ridica cu pretentii,dar aici da,sunteti si cei care in Anglia fumati afara ca toti ceilalti,de ce cand s-a dat acceasi lege si in Romania ,ati sărit ca arsi ?
    Hai sa lăsăm o lege ,care era mult asteptata ,sa ramana lege!!!

    • Andreas Răspunde

      De ce ? Simplu. Pentru ca majoritatea nu dorim o asemenea lege. Daca voi in Anglia mancati un kkt, e musai sa-l mancam si noi ??? De ce in Olanda e legala comercializarea si consumul cannabisului si in Anglia nu ? Dec ce in Germania si Austria sunt legale bordelurile si in Anglia nu ? Vrei sa zici ca englejii sunt mai destepti decat olandezii si nemtii ? De ce in Romania nu ar putea ramane legal fumatul in spatii interioare special amenajate ?

  11. Vasile Cerbu Răspunde

    Bogdan Constantinescu – Tu de ce ai plecat în Anglia? Probabil că nu pentru că era prea bine în România ! , deci nu mai compara cele două State "europene" doar când e vorba de directive si legi impuse! Cine a așteptat legea asta extremă si extremistă, că eu cu cine am discutat față in față fie el fumator sau nu mi- au spus că e o tâmpenie ! La noi această lege se potrivește ca nuca în perete !

  12. Vasile Cerbu Răspunde

  13. Laci Popescu Răspunde

    Dar daca tot esti in Anglia,cauta sa vezi realitatea intreaga.Adica la ei sunt cluburile cu memdri cotizanti si fumeaza,citesc presa sau joaca biliard,si nu vorbim de cluburile de elita ci cele ale simplilor cetateni.In romania legea asimileaza totul ca spatiu public.In RO.constitutia garanteaza ceva ce de fapt nu exista,adica proprietatea,adica ce este al meu nu este al statului,doar de aia platesc impozite pe proprietate.Adevarul ca aceasta lege ca si majoritatea legilor din Ro sunt de rahat si au fost gandite fie dupa o betie tapana fie cu dosul.

  14. Mona Vialli Răspunde

    gazele ca gazele, dar la wi-fi nu se gandeste nimeni? la solare? care nu se stie ce efect daunator au pe termen lung. se stie destul de clar ca radiatiile invizibile si insesizabile de simturile umane sunt mai periculoase decat noxele pe care de bine de rau le simti si cand ti-e rau de fum, pleci din carciuma.
    peste vreo 20 de ani ce-ar fi sa vedem o generatie de cancerosi in masa de la wi-fi-uri si solare? si atuncea o sa zica parlamentarii: oh, scuze, dar nu am stiut atunci ce efect vor avea. fumatul e de cand lumea, macar se cunosc efectele asupra sanatatii, dar in cazul wi-fi, al solarelor si a tot felul de radiatii dubioase nu se cunoaste nici un efect inca. Cipurile RFID s-au dovedit cancerigene pe sobolani. De ce n-ar fi si wi-fi-ul cancerigen pentru om?

  15. Mona Vialli Răspunde

    eu nu merg in nici o tara straina. am fost, nu mi-a placut si m-am intors acasa. daca stai acolo si iti place asa, taci si nu te baga in legile altor tari (pentru ca pentru tine, expatule, Romania este in acest moment O ALTA TARA, realizezi asta?? Deci vezi-ti de treaba ta acolo unde esti.

  16. Pasa Samy Andy Răspunde

    Bogdan Constantinescu,inteleg ca tu esti nefumator ceia ce este foarte bine.Dar te-as intreba ,daca tie ti-sar interzice sa mai esi din tara ti-ar comveni ??.De ce ai plecat afara ? sigur pentru un trai mai bun.Si noi cei de aici,care neam facut o afacere mica,prin imprumuturi la banci ,si tot noi cei care platim taxe si impozite, si acum cu legia asta facuta pe picior ,negandita ,ce o sa facem ? inchidem si venim in Anglia, slugi la alti ???.De ce sa nu putem trai in tarisoara asta a noastra.Cine este aceasta Cristea ?? Ce a facut aceasta femeie bun Pt.tara?si Pt.oameni acestei tari.??? S-a trezit si ia ,ca sa arate ca face ceva acolo in parlament,si nu doarme,a propus aceasta lege.Ma intreb,oare stie ca efectiv a bagat mana in buzunarele micilor intreprinzatori?. La mine in cafenea au scazut vanzarile cu 80%.O intreb pe doamna Cristea ne da ia bani sa platim angajati,? ne da ia bani sa platim impozitele? ne da bani ca sa putem sa ne plati facturile..?????-s-au ar vrea sa plecam toti din tara asta pe care au in saracito, toti cei care sunt in toate partidele politice de 26 de ani. ( Bunicul meu a trait 97 de ani si fuma Nationale si Marasesti ,si na mai avut nimic.)A apropo ultima lege propusa de aceaste femeie CRISTEA, care nu gandeste deloc.Auziti oameni buni.Cica sa ofere statul cate 200 de Euro acelor familii care nu au curent ,ca sa-si traga Curent electric si sa aiba cu ce sa se spele,?????????? .ce lege este aceasta ?.Stie aceasta Cristea cat costa bransarea unei familii la reteaua electrica???? SIGUR NU STIE.Trezitiva fratilor !!!!!

  17. Pasa Samy Andy Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.