Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Peste 850 milioane euro, la dispoziția autorităților sătmărene prin POR. La Satu Mare au fost lansate cinci axe de finanțare

lansare POR (7)Autoritățile sătmărene, și nu numai, au la dispoziție peste 850 de milioane de euro, bani ce pot fi accesați în cadrul a zece proiecte lansate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 pentru Regiunea Transilvania de Nord. Cinci dintre acestea au fost lansate azi la Satu Mare de reprezentanții Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest în cadrul unei ședințe de prezentare ca a avut loc la Centrului Tehnologic de Afaceri. Cele cinci priorități de finanțare pot atrage în regiunea noastră peste 214 milioane de euro.

Cele cinci ghiduri de finanțare sunt destinate drumurilor judeţene, eficienţei energetice pentru clădiri rezidenţiale, patrimoniului cultural, revitalizării oraşelor şi infrastructurii de turism.

Astfel, pentru axa 6, prioritatea de investiții 6.1 – alocarea regională este de 113,89 milioane de euro bani din care va fi finanțat traseul regional de drumuri județene din Transilvania de Nord, proiect în parteneriat între cele șase consilii județene. Proiectele se pot depune în intervalul 16 mai – 16 noiembrie. Pentru axa 3, prioritatea 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice inclusiv în clădirile publice și sectorul locuințe, alocarea regională este de 52,2 milioane de euro, potențiali beneficiari fiind UAT-urile din mediul urban. Proiectele se pot depune între 16 mai și 16 noiembrie.

lansare POR (5)

Axa 5, prioritatea 5.1, Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural se adresează UAT-urilor și tuturor celor implicați în acest domeniu, alocarea regională fiind de 35.07 milioane de euro. Proiectele se pot depune în intervalul 25 mai – 25 noiembrie. De asemenea, pentru prioritatea 5.2 – Realizarea de acțiuni destinate îmbunătății mediului urban, alocarea regională este de 12,89 milioane de euro, iar proiectele pot fi depuse în intervalul 25 mai – 25 noiembrie.

Lansată în data de 1 aprilie, pentru axa prioritară 7.1 – Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă – alocarea regională este de 13,95 milioane de euro, iar proiectele pot fi depuse în perioada 1 iunie – 2 decembrie. Această axă se adresează autorităților locale.

La evenimentul de azi au fost prezenți primari, viceprimari, secretari de primării, dar și alți invitați. 

2 comentarii

  1. Rotschild Răspunde

    n-am citit stirea.
    1 miliard de EURO pentru Satu Mare ?
    HAI LASA-MA !!!

  2. nuconteaza Răspunde

    “Autoritățile sătmărene, și nu numai, au la dispoziție peste 850 de milioane de euro, bani ce pot fi accesați în cadrul a zece proiecte lansate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 pentru Regiunea Transilvania de Nord” . E grea limba romanu?

    Oricum noi avem in mare parte incompetenti la conducere (ma refer la Satu Mare) si vor ramane pentru restul judetelor (ma refer la bani). Ceea ce mi se pare bine, macar asa nu risipim bani care poti fi destinati unor lucrari bune undeva in Nord-Vest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.