Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

Kereskenyi Gabor: “Nu înțeleg de ce domnul primar Coica se ceartă cu toată lumea?”. Drept la replică

Kereskenyi_GaborCandidatul UDMR la Primăria municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a formulat un drept la replică în legătură cu afirmațiile primarului Dorel Coica din data de 12 aprilie. În cele ce urmează redăm integral cuprinsul acestui drept la replică. 

“În ultima vreme domnul primar Coica și-a făcut un obicei din a executa pe oricine care are altă opinie decât  dânsul. Ca primar, nu-i convine nici atunci când cineva vine cu o propunere, nici atunci când cineva nu votează proiectele aberante elaborate de dânsul.

Domnul primar se plânge că nu vrea nimeni să colaboreze cu dânsul, iar atunci când există o înțelegere între dânsul și diferitele facțiuni din Consiliul municipal nu se ține de cuvânt sau încearcă să păcălească. Pe scurt, nimeni nu se poate baza pe cuvântul său.  Promite la toată lumea, deși știe că nu va rezolva niciodată. Vorbește despre o mie de apartamente ca și când ar vorbi despre o mie de pești care înoată în Someș. Vinde pielea ursului din pădure, deși nu are nici pădure, nici urși. 

Chiar și atunci când promite unor cetățeni necăjiți ceva foarte simplu nu are cum să se țină de cuvânt pentru că lipsește din primărie zile întregi și nu a reușit să facă funcțional aparatul primăriei.

Nu se implică în nimic, iar atunci când altcineva de bună credință vrea să facă ceva bun pentru Satu Mare și locuitorii săi, îi acuză, le aduce injurii, practicând atacul la persoană fără nici o jenă. 

În calitate de deputat în Parlamentul  României, în calitate de cetățean și nu în ultimul rând în calitate de președinte al organizației municipale UDMR mă simt obligat să mă implic în tot ceea ce poate aduce o îmbunătățire a lucrurilor care nu merg bine în municipiul Satu Mare, precum și în județ. Înțeleg că este de datoria mea să particip la dezbaterile publice și îi invit și pe ceilalți parlamentari și președinți de organizații ale partidelor să procedeze la fel. Este în interesul cetățenilor ca noi, cei care am fost aleși să reprezentăm populația din Satu Mare, să ne implicăm în mod public în problemele ce țin de interesul general.

Nu doresc să intru în polemică cu domnul primar Dorel Coica. Singurul lucru care mă interesează este ca Satu Mare să redevină un oraș bine gospodărit, astfel încât toți locuitorii săi, la un loc români, maghiari, germani, dar și turiștii care ne vizitează, să se simtă în siguranță, într-un oraș frumos, curat, cu clădiri bine îngrijite, cu o viață culturală diversă, cu activități sportive atractive.

Acesta este orașul în care vrem să trăim cu toții, iar domnul Dorel Coica dacă are chef de ceartă, să facă bine să se înscrie la un cerc de teatru de amatori ca să-și exerseze acolo talentul de actor amator de scandal și  intrigi care să-i despartă pe sătmăreni în tabere adverse.

Domnul primar se laudă că singur luptă împotriva tuturor. De fapt luptă împotriva binelui acestui oraș. Nu a știut niciodată și nu știe nici acum ce înseamnă să fii primarul unei localități. Îmi pare rău, atât mie care sunt atacat mereu de domnul primar, cât și celor peste o sută de mii de locuitori din acest oraș că am ajuns în această situație.”

18 comentarii

  1. D-REX Răspunde

    Astia cu dubla cetatenie n-ar trebui sa aiba voie sa candideze la primarie.Au depus juramant dublu.Vezi : KERESKENY,STEF ,etc…

  2. Baba Novac Răspunde

    DOREL COICA MINTE, MINTE,
    NOI MUNCIM CA KUNTA-KINTE!

  3. Satmarean Răspunde

    Domnule Gabor ce nu înțeleg cetățenii acestui oraș cum se face ca reprezentantul UDMR a fost primar opt ani mai mult decât atât dumneavoastră a ți fost viceprimar patru ani a ți avut majoritate în consiliu 12 ani prin alianțe și totuși orașul după cum spune-ți dumneavoastră nu s a dezvoltat din cauza lui Coica.Sa înțeleg ca în urma cu patru ani când a preluat Coica primăria a ți lăsat orașul la un mare nivel de dezvoltare și a regresat?

  4. Zita Răspunde

    Nu merita sa fie nici consilier acest șovin pentru ca a instigat consilierii sa voteze împotriva construirii Mall ului în orașul nostru doar ca sa fie în avantajul lui.

  5. dr cotas Răspunde

    2004-2008: Primar Illes Iuliu, Viceprimari: Gabriel Les (PSD) si Solschi Viorel (PSD).
    2008-2012: Primar Illes Iuliu, Viceprimari: ALbu Adrian (PNL) si Kereskeny Gabor (UDMR)
    2012-2016: Primar Coica Dorel (PSD), Viceprimari: Roca Radu (PSD) si Papici Marcela (ALDE), Manager City: Babut Dan (PSD).
    SI CLAR: SATU MARE A REGRESAT IN ULTIMELE 4 ANI. SE VEDE CU OCHII LIBERI.

  6. Razvan Răspunde

    mah kuker, ia ma lasa papagalul si mars la munca daca tot te lauzi ca esti mare deputat. Doi de-un leu, cu alopecie si cu creierul in afara cutiei craniene, Kereskeny si Coica.

  7. Marcus Răspunde

    Da sigur asa este în 2012 a fost foarte dezvoltat orașul noi de exemplu am locuit pe o strada de pământ la 200 metri de centrul orașului pe Caragiale.Din păcate nu prea sunt pe strada cetățeni maghiari și nu a atras interesul domnilor din UDMR.

    • Unu' Răspunde

      Si coica dorel a tăiat panglica de inaugurare a străzii tale, nu-I așa? Cel mai bun, coica dorel nu mai găsim!
      Doar că proiectele au fost depuse și castigate pe vremea iudemereului! Ilyes ăla unguru’ și-a rezolvat intrarea în secolul 21!
      Câte proiecte europene a demarat și câștigat echipa de lingăi pesedei????
      RăspunsȘ ZERO!!!

  8. Coica Costel Dorel Mişel Răspunde

    Dragi satmareni! Sunt un oltean puturos, si mincinos dar din pacate sovinii astia de la Udmr nu ma mai lasa sa fur in continuare si sa va mai mint inca 4 ani 🙁 De aceea am luat decizia sa ma mut inapoi la Vanju Mare in Oltenia mea draga. Acolo ma mai crede lumea!!!

    PS: Udmr ii de vina!

  9. Vizer Răspunde

    Da cate blocuri a ți izolat pe bani europeni domnule vice?poi suntem orbi toți?

  10. Niște nenorociti Răspunde

    Super tare a fost orașul dar a venit Coica și a asfaltat străzile de pământ și a izolat blocurile.Ce păcat a stricat imaginea partidului.

  11. Razvan Răspunde

    mah Kereskeny, in legatura cu comunicatul ce l-ai dat ieri despre NEPI, ia da-ti un reminder privitor la ce si cum s-a intamplat. Uite aici:

    Investiție de 40 de milioane de euro, blocată pe filiera mafiotismului politic local, peste 1000 de locuri de muncă, pe cale să se piardă, cu girul consilierilor locali UDMR.
    Milionarul Vasile Bud, omul orchestră care îngroapă economia Sătmarului:
    Un investitor strategic de talie mondială bate la poarta județului, cu 40 milioane de euro în valiză. UDMR Satu Mare îi trântește poarta-n nas, în ideea de a-si proteja principalul finanțator – milionarul oșean Vasile Bud. Nici acesta nu stă cu mâinile-n sân si începe imediat „curățenia”, pentru a-și asigura monopol pe lanțurile de retail. Milionarul orchestrează o serie de atacuri în instanță, menite să tergiverseze demararea construcției proiectului vecin și concurent, care l-ar putea falimenta. Concomitent, Vasile Bud strivește demararea construcției concurente și în Consiliul Local Satu Mare, acolo unde grupul consilierilor UDMR nu răspunde nevoii acute de investiții cu care se confruntă județul, ci stă la cheremul baștanului din Oaș și a viitorului candidat al UDMR la Primăria Satu Mare, deputatul Gabor Kereskenyi. Oșeanul cere lipsă de cvorum, udemeriștii își ascund subit mâinile în buzunare și se abțin de la vot. Bud câștigă, își sporește șansele de a se salva din fălcile creditorilor, care-și vor banii. Prețul salvării milionarului ar putea fi însă plătit chiar de către sătmăreni, care riscă să piardă cea mai mare investiție din ultimul deceniu – 40.000.000 euro, dar și 1000 de noi locuri de muncă. Acesta este, pe scurt, filmul celui mai mare sabotaj economic din istoria recentă a municipiului Satu Mare.

    Vasile Bud, protejat de faliment pe filiera UDMR:
    După baronul PSD, Mircea Govor, un alt ilustru concitadin sătmărean, milionarul Vasile Bud, patronul hotelurilor Dana, pare determinat să ia calea DNA, antrenând în picaj și o salbă de aleși ai UDMR din Consiliul Local Satu Mare. Aceștia blochează, la îndemnul milionarului, o investiție de 40.000.000 euro, care ar genera și circa 1000 de noi locuri de muncă în municipiu, doar pentru a-l favoriza și proteja de concurență pe oșean.
    Vasile Bud deține complexul comercial Satu Mare Shopping Plaza de la Cap Pod Golescu, care ar trebui inaugurat, teoretic, în aprilie 2016. Investiția concurentă, situată la o aruncătură de băț de cea a milionarului oșean, este blocată prin abținerea de la vot a consilierilor locali UDMR. Bud este păzit bine de maghiari. Demararea construcției proiectului concurent, care l-ar împinge pe milionar spre pierderi financiare devastatoare, trenează.

    Și-a felicitat public protectorii udemeriști:
    Vasile Bud nu se mai obosește să-și ascundă relația cu protectorii din Consiliul Local Satu Mare. Milionarul i-a felicitat în mod public după una dintre ședințele de Consiliu în care, în timpul votului, aceștia și-au ținut mâinile ascunse în buzunare, pentru a-i face voia și a bloca proiectul concurent prin lipsă de cvorum. În decembrie 2015, din nou ședință fără cvorum. În ședința din ianuarie 2016, proiectul uriașului complex de lângă Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena va fi, cel mai probabil, blocat din nou.

    Protecționism politic pe un mal, sabotaj pe celălalt:
    Potrivit unor surse din mediul politic, confirmate de oameni de afaceri locali, consilierii UDMR nu fac altceva decât să-și protejeze un aliat. Construcția Shopping Plaza a milionarului a fost inițiată în mandatul și cu sprijnjinul ex-primarului Iuliu Ilyes (UDMR). Acesta a fost aliat al lui Bud și i-a facilitat acestuia obținerea terenului de sub actualul complex comercial, aflat, la data demarării proiectului, în proprietate privată. Parteneriatul milionarului cu UDMR continuă, îndreptându-se vertiginos spre penal.

    Plasă de siguranță și pe filiera cumetriilor mafiote:
    Conform acelorași surse, Vasile Bud și-a luat măsuri suplimentare de siguranță pentru votul din Consiliul Local, speriat probabil de o eventuală trădare a aliaților UDMR. Milionarul ar fi apelat la liberali, pe filiera consilierului județean Petre Mureșan, fostul candidat la Senat al PDL Satu Mare, actualmente evadat, prin traseism, sub umbrela PNL. Petre Mureșan, consilier județean și Vasile Bud sunt cuscri, fiica lui Bud, Oana, fiind căsătorită cu fiul lui Mureșan.
    Potrivit surselor, îndemnat de Bud, Petre Mureșan ar fi apelat la Adrian Ștef, președintele Consiliului Județean Satu Mare, pentru ca acesta să intervină pe lângă foștii camarazi liberali, asupra cărora si-a pastrat o evidentă influență. Mai exact Stef a trebuit să le impună consilierilor locali ai PNL să-și țină, dacă va fi cazul, mâinile în buzunar, pentru a îndeplini lipsa de cvorum cerută de milionar. Aceasta constrângere s-a dovedit inutilă deoarece consilierii locali UDMR s-au dovedit parteneri stabili ai lui Bud. N-au „trădat”. Până acum.
    Ca fapt divers, vă spunem că firma lui Mureșan, Prodeximp, a fost abonată la contracte cu statul în toate regimurile politice care s-au perindat la conducerea țării în ultimele trei cicluri electorale. În total, 7,4 milioane de euro.

    Putori electorale:
    Disponibilitatea liberalilor de a sabota, la nevoie, uriașul proiect, este ușor explicabilă. Adrian Ștef, care ar vrea să candideze (dacă va fi lăsat de DNA) din partea ALDE, la Primăria Satu Mare, are tot interesul să-l saboteze pe actualul primar, Dorel Coica (PSD), în perspectiva campaniei pentru alegerile locale care bate la ușă. Ștef a intrat, de facto, în campanie electorală. Un succes al primarului Coica i-ar dăuna în competiția electorală fostului karateka de la Zanshin, anchetat de DNA în mai multe dosare de corupție.
    Prin susținerea necondiționată a lui Vasile Bud, UDMR emană și ea un iz electoral, menținîndu-l sub umbrelă pe aliatul ex-primarului Ilyes, devenit acum aliat al deputatului Gabor Kereskenyi, cel care se autoimpune drept candidat, fără drept de apel, la Primăria Satu Mare. Kereskenyi e pregătit deja să se pozeze, în mijlocul podului Golescu, cu brațele întinse spre cele două proiecte de pe mall-uri, unul finalizat și susținut de UDMR, celălalt, sabotat de UDMR, dar aruncat, cu eleganță și explicații foto derizorii, în cârca actualului primar, Dorel Coica.

