Petiția privind reducerea impozitelor la Satu Mare, respinsă de DITL. Autorul petiției s-a adresat Consiliului Local (VIDEO)

28 aprilie 2016 | 2 comentarii

sedinta Consiliul Local, aprilie 2016 (28)Petiția prin care se solicita reanalizarea cotelor de impozitare ce au fost aprobate prin HCL nr 176/29.10.2015, inițiată de Adelin Ghiarfaș înainte de a-și anunța candidatura la Primăria Satu Mare, a fost respinsă de conducerea Direcției de Impozite și Taxe Locale (DITL) Satu Mare pe motiv că nu au putut fi identificați semnatarii acesteia.

Din acest motiv, inițiatorul petiției, care în mediul online a adunat aproape 400 de semnături, s-a adresat astăzi consilierilor locali solicitându-le acestora elaborarea unui proiect de hotărâre în acest sens și dezbaterea acestuia în cadrul unei ședințe a Consiliului Local. Adelin Ghiarfaș a venit, în sprijinul afirmațiilor sale, cu alte hotărâri similare luate de consiliile locale ale altor municipii reședință de județ, printre care și cel al Zalăului.

Inițiatorul petiției a mai arătat că nu înțelge de ce DITL ia unele decizii care, în mod normal, ar trebui luate în Consiliul Local. ”Direcția de Impozite și Taxe Locale nu are absolut niciun cuvânt de spus în această problemă. Nu înțeleg de ce această direcție este stat în stat în municipiul Satu Mare. Direcția trebuie să se spună hotărârilor luate în cadrul Consiliului Local. În alte orașe s-a putut, vă dau puterea exemplului, municipiul Zalău. De ce la Satu Mare nu se vrea și nu se poate?”, a spus Ghiarfaș.

Primarul Dorel Coica a spus ca s-au purtat mai multe discuții pe marginea acestui aspect, inclusiv cu partidele politice, dar că îl lasă pe consilierul Adrian Albu să dea mai multe explicații.

Acesta din urmă, la rândul lui, a spus că pentru o astfel de hotărâre de Consiliu Local, DITL trebuie să facă un raport, și că tot cei de la DITL Satu Mare spun că acele decizii luate la Zalău și Oradea privind reducerea cotei de impozitare nu sunt foarte legale. ”Dar vreau să vă asigur că, cel puțin din acest punct de vedere, toți am fost de acord că trebuie să facem ceva”, a spus Albu. 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Pop Ioan spune:

    Bine ca pe listele cu care umblau lingaii partidelor se pot identifica cei care au semnat.Sint de acord sa semnez lista oricind si oriunde si sa-mi dau si CNP-ul in acest scop.Cred ca nu sint unicul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest