Drumul Județean Pir – Sălacea va fi modernizat. Amplasamentul a fost predat ieri constructorilor

21 aprilie 2016 | 2 comentarii

predare amplasament pirDrumul Județean care leagă localitatea sătmăreană Pir, de localitatea Sălacea, din Bihor, va fi modernizat și reabilitat. Predarea amplasamentului pentru începerea lucrărilor a avut loc ieri, la Pir, în prezența președintelui Consiliului Județean, Adrian Ștef, a managerului public al județului, Nicolae Bura, a autorităților locale din Pir, respectiv Sălacea, a constructorilor și proiectanților.

În prezent, drumul care leagă cele două localități este din dale de piatră, însă, odată cu modernizarea acestuia, se va turna un strat de balast de 10 cm, un strat de formă de 35 cm, strat de fundație din piatră spartă de 20 cm, un strat de bază de 25 cm, unul de legătură de 20 cm și unul de uzură de 16 cm. De asemenea, va fi modernizat și acostamentul drumului.

Tronsonul de drum județean care va fi reabilitat are o lungime de aproape 2,5 km și o lățime de 6 m. Lucrările, care sunt executate de o firmă din Cluj, vor fi finalizate în cel mult patru luni.

Valoarea totală a investiției este de aproape 2,66 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Națiuonal de Dezvoltare Locală (PNDL). 

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Ion spune:

    GUNOIUL de STEF si SCLAVII lui. inainte de alegeri se pot face de toate ? intre alegeri se fura ?!

  2. asdeq spune:

    va fi….va fi…
    de 26 ani in Sm, si in tara, totul VA FI…
    DAR CAND VA FI ? …VA FI?….
    intemeiati-va intr-un partid sub numele : partidul VAFI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest