Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

Negocieri ALDE-PSD pentru Primăria Satu Mare. Alianța Liberalilor au stabilit candidații la 34 de primării din județ

alde satu mareALDE Satu Mare a stabilit candidați pentru 34 de primării din județ în cadrul ședinței delegației permanente de la nivel județean, care a avut loc ieri. Printre aceste primării nu se află, deocamdată, și Satu Mare, dar președintele ALDE, Adrian Ștef a arătat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținută alături de secretarul ALDE Satu Mare, Claudiu Sulea, că se negociază încă cu PSD.

Adrian Ștef a precizat încă de la început că în cele 34 de primării ALDE va avea cu siguranță candidați. Se mai poartă încă discuții cu cei de la PSD în eventualitatea în care vor merge pe liste comune la alegeri și vor susține câte un candidat comun.

Pe lista ALDE a candidațiilor la primării se află câteva nume surpriză printre care pot fi amintiți actualul primar de Călinești-Oaș, Gheorghe Copil, care până acum candidase din partea PSD, Gheroghe Robaș, la Medieșu Aurit, Ioan Cicio, la Negrești -Oaș, actualul viceprimar, consilierul județean Pinter Josef, la Carei, sau Ionuț Sarca, la Odoreu.

Pe aceeași listă se mai pot găsi actualii primari din Bogdand – Aurel Bojan, Căuaș – Roka Marius, Crucișor – Florinel Andreica, Doba – Ghetina Mihai sau Târșolț – Grigore Pop, dar și o serie de viceprimari.

În ceea ce privește Primăria Satu Mare nu s-a luat o decizie încă, iar Adrian Ștef a arătat că azi va avea loc o nouă rundă de negocieri cu cei de la PSD în acest sens.

”În cursul zilei de azi vom avea o întâlnire cu cei de la PSD pentru a definitiva această listă. Vrem să înregistrăm sigla electorală pentru alianțele de la nivel local, pentru că așa solicită Biroul Electoral Central. O discuție aprinsă este legată de Satu Mare. Delegația permanentă mi-a solicitat să candidez la primăria municipiului reședință de județ. Organizația Locală de la Satu Mare nici nu vrea să accepte să nu avem un candidat propriu. Dau din casă, dar asta este realitatea. Vor fi câteva discuții pe care le vom avea azi cu colegii de la PSD. Părerile sunt împărțite în ALDE. La nivel județean se dorește candidarea pe liste comune și susținerea unui singur candidat la municipiul Satu Mare, dar organizația municipală își dorește să mergem separat. Astfel de solicitări le primesc zilnic de la sătmăreni care mă îndeamnă să candidez la Primăria Satu Mare. Prima mea opțiune este să avem un candidat comun cu cei de la PSD și să ne susținem reciproc, așa cum am făcut-o și până acum. Vom vedea cum vor evolua discuțiile de astăzi și de săptămâna viitoare. Trebuie să încheiem discuțiile săptămâna viitoare pentru a stabili candidații”, a precizat Ștef.

Se anunță, astfel, negocieri grele astăzi între PSD și ALDE și rămâne de văzut la ce rezultat se va ajunge.

10 comentarii

  1. mirela Răspunde

    Pai nu era vorba ca la Satu Mare ALDE merge cu primarul Coica in alegeri? E singura solutie LOGICA ptr romani!!!

  2. pinochio Răspunde

    iubitul lui brighi spera ca o sa candideze el? adita spune-i lui coica direl ca si daca o sa candidati amindoi tot kereskeni va fi primar. voi ocupativa de amante. macar de-ar candisa sulea ca are si nume potrivit 🙂

  3. nicu Răspunde

    Ati merge voi cu UDMR-ul ca si in 2008 cand l-ati ajutat pe Csehi sa castige presedentia CJ rupand voturi de la Valer Marian sustinut de PSD-PDL.In schimb ati primit 2 viceCJ(Stef,Macec)plus 1 viceprimar(Albu) ca nici la municipiu nu v-ati obosit in turul 2 sa-l sustineti pe roman ul Coica impotriva lui Ilyes.Problema voastra e ca v-a luat-o inainte PNL-ul,asa ca n-aveti decat sa-l sustineti pe Coica

  4. Brigit Răspunde

    Ce ar fi va tu sa negociezi putin cu DNA stimabile domn

  5. NEROADA MOARTA DUPA P..resedinte Răspunde

    STEF draga…Nu ti-am dat IERI instructiunile de la COICA?? INVERS BAI TEMBELULE..INVERS. INTOARCE FOAIA. CE AI SPUS TU LA CONFERINTA ERAU INSTRUCTIUNILE PENTRU GABOR de acum O LUNA!!! Ne va face cu ou si cu otzet GOVOR!!! Sulea si cu P..resedintele lovesc din nou si iar BARA..ca si cu Ovidiu Silaghi mai an!!

  6. satmarean Răspunde

    “Adevaratii liberali” se aliaza cu pesedistii!Ce liberali sunteti voi, alde-istilor? Cine va mai crede ca sunteti liberali?!

  7. satmarean Răspunde

    De ce nu-l puneti pe Sulea candidat la Primaria Satu Mare? Are experienta: muncitor necalificat la Romtelecom, director… la Aeroport…”purtator de mapa” pentru Stef…

  8. sulea... Răspunde

    …… tu ce mai zici? cind i se termina sefia lui adi te intorci la infasurat cablu si iti vinzi costumele sa poti trai? sau cistiga destul nevasta-ta detasata la apaserv? cind ai timp cauta-ma sa-ti spun ce face acolo

  9. miuta Răspunde

    Nu mai votează nimeni cu voi mincinoși și hoți ce sunteți ,doi ratați care au distrus orașul.
    Coica cu Stef la pușcărie.

  10. Viorel Răspunde

    Sunt prost. Sunt Raul. Sunt prsf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.