Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Dorel Coica: Mall-ul NEPI trebuie să fie gata în iulie; Kereskenyi s-a opus (VIDEO)

Dorel CoicaPrimarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a declarat la finalul şedinţei Consiliului Local de astăzi că UDMR boicotează dezvoltarea oraşului acuzându-l direct pe contracandidatul său, deputatul Kereskenyi Gabor că nu are interesul să dezvolte oraşul.

“În luna iulie anul acesta NEPI ar fi putut să facă inaugurarea mall-ului, datorită frânelor  pe care le-a pus dl. Kereskenyi împreună cu consilierii dânsului, uite să s-a ajuns ca nici acum, în luna aprilie, NEPI nu au tot ce trebuie ca să pornească această investiţie. Eu ca primar am avut obligaţia să aduc investitori şi i-am convins pe NEPI să vină. Dacă sătmărenilor nu le trebuie investiţie de 40 de milioane de euro cu 1.000 de locuri de muncă, tinerilor nu le trebuie un mall, şi să meargă la Baia Mare sau cum a zis dl. Kereskenyi la Debrecen că e mai aproape şi preţurile sunt mai mici, atunci să-l aleagă pe Kereskenyi primar în 5 iunie“, a declarat Coica.

Primarul spune că dacă sătmărenii nu au nevoie de aceste mari investiții, trebuie să îl voteze pe Kereskenyi.

Dacă sătmărenii nu au nevoie de mall, de Dedeman, de Kaufland, de Lidl, foarte bine, în data de 5 iunie au ocazia să îl aleagă pe Kereskenyi şi atunci mergem cu toţii la Debrecen. Mai avem şanse, să trecem de iunie, să aprobăm construcţia mallului, totul depinde de cetăţeni, ei vor decide ce vor: merg mai departe aceste construcţii sau vine dl. Kereskenyi şi le trimite în alte zone. Dânsul n-are interesul să dezvolte Satu Mare. Dânsul are interesul să dezvolte altceva şi în altă parte“, a mai spus primarul.

46 comentarii

  1. Bálint Răspunde

    Ma Cojac doar ai avut 4 ani de ce nu in 2012.junie cand ai venit aici “Primar” de ce nu atunci ai semnat contract sa faca un mall?? Se vede ca vine campania si vine cu minciunile!!! Jos COICA mars acasa la oltenia!!!

    • 666 Răspunde

      Bai ungur lovit de tren..tu ai habar de cand ai inceput proiectul cu acest mall??? Vorbesti fara sa stii sau esti platit de unguri..Mars in mata si arunca-te in lighianu ala de balaton!

      • ada Răspunde

        spanzurate fraiere

      • Bbb Răspunde

        Dute in p***a m**i habarnistul cel roman. Esti la fel ca si ceilalti prosti in tara asta.

      • Eva-Maria Dagneström Răspunde

        Asa comentar ca a lui D-ul Bálint numai dela un prost poate vine asa ca la nivelul asta nici nu pot cobori nu exista nici lift care sa ma duca la acest nivel.
        D-ul Coica a facut atit pt orasul Sau-Mare macar cu un pic de respect puteti scrie exact ce doriti. Dar nu uitati ca mult asta este pre intelligent pt Dvs.

        de asta a pierdut ungurii mult si in istorie gura a avut da minte nu.

    • Iulius Răspunde

      1000 de locuri de munca pierdute din cauza nenorocitilor unguri!

    • Man Răspunde

      Ori suntem orbi ori suntem orbi! O sa raspunda in fata cetatenilor pentru tot!!!

    • Andrei Răspunde

      Pe langa instrainarea strandului si a hotelului Dacia inca 1000 de locuri de munca au fost pierdute pentru satmareni! Rusine Gabor rusine UDMR! Felicitari primarului pentru initativa!!!

    • Grigore Răspunde

      Cat va mai continua sa se opuna? Rusine Gabor rusine consilierilor UDMR!

    • Szekely Răspunde

      Pacat de acest primar care incearca sa faca putina ordine si dezvoltare in acest oras..e inconjurat doar de hiene…

      • Eva-Maria Dagneström Răspunde

        Da D-ul Székely ! aveti dreptate! Pacat ca orasul Satu-Mare este mica si are nevoie de ajutor. Coica nu face nimic pt. interes personal nu are nevoie. Decit vrea ca orasul sa fie dezvolatat, si oamenii sa nu se desparteasca de la parinti, famili pt un loc de munca. Este ff greu credeti ma. Si in Ungaria am fost tratat cel mai prost. Slava D-ului am ajuns in Suedia. Multumesc pt timpul ce pierdeti pt a citi rindurile mele. Cu respect EMD

    • Lotica Răspunde

      Tot ce e frumos in orasul asta a facut Coica.Nu au facut ceilalti nimic asa ca eu o sa votez tot cu el.

      • x Răspunde

        ce a facut frumos???? 3 exemple imi poti da?

        • bula Răspunde

          ai iesit de pe strada ta in ultimii 4 ani? circulati fratilor prin oras si descoriti cate strazi is facute care nici pietruite nu erau inainte, spatii (nu spatiu) spatii de joaca pentru copii, cladiri refacute … uite 2 exemple fostul cinema popular sau teatrul de nord … le-ati vazut in ultima vreme? sau parcariel din 14,15,16 ? … voi numa aia vedeti ca in 17 c1 c2 nu s-a facut nimic … dar daca se facea nu ieseau astia din 14,15,16 sa-l bage undeva pe coica? … nici nu stiu daca ma duc la vot dar, in ultimii 4 ani is exagerat de multe chimbari in satu mare comparativ cu cei 20 de ani inainte … pe concret

  2. Roze Răspunde

    Sa va fie rușine domnilor consilieri pentru aceste decizii îndreptate împotriva cetățenilor.

  3. Satmarean Răspunde

    Nu aven nevoie de Mall Mao bine mergem la Baia Mare și în Ungaria. Sa va fie rușine ordinari lor.

  4. Cozmin Răspunde

    Bineinteles ca sa opus, ca si de fiecare data !

  5. Cristiiiiii Răspunde

    Orice proiect constructiv si de folos pentru orasul nostru a fost impiedicat de Gabor si nemernici lui! Ar fi timpul sa dipsara odata si sa isi dea toti satmarenii seama ca astia instraineaza absolut toate bunurile orasului!

  6. Roman Răspunde

    Jigodiile UDMR iște.

  7. Daniel Răspunde

    Iara Kereskenyi se opune!Culmea este omul asta! De el nu poate nimeni sa faca nimic

  8. george Răspunde

    disperare totala la dorel , ii fuge pamantul de sub picioare , nu mai are nici o sansa , texte si glumite in cascada , malluri , strand , poduri , etc. , toate minciuni ordinare , so long fraiere , abia steptam sa scapam de tine .

  9. Lore Pop Răspunde

    In minciuni am trait 20 de ani .Domnul primar chiar doreste sa faca ceva in orasul acesta dar intotdeauna se gaseste cineva sa bage bete in roate.Rusine unor astfel de oameni.

  10. Ema Răspunde

    Kereskenyi nu gandeste ca acolo ar putea munci o gramada de oameni.Nu toata lumea poate linge ciolanul ca si el .Rusine !

  11. coppola Răspunde

    interesant , Vocea Transilvaniei scrie ca din cauza Avizelor sunt probleme.
    Defapt satmarenii habar nu au ce inseamna avizarea unor lucrari de acest gen.

  12. unu Răspunde

    Voi sunteți orbi sau vă lasă ți duși de val ce proiecte importante a făcut coica in mandatul său el vine acum la sfârșit ai vrea să arate ca nu s a putut face nimic din cauza,ungurilor eu sincer nu simpatizez niciun partid și nici nu mă pricep la politica dar sa nu mi spună mie nimeni ca un proiect important pt comunitate a fost blocat de unguri în consiliul local nu numai unguri sunt ,mai există și PSD PNL etc.în concluzie să Vă Fie Rușine la toți cei care ne conduc suntem cel mai slab dezvoltat oraș din toată Transilvania din toate punctele de vedere

  13. Cornel Dragobete Răspunde

    minti cu nerusinare, investitia pe siteul NEPI 28 milioane, locuri de munca 500, vezi NEPI

  14. carcotas Răspunde

    Coica este un primar sarac in idei care vede dezvoltarea orasului in Mall-uri si supermarketuri.Astea chiar ca nu inseamna dezvoltare.Fabrici nene!Iti spune ceva asta?Am avut ocazia de mai multe ori sa vad ce om este acest Dorel Costel.Un om care mimeaza toata solicitudinea de care e in stare,lucrurile par ca rezolvate(cum de n-a stiut,vai,pana atunci…) ca apoi sa ti-o traga pe la spate in interesul lui sau a acolitilor.Mi-e scarba cand il vad.

    • nuconteaza Răspunde

      Exact , numa la fabrici va sta capul. Clujul cum supravietuieste cu studenti si companii de servicii, huh? Se vede ca esti cam prostut. Intr-un fel is deacord cu tine, trebuie fabrici, dar trebuie si locuri de munca bine platite. Cumva trebuie sa faci tineretul sa aiba dorinta de a ramane in orasul asta pe cale de disparitie. Nu de alta, dar sigur nu vor vrea toti cei de 18-25 de ani sa se afle intr-o fabrica. Asa ca raman exact cei care va conduc. In general au media de varsta “antica” si aceeasi viziune.

      • montana Răspunde

        cum poti tu compara Clujul cu SM ? parca ai compara Camarzana cu Bahrein.
        si unde vrei sa lucreze tinerii de 18-25 ani?
        in mallul tau Nepi: la Mcdonalds, KFC, Pizzahut?
        e visul oricarui.?!

      • carcotas Răspunde

        Eu,care nu postez comentarii la ore la care ar trebui sa fiu la munca,sigur par prostut sa nu inteleg ca,de fapt bunastarea vine din Mall-uri.Ce servicii sa dezvolti pentru salariati la Mall-uri?Sunt fabrici care angajeaza tineri pregatiti cu salarii de peste 800 de euro(Zollner,Contitech…) la Mall-uri mai greu…Deci vrem fabrici cu sute si mii de angajati.

  15. Cornel Dragobete Răspunde

    nu vad contributia primarului…,

  16. laurentiu Răspunde

    Keserkeni mars in Ungaria tu si toti lingaii tai!!! Ati lasat si strandul si Dacia la Tantas ciobanul!!! MARS ORDINARULE!!!

  17. Ion Răspunde

    Nu sunt un susținător al lui gabor, deoarece sunt roman, dar nu pot sa nu observ cum acest primar, coica, face o asemenea campanie murdara. Nu are cu ce sa vina in fata, astfel ca ataca toți contracandidații.
    Rușine PSD, rusine Coica!

  18. coman Răspunde

    afara afara cu KKT KERESKENY DIN TARA
    MARGA EL CU NOEMI LA MALL IN DEBRECEN

  19. giuri Răspunde

    Nu sunt sovin, da daca am ajuns acolo ca de ziua na tionala a Romaniei sa spuna UDMR-ul ce sa maninc “Consilierul Butka Gergo a scris pe pagina sa de Facebook: ”Primarul spune că 1 Decembrie va fi sărbătorit ALTFEL, deci fără cârnaţi şi fasole, fără sarmale, fără artificii. Aşa este NORMAL să sărbătoreşti”. Daca Udmr-ul se opune acelui Mall. Atunci imi permit si eu sa le spun sa-si tina “Partiumi Magyar Napok” sau Ziua Ungariei in Ungaria nu in Romania unde s-a vazut nationaliusmul nici urma de bere ursus a fost doar csiki sor cit or face ce vor in tara asta ?

    • Alin Răspunde

      Bãi giuri tu chiar cã nu eşti şovin dar în schimb eşti un ţãran care habar n-are de organizaţii,politicã, sponsori,etc.
      Poate,cã am greşit şi eşti doar un copilaş de 13 ani-atunci îmi cer scuze şi stai în bancã lasã-ţi telefonul şi fi atent(ã) la profu.

      • giuri Răspunde

        Bai esti cu cine bei, taran esti tu, citeste mai atent ce am postat si poate bagi la capu ala sec.

  20. Joker7 Răspunde

    Cred că putem semnala 2 manipulări evidente:

    1. Niciun mall sănătos la cap nu se deschide in iulie, exact când oamenii ar pleca din oraș în concedii. Deschizi pt a prinde una dintre perioadele favorabile vânzărilor: înainte de Paște sau, mult mai obișnuit, în toamnă târziu, pt a prinde vânzările de Crăciun. Nu-mi mai vindeți povești, dle primar.

    2. “Dacă sătmărenii nu au nevoie de mall, de Dedeman, de Kaufland, de Lidl, foarte bine, în data de 5 iunie au ocazia să îl aleagă pe Kereskenyi şi atunci mergem cu toţii la Debrecen.”

    Ce manipulare pt amatori, ce vrea să spună dl primar? Că dacă dânsul nu e reales se opresc construcțiile acestor dezvoltatori? Mi se pare jenante aceste două lucruri transmise în declarații.

    Notă de final: urăsc întreaga clasă politică ce activează în România, ne iau de fraieri, neinformați, necunoscători, ușor de manipulat. Și mi-e greu să cred că unii sunt cu mult mai buni decât alții din păcate.

  21. florin Răspunde

    Coica sti ca singura lui sansa este manipularea! Sa-i sperie pe romani(pe aia neinformati si beti de la chiolhanurile platite din bani publici) ca vin ungurii peste ei si se opreste lumea in loc daca nul voteaza pe marele roman (oltean) Dorel,care si-a respectat toate promisiunile de campanie! Individul nationalizeaza strandul si-l da pensionarilor sa se inmoaie acolo de gratis, angajeaza in Primarie tot ce lar ajuta in campanie, inclusiv jurnalisti si neamurile lor, lipitori de afise, pensionari militari, toata fauna orasului suge de la buget fara numar fara numar. Bun baiat votati-l!!

  22. Teo Salagean Răspunde

    circulati fratilor prin oras si descoriti cate strazi is facute care nici pietruite nu erau inainte, spatii (nu spatiu) spatii de joaca pentru copii, cladiri refacute … uite 2 exemple fostul cinema popular sau teatrul de nord … le-ati vazut in ultima vreme? sau parcariel din 14,15,16 ? … voi numa aia vedeti ca in 17 c1 c2 nu s-a facut nimic … dar daca se facea nu ieseau astia din 14,15,16 sa-l bage undeva pe coica? … nici nu stiu daca ma duc la vot dar, in ultimii 4 ani is exagerat de multe chimbari in satu mare comparativ cu cei 20 de ani inainte … pe concret

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.