Mihai Huzău, atac la Adrian Cozma: A generat conflicte şi scandaluri în PNL!

24 aprilie 2016 | 39 comentarii

mihai huzauFostul lider al TNL Satu Mare, Mihai Huzău, s-a lansat astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul ALDE, într-un atac la candidatul PNL, Adrian Cozma, afirmând că a inventat conflicte în interiorul partidului.

“De când am ajuns în PNL am fost permanent ţinta frustrărilor lui Adi Cozma, care a lansat atacuri la adresa mea şi a inventat diverse conflicte prin care a creat o stare de tensiune în Organizaţia de Tineret, la început în calitate de preşedinte al acestei organizaţii şi apoi de la seniori.
În această situaţie am fost nevoit să pun în aşteptare ideile şi proiectele mele pentru tineret şi să mă ocup de gestionarea acestor conflicte”, a spus Mihai Huzău.

El a mai spus că Adrian Cozma este lipsit de viziune.
“Lipsa de viziune şi de susţinere pentru tineri a actualului preşedinte PNL, dar în mod special repetatele scandaluri şi conflicte provocate de acesta m-au determinat să mă gândesc bine la viitorul pe care îl pot avea tinerii în această organizaţie. Am ales, astfel, să pun capăt acestui drum pe care l-am parcurs în PNL şi să aleg o echipă care mi-a oferit sprijin pentru a realiza ceva concret pentru tineri, clasa sociala din care fac parte.
Sper ca toţi cei care mă simpatizează să nu mă condamne pentru această mişcare ci să mă judece prin prisma lucrurilor pe care doresc să le fac. 
Îmi doresc să mă întorc la munca pe care am început-o acum 3 ani, vreau să mă întâlnesc din nou cu tinerii din Satu Mare şi impreună cu ei să găsim soluţii pentru rezolvarea problemelor noastre. Sunt recunoscător pentru şansa oferită de către echipa ALDE, îi multumesc lui Adi Ştef pentru încrederea şi sprijinul concret pe care mi l-a oferit plasându-mă pe un loc eligibil, dar sa nu uităm că urmează o bătălie electorală pe care vreau să o câştigăm pentru că astfel toate aceste lucruri să conteze”, amai spus Huzău.

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (39)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Razvan Mugur spune:

    Pai COZMA nu are nicio idee, posteaza flori si fura idei de pe net, dar habar nu are ce inseamna sa fii primar, nu vine cu nicio idee, e total aiurea.
    Eu zic ca iese in castig daca se apuca iar de contrabanda cu tigarile

  2. Gheorghe spune:

    hai lasă-ma, nu ți-a ieșit ce ai dorit tu sa faci, sa-ți vezi de propriul interes (nu cel majoritar) si acuma vi cu atacuri de genu.
    Traseist = lipsa de caracter

  3. Cristi spune:

    Toti din pnl stiu ce jeg de om e cozma

    • Annamaria spune:

      Terminati cu minciunile!

      • 911 spune:

        Annamaria si echipa vesela din Pnl, tu esti cea care zice si inventeaza minciuni mai ales despre colegi de partid ( pe la spate de cele mai multe ori ). Apoi va mirati ca pleaca tineri din partid si se scarbesc de politica !

        • Ioan spune:

          prin plecarea lui Huzau din PNL, se linistesc apele, el a fost acela care a creat dezbinare, ca el merita sa fie pe loc eligibil, pentru ce ? ce a facut acest tanar ? NIMIC inafara de a bate din gura !
          la ALDE credeti ca il va asculta Stef sau Silaghi ? Doi oameni care conduc autoritar !
          hai sa fim seriosi !

  4. Martina spune:

    Băiete tu esti un frustrat ( mimișor) care habar nu ai pe ce lume trăiești. Pe ăsta îl recomandă doar banii lu mă-sa. Ne-am săturat de tot felul de șmecheri infatuați.

  5. Sătmărean spune:

    Ai procedat lamentabil, Mihai Huzău! Rușine pentru această atitudine!

  6. Mihai are tot sprijinul nostru, si asta pentru ca ne-am convins, nu odata , de faptul ca lupta pentru interesele noastre !
    Acum are ocazia sa si puna in aplicare proiecte pe care si le-a propus de mult timp pentru tinerii din Satu Mare , in cadrul unui partid care ii ofera aceasta posibilitate.
    Este unul din tinerii care au curaj sa faca ceva!!! si asta trebuie sa fie un exemplu pentru noi!

    Succes Mihai!

    • satmarean1 spune:

      Urat din partea ta. E o atitudine indecenta sa sustii un traseist politic, un om pe care-l recomanda doar banii parintilor.

    • serios ? spune:

      serios, lupta pentru interesele tale ?
      si-a vazut de propriul interes, a trecut la ALDE, pentru un loc 5 pe lista de consilieri (4 pentru ca Stef se retrage).
      restul tinerilor pe ce loc sunt ? eligibil oare ?
      hai lasa-ma ! ce a facut baiatu asta inafara de a se comporta ca baiatul lui mama ?

  7. Mihai are tot sprijinul nostru, si asta pentru ca ne-am convins, nu odata , de faptul ca lupta pentru interesele noastre !
    Acum are ocazia sa si puna in aplicare proiecte pe care si le-a propus de mult timp pentru tinerii din Satu Mare , in cadrul unui partid care ii ofera aceasta posibilitate.
    Este unul din tinerii care au curaj sa faca ceva!!! si asta trebuie sa fie un exemplu pentru noi!

    Succes Mihai!

  8. satmarean1 spune:

    Mihai Huzau, banii lui mama nu te pot face om politic de valoare. Plecarea din PNL in ALDE e o greseala.

  9. dan spune:

    Uite-l si pe copilasul lui Govor cum a prins curaj la USL. In sfarsit poate sa nu se mai ascunda si sa faca politica banului pentru afacerea personala, pardon a lui maica-sa. Ca el nu poate saracu nimic si nici nu va putea niciodata

  10. Narcis spune:

    Aceasta este imaginea lui Cozma ! Foarte bune spus Mihai . Si mai sunt enorm de multi oameni in acest oraș care au fost călcați in picioare de Cozma .

  11. Tepes,Vlad Tepes spune:

    Recomand o intalnire cu Mihai Huzau celor care nu il cunosc,sa vedeti si voi cum arata un om ambitios si sincer si care nu poarta vesta si sparge seminte !!!! Rusine PNL. In acest Partid se practica un sport numit LINSUL.

    • observator spune:

      Domnule Mihai Huzau, e adevarat ca in urma cu circa o luna de zile o persoana apropiata de dumneavoastra a fost angajata ca psiholog la Spitalul Judetean?
      Avand in vedere ca managerul de acolo este de la ALDE, se pot specula multe.

    • satmarean spune:

      Ne-am dat seama cine este acest tanar. Comportamentul sau de azi a spus totul despre el. Pacat!

    • Eva spune:

      Poti sa-l lingi in continuare!

  12. Tepes,Vlad Tepes spune:

    RUSINE PNL,in acest Partid se practica un sport numit LINSUL.
    RECOMAND o intalnire cu Mihai Huzau,un om sincer si capabil sa schimbe acest oras!!! si sa scape de acesti BUFONI cu vesta si seminte in buunar!!!

    • Traian spune:

      Nu iti dai seama ca esti penibil lingandu-l atata pe Huzau. Detestai linsul adineauri, iar acum ai trecut la fapte, la ode inchinate marelui Mihai Huzau.

  13. observator spune:

    Domnule Mihai Huzau, stiti cumva cine a platit articolul denigrator din Informatia Zilei, cu privire la votul pentru desemnarea candidatilor la Consiliul Local?

  14. Sătmărean spune:

    Ratiu si Huzau au facut un mare deserviciu celor din ALDE. Oamenii ce au muncit pentru acest partid au vazut ca sunt rasplatiti cu locuri asa-zis elegibile cei care n-au facut nimic pentru ALDE. La fel s-a intamplat in 2012, un om necunoscut partidului, domnul Bancea, ruda cu Silaghi, a ajuns consilier local, prin nerespectarea criteriilor de selectie a candidatilor.

  15. Radu spune:

    Oare câte vreme va mai fi acceptat Cozma in partid . Au plecat foarte multi oameni de valoare si in trecut din cauza perversității si imoralității lui . E un putregai moral si se vrea candidat ???

  16. relu spune:

    Dar cine e ALDE asta? ca eu nu cunosc partidul asta?

  17. ROXANA spune:

    COZMA UN PIERDANT DIN NASTERE.

  18. Paperclip spune:

    a stat in PNL, a creat dezordine si dezbinare, pana cand a fost momentul sa plece. totul a fost calculat de Huzau si Stef cu mult timp in urma ! pacat mai Mihai, ti-ai dat arama pe fata.

  19. NUFIGNORANT spune:

    De ce vrei sa te faci consilier mai mihai ? conduci RANGE ROVER !
    Iti lipseste indemnizatia de 5 milioane ? Vei aduce tu un plus de valoare ? Ai demonstrat ceva ?

  20. satmarean spune:

    Desi tanar, Mihai Huzau are un palmares traseistic politic de remarcat.

  21. Z spune:

    Mihai te rog inceteaza cu atacurile la persoane, stim cu toti ca de la inceput de cand ai venit de la forta civica ne-ai privit pe toti de sus, dupa care ai lins bine la national si te-ai bagat pe acolo, nu ai fost bine vazut niciodata in partid deoarece si u ai pe langa tine oameni care dau cu ciocul, stim totul cum ii atacai pe toti lideri partidelui pe grupul de fb si de whatsapp de la ileana blidar la petre muresan si pe cozma dupa care ai inceput cu nicoara stim totul, nu mai arunca vina pe alti pentru ca u nu te-ai inteles cu nimeni din partid inafara de cativa tineri de ai tai, proiectele de care tot zici u au fost bagate stranbe de la voi de la municipiu nici de cum de la judet, ai vrut sa fii presedinte de tineret si nu ai mai avut sprijin de la national. Acum incepi sa ataci in stanga si dreapta pe toti numai ca sa lingi bn la stef dar nu o sa ai o viata buna nici la alde, colegi de ai tai cu care ai plecat te vor trada dupa alegeri, stiu din sursa sigura

  22. Alin spune:

    ratiu si huzau oamenii lui govor si stef care vroiau sa puna mana pe PNL dintr-un partid de 5% adica ALDE. Cozma a salvat partidul de la blatul pus la cale de catre govor prin acesti maiestri Ratiu si coada lui huzau si inca cativa. da asa e cand intervine divinitatea si face dreptate, lucrurile se aseaza. Stef nu a dat nici o lovitura acestui partid, ei au fost lasati sa plece ca sa se scape partidul de niste tradatori. Daca erau valorosi erau tinuti si primeau ce vroiau dar lucrurile vor iesi la iveala in curand.Ratiu se lauda ca Govor si stef manevreaza pnl cum vor ei. Ei uite ca nu au manevrat nimic si a scapat partidul acum total de ciuma govor si stef cu increngaturile infipte prin PNL. Il credeam mai slab pe Cozma dar a crescut in ochii mei. I-a lasat singuri sa isi dea arama pe fata. Iar cat despre tensiuni, toate erau create de huzau si ratiu doi care se credeau elita si bogatanii partidului care vin si isi dau aere tinerilor care munceau in partid si nu umblau la cafele. La alde le vor pleca oamenii care au asteptat respect din partea lor si se vor alege cu 2 indivizi pierde-vara. Noi de pierde vara ne-am saturat care vin la foloase la alegeri si nu i-am pierdut vi i-am cedat cu funditza rosie sa va folositi de ce va poate da ei ca noi ne-am lamurit.

  23. Unudinmultime spune:

    tu ai generat conflicte si scandaluri ca nu te-a bagat nimeni in seama !
    si in privinta proiectelor, crezi ca la ALDE te va sustine cineva ? ALDE n-are nici proiect de partid, nu stiu ce vor sa faca pentru satmareni si nici nu vor sa stie ma baiatule, ei vor sa fure !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest