Ultima actualizare: azi, 13:06

Locale

Hoț la doar 13 ani. A furat bani de la un octogenar

hot-minorPoliţiştii au prins un minor la scurt timp după ce acesta a furat bani din buzunarul unui localnic din Hodișa. Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit părţii vătămate.

Astfel, ieri, în jurul orei 16,15, I.P.J. Satu Mare a fost sesizat telefonic prin apel la 112 de către  Dumitru P., în vârstă de 83 de ani, din localitatea Hodișa, despre faptul că în timp ce se afla în curtea locuinței, un băiat i-a furat din buzunarul cămășii  50 lei, după care a fugit înspre barajul de lângă localitate.

Preluând apelul, poliţiştii Secţiei Rurale Beltiug s-au deplasat în direcţia indicată de reclamant astfel că, în zona barajului de acumulare al localității Hodișa, a fost identificat un tânar, care avea asupra lui suma reclamată ca furată. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că minorul V. R., de 13 ani, din comuna Homoroade, sub pretextul solicitării unui pahar cu apă, a profitat de neatenţia bătrânului, furându-i banii din buzunarul cămăşii.

În cauză se continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 

Un comentariu

  1. bb Răspunde

    Cu un amart hot de 13 ani …va faliti si voi…asta nu are bani sa va trimita in judecata….cu mai marii hoti nu vaeti curaj sa va puneti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.