    Sabotajul din Consiliul Local, efecte domino în Justiție:
    Foști proprietari de parcele din zona construcției blocate de alianța Bud-UDMR au depus în instanță solicitări de răscumpărare a terenurilor expropriate. Prevederile legale stipulează că în cel mult doi ani de la exproprieri, construcția proiectului stipulat trebuie demarată. În caz contrar, foștii proprietari pot solicita în instanță răscumpărarea terenurilor. Sabotajul Bud-UDMR din Consiliul Local a generat depășirea celor doi ani. Aceeași alianță instigă acum foștii proprietari să ceară în instanță răscumpăraraea terenurilor.

    Peste 1000 de locuri de muncă periclitate:
    Satu Mare riscă să piardă nu doar cea mai mare investiție a ultimului deceniu din muncipiu, ci și și cele peste 1000 de locuri de muncă pe care aceasta promitea să le genereze. O mie de locuri de muncă ar însemna, pentru Sătmar, o reducere cu aproximativ 17% a numărului de șomeri înregistrați în evidențele agenției de resort. Statisticile pe noiembrie 2015 ne arată că avem 5.855 de șomeri. 1000 dintre ei ar putea avea locuri de muncă.

    • cineva Răspunde

      Ce ai scris tu e o poveste ca alba ca zapada, ceva concret ar trebuie. Minciuni a la coica.

      • Razvan Răspunde

        Pe Coica l-as castra si l-as baga la beci, asadar nu-s minciuni a la Coica. Cele scrise nu sunt pentru oameni redusi la minte, precum esti tu.

  12. gogu Răspunde

    cine-i acest Kereskenyi infect?

  13. Bratianu Răspunde

    din nou discutia a mers in directia gresita. Principala vina a tuturor primarilor de pana acum este ca au dezvoltat si tolerat un SISTEM mafiot si incompetent in interiorul primariei! Politia locala, finantele locale , SPAS, tot ce tine de primarie este impanzit de incompetenti si plimbatori de acte care incaseaza sume exorbitante. Spunea cineva, ca daca din consiliul judetean si din primarie ar fi dati afara jumatate dintre angajati, sigur ar functiona mai bine. Asa ca eu am sa votez candidatul care promite sa faca in primul rand CURATENIE in primarie. Cum? Timesheet ca la orice privat, unde TOTI angajatii sa raporteze ce au facut in decursul zilei de lucru. O echipa externa sa analizeze si sa verifice cele declarate, sa identifice timpii morti si acolo unde este cazul decorarea respectivilor cu un sut in fund. Un exemplu:rimaria are ingineri constructori angajati care ar trebui sa verifice derularea lucrarilor de pe strazile orasului. De cate ori credeti ca au fost prezenti pe Rodnei, in micro 17 sau in Carpati II? ne plangem de pod dar imediat nu mai putem circula in cartiere oameni buni! Totul e haotic, de un amatorism strigator la cer! Nu acelasi lucru se intampla cand angajatii primariei presteaza pentru firme private diverse servicii: oferte de licitatie, devize, etc. Atunci sunt foarte atenti pentru ca acolo nu vin banii ca la primarie. Iar punctul culminant al incompetentei sunt receptiile. Uitati-va doar la pasarela de pe Fabricii. S-a lasat ditamai portiunea de pod cu vreo 10 cm la capatul dinspre Odoreului la cateva zile dupa inaugurare. CINE a sesizat constructorul? CINE l-a pus sa repare? NIMENI. Primul lucru pe care l-as face ca eventual primar, i-as trage la raspundere pe vinovati (sa nu zic complici).

    • Cristi Răspunde

      Sa va fie risine !!!!!!!!!!! Bud e singurul care a facut ceva pentru acest oras !!! Nu fura de la stat, Nu are contracte cu statul , el da bani pt impozite, bani pe care conducerea orasului ii cheltuie pe nerusinari si facturi umflate !!!! Sa va fie rusine!!! Jos COICA COSTEL DOREL ca de atatea rahaturi ne-am saturat !

  14. bogdan Răspunde

    bla bla …da udmr cand a facut ceva bun pentru orasul asta?in cati ani?rusine sa va fie…pe vremea cand eram redactor la impact fm conducerea UDMR de atunci spunea in legaturile cu gropile din oras binenteles ridicand din umeri:toata lumea da vina pe primar……sau cu alte cuvinte ma doare-n cot de satmareni…rusine sa va fie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